Sparge barierele culturale invitând un internațional în casă!

4 mai 2018

Am mers săptămâna trecută joi la evenimentul Go Global organizat de AIESEC și m-am ales cu povești fascinante care mi-au umplut sufletul de bucurie și m-au făcut să scriu acest articol.

În primul rând, ce este AIESEC (Association internationale des étudiants en sciences économiques et commerciales)? E o organizație mondială de tineri cu peste 70.000 de membri activi din 126 de țări care își propune să modeleze viitorul societății în care trăiește, să crească potențialul fiecăruia și să ofere experiențe practice diferite de cele din mediul academic.

Momentan, AIESEC Târgu-Mureș se află în plină campanie de derulare a înscrierilor pentru programele lor de voluntariat pe vară. Țările sunt variate, începând cu cele europene (Turcia, Polonia, Grecia, Finlanda, etc) până la Cuba, Brazilia sau Indonezia. Pentru a putea participa la aceste programe, trebuie să ai între 18 și 30 de ani și să fii dornic, deschis și pasionat. În țările europene, dacă ești student, poți chiar aplica pentru o bursă Erasmus pentru a-ți acoperi cheltuielile (care oricum nu sunt foarte mari).

La narghilea și scuba-diving cu turcii

În Europa, dacă ești cu buget redus, poți aplica în Grecia sau Turcia, în care îți ajung în medie 300 EUR pe lună pentru tot. „În Turcia se livrează multe experiențe faine la prețuri foarte mici. Deci pe lângă experiența în sine, poți face scuba-diving și orice îți mai vine prin cap. De exemplu o tipă care a fost anul trecut, a locuit la o familie din Turcia cu care mergea în fiecare zi la narghilea.” ne-a spus Daniel Moldovan, vicepreședinte AIESEC Târgu-Mureș. De obicei, se trimit mai mulți români în același loc, ca să fie un fel de comunitate (acum în Eskişehir lângă Istanbul), dar acesta nu este un prilej să stați doar voi între voi. Programul de obicei e cam de 7-8 ore pe zi ca voluntar, de luni până vineri, iar în weekend ești liber să explorezi țara gazdă. Sunt trei proiecte pe care se concentrează parteneriatul cu Turcia (dar și multe alte țări). Primul e de învățare a copiilor limba engleză, în Turcia încă existând o barieră lingvistică. Al doilea este un proiect care militează pentru incluziunea socială, care își dorește să le deschidă elevilor orizonturile culturale. „E ideea că dacă un om nu mai e ignorant, dacă nu mai are frică față de cineva diferit, dacă vede pe cineva dintr-o țară, realizează că ei nu sunt așa de nasoli. Și atunci se scade mult partea de rasism. Și noi am avut aici oameni din Turcia care aveau păreri preconcepute despre români, dar după ce au văzut cât de fain e, s-au întors alți oameni.” a adăugat Daniel. Și al treilea care luptă pentru drepturile femeilor. Turcia, chiar dacă este mai dezvoltată din acest punct de vedere, încă este un loc care se lovește de această problemă.

Fiecare țară are proiecte mulate pe propriile nevoi: în Brazilia de exemplu se axează pe protecția mediului. De ce? Pentru că se taie multe păduri. Cei de la UMF au proiecte în Egipt unde lucrează în clinici sau cu refugiați, iar în Polonia cele mai multe proiecte se axează pe educație. M-am întrebat ce probleme ar putea avea cei din Finlanda? Răspunsul a venit prompt. „La ei toate lucrurile sunt atât de bune, dar tinerii lor nu mai au pornirea să-și trăiască viața ca la noi. Au ei un fenomen în țară, în care oamenii tineri nu se angajează, renunță la școală, la tot, și stau ca niște plante. Atunci proiectele lor se numesc Engage Finland și se axează și aici pe impact cultural și workshopuri. Cei din Finlanda văd un tânăr din România, sau mai rău, din India, și se gândesc păi cum, în țara lor sunt așa probleme și ei nu au nicio treabă, se miră și parcă mai prind și ei chef de viață.”

Azerbadjan, o țară a suprizelor

Am stat de vorbă cu un tânăr care a fost în Azerbadjan și care a ținut să ne împărtășească din experiența sa. Alexandru Robert Gajdo are 18 ani și e elev în clasa a XII-a de la Colegiul Național „Unirea”. Cu toate că era cu un an mai tânăr, nu a ezitat să descopere pe cont propriu o țară fost sovietică atât de exotică în ochii noștri. El a predat cursuri de marketing, leadership și alte domenii practice în limba engleză studenților de la universitățile de acolo. „Experiența de a preda la studenți pur și simplu mi-a spart șabloanele. Cât timp noi știm să ne facem mesajul livrat și cât timp știm să ne adresăm audienței noastre cât mai simplu, mai accesibil și pătrunzător, putem releva toate tainele care sunt de obicei ascunse. Asta e esențial: dacă știm să ne transmitem mesajul, nu contează vârsta, nu mai apar probleme de anxietate și poți să îl transmiți oricui. Sunt oameni și ei.” În Azerbadjan, acesta a combătut problema stereotipiilor înrădăcinate și lipsa comunicării în limba engleză (fiind o societate post-comunistă, încă predomină rusa și turca). „Când am stat la familia gazdă, aceasta nu știa nici o boabă engleză, iar eu nu știam nici o boabă turcă. Așa că ne-am învățat reciproc.” Românii s-ar putea integra foarte ușor acolo, la cât de primitori și calzi sunt localnicii. Alex spune că nu are de gând să se oprească aici și va reveni în Azerbadjan, dar va merge și în alte locuri pentru a le descoperi secretele. „În fiecare zi întâlneam oameni noi în Baku, ajungeam să nu mai rețin numele. Aceasta e adevărata experiență AIESEC: vă dă șansa de a cunoaște oameni. Și atâtea legături și prietenii și amintiri se pot strânge cum nu îți poți imagina.”

Ce putem face noi, ca mureșeni

Tot pentru AIESEC, dar pe partea de Incoming, organizatorii fac un apel către mureșenii care au un pat în plus în casă. Momentan sunt două proiecte în derulare care se numesc Discover și prin care tinerii din alte țări vin să își împărtășească experiența cu localnicii. Unul e pentru elevi care are loc pe perioada verii în afara școlii, cu activități și workshopuri pe dezvoltare personală, multiculturalitate, încredere în sine, orientare în carieră, și altul la orfelinate, mergând pe aceeași linie. Anul trecut au fost 55 de tineri care au lucrat neobosit la orfelinatele din Mureș. „Până acum tinerii care veneau au fost cazați la orfelinate și cămine, însă am început să lucrăm cu familii. Ce înseamnă asta? Înseamnă că o familie care e deschisă la a caza un internațional la el acasă, poate să aplice pentru acest proiect. Se semnează un contract și singurul lucru pe care familia trebuie să îl asigure e un pat gol în casă. O masă nu este impusă, dar încurajată.” ne-a spus Ioana Jeler, coordonator Discover.
Toată treaba durează șase săptămâni. Dacă vă întrebați de ce ați face asta, de v-ați deschide ușa la străini (pentru că știm că neîncrederea se manifestă peste tot), argumentul este simplu. Este o experiență internațională faptul că ajungi să cunoști un om din altă cultură, de la care poți învăța foarte multe lucruri noi, începând de la bucătărie și până la obiceiuri culturale mult mai adânci ale omului respectiv, câștigi un prieten nou, înveți o limbă nouă, îți exersezi engleza. „În vară, de exemplu, foarte mulți copii care au participat la proiecte sau membrii de la noi care au interacționat cu internaționalii, au rămas foarte plăcut impresionați, cu lacrimi în ochi, pentru că conștientizezi cât de multe lucruri poți să ai în comun tu de aici din România cu un om care crede în Allah sau vine din Peru. Ne dăm seama până la urmă că suntem toți oameni și putem lega prietenii foarte strânse.” a ținut să adauge Ioana. Pentru cei care au dubii și își fac griji în privința calității oamenilor care le vor călca pragul, trebuie să știți că toți cei care sunt selectați trec printr-un proces destul de riguros de selecție, cu un interviu din care se poate afla ușor dacă omul e potrivit sau nu pentru proiect, dacă știe engleză sau care îi sunt abilitățile. Nici nu se pune problema trimiterii unui extremist sau terorist. În plus, nu se lucrează cu țările considerate periculoase.

Dacă ți-e frică că nu reușești să faci față, că ți-e frică de vorbitul în public, AIESEC crede că atunci când ești scos din zona ta de comfort, atunci te dezvolți cel mai bine. „Am avut o persoană, Vlad, acum doi ani, care era foarte introvertit, nu vorbea cu nimeni și l-am trimis în Polonia pe un proiect cu grădinițe în care trebuia să îi învețe limba engleză. Acolo și-a dat seama că vrea să devină profesor, a intrat în AIESEC și de fiecare dată când era ceva de promo, unde trebuia să meargă să vorbească, mergea el și vorbea. Acum de fiecare dată când ne întâlnim cu el, am ajuns în punctul în care mai greu îl faci să tacă pe om.” ne-a spus Daniel.

S-a făcut un studiu pe tema asta acum câțiva ani și aparent fericirea adevărată vine din experiențe, nu din lucruri. Așa că fă-ți bagajul sau deschide-ți casa și pornește într-una pe care și-o poți alege chiar tu.