Finanțări nerambursabile pentru activități nonprofit de interes local, la Sighişoara Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 154 Vizualizări

Finanțări nerambursabile pentru activități nonprofit de interes local, la Sighişoara

Autoritatea finanțatoare, Primăria municipiului Sighișoara, cu sediul în Sighișoara, strada Muzeului nr. 7, invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial – asociațiile și fundațiile constituite conform legii – sau cultele religioase recunoscute conform legii, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună propunerea de proiecte în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru domeniile: Învățământ; Cultură, Recreere și Religie: Culte religioase, Evenimente culturale, Tineret, Sport; Asistență Socială; Protecția Mediului.

Data limită de depunere a propunerilor de proiecte este 27 aprilie 2018, ora 13.00, iar adresa la care trebuie depuse propunerile de proiecte este: Registratura Municipiului Sighișoara, din Sighișoara, strada Muzeului nr. 7, judeţul Mureș.

Selecția și evaluarea proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile se va face în perioada 28 aprilie – 8 mai 2018.

Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea a VI-a, nr. 66/11 aprilie 2018.

Documentața de referință se poate consulta pe site-ul instituției, www.sighisoara.org.ro, secțiunea Finanțări Nerambursabile.

(Comunicat de presă, Primăria municipiului Sighişoara)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE