Home / Cultură / A început numărătoarea inversă: Festivalul Intercultural ProEtnica de la Sighișoara va începe în 17 august
Alexandru Cîmpeanu, Volker Reuter, Koreck Maria și Tóth Tivadar (Foto: Andrei Vornicu)

A început numărătoarea inversă: Festivalul Intercultural ProEtnica de la Sighișoara va începe în 17 august

Festivalul ProEtnica, ajuns la cea de a 15-a ediție, propune publicului patru zile aniversare în perioada 17 – 20 august.

Cu această ocazie s-a organizat în data de 10 august la Prefectura Județului Mureș o conferință de presă la care au participat Alexandru Cîmpeanu (vicepreședinte al Consiliului Județean), Volker Reiter (director al Centrului Educațional Interetnic pentru Tineret), Koreck Maria (directoare a Asociației Divers) și Tóth Tivadar (viceprimar al Municipiului Sighișoara).

Un program bogat

Programul Festivalului ProEtnica reunește momente de exprimare culturală a 19 organizații ale minorităților naționale în următoarele domenii: arta spectacolului, cu 61 de manifestări pe scena din Piața Cetății; în Piața Muzeului și Strada Muzeului vor fi amplasate 14 standuri meșteșugărești și de prezentare ale comunităților etnice; în Sala Mare a Primăriei Municipiului Sighișoara, vor fi susținute 14 prelegeri, conferințe și mese rotunde despre etnii și conviețuire interculturală traduse, simultan, în limba engleză; de asemenea, artiștii reprezentanți ai minorităților naționale vor realiza o expoziție de artă contemporană la Galeria de artă contemporană din Turnul Fierarilor. Vor mai avea loc workshopuri de creativitate, precum și 4 parade ale diversității etno-culturale.

„Doresc să subliniez că Festivalul ProEtnica nu este un festival al minorităților. Este un festival prin care, cu ajutorul statului, dorim să consolidăm pacea într-o societate pluralistă și democratică. Ne dorim să facem un proiect de educație culturală și să prevenim fenomenele de xenofobie și rasism.” a adăugat Volker Reiter.

O noutate: „Academia Interculturală de vară – ProEtnica”

Ca o noutate, în programul ediției de anul acesta a fost inclusă „Academia Interculturală de vară – ProEtnica” în colaborare cu Asociația Divers, cu 15 participanți din țările europene; aceasta va începe pe 16 august și va dura până pe 21 august.

Cele 18 minorități naționale vor fi prezenți la „ProEtnica 2017 – Festival Intercultural Sighișoara” cu peste 700 de participanți. Inițial erau așteptate 20 minorități naționale, dar din rațiuni obiective, minoritatea tătară și cea slovacă nu au mai putut participa.

Serile Festivalului se vor încheia cu o serie de concerte și recitaluri susținute pe scena din Piața Cetății de către formații și interpreți renumiți precum Nadara Transylvanian Gypsy Band, Maia Morgenstern și Teatrul Evreiesc de Stat, Bucharest Klezmer Band, Formația Vecker și Zuralia Orchestra.

Buget de aproximativ 1 000 000 lei

„Autoritățile Locale, Consiliul Județean și Primăria Municipiului Sighișoara sunt din punct de vedere financiar cei mai importanți finanțatori ai evenimentului. Bugetul ediției din acest an a fost de aproximativ 1 000 000 lei. Foarte multe contribuții sunt în natură. De exemplu, avem un spot la TVR, altul la Radio România, transportul participanților, pe care nu îl vom plăti din banii pe care i-am obținut, la fel și onorariile pe care nu le vom plăti noi. Consiliul Județean a oferit 50 000 lei, Consiliul Local 75 000 lei, Ministerul Culturii 45 000 lei, iar Departamentul pentru Relații Interetnice, 27 000 lei, prin servicii de catering.” a declarat Volker Reiter.

Viceprimarul Municipiului Sighișoara, Tóth Tivadar, și-a exprimat susținerea față de organizarea Festivalului ProEtnica: „Municipalitatea susține din toate punctele de vedere acest festival pe care îl consideră extrem de important pentru oraș. Susținerea noastră este atât financiară, dar am și pus la dispoziția organizatorilor în mod gratuit cetatea care asigură un cadru special și prin acea istorie pe care o are, și credem că este locul ideal de desfășurare pentru un astfel de festival.”

Andrei VORNICU

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Oaspeţi din trei ţări, la Zilele Comunei Livezeni

Primăria şi Consiliul Local al comunei Livezeni organizează, în perioada 26-27 august, Zilele Comunei Livezeni. …