Dacă Viorica Dăncilă corectează subiectele, promovabilitatea la bacalaureat va fi 100%

Simt, după șapte ani de când am dat eu bacul, că mă aflu mai mult ca niciodată într-o tiranie a gloatei agramate abia trezite, care simte că bacul e o problemă reală, iar statul este obligat să asigure oricui vrea o diplomă de bac și o facultate, prin orice mijloace posibile. Simt că, prin atenția care se acordă cantității industriale de inapți agramați (vezi capitolul Viorica Dăncilă și prietenii ei), aceștia au ajuns să prindă curaj și să dea și în capul celor câțiva cuminți care, indiferent de situație, cu camera video sau fără, ar fi putut lua acest examen cu note decente.

Fiind primul examen decisiv din viața fiecărui elev, frica de a-l pica era vie și atunci, îmi amintesc cum ne panicam pentru că unii dintre noi nu reușisem să trecem o dată și bine prin toată materia. Erau și colegi care nici nu începuseră să învețe și mai era o lună până la bac. În același timp, știu că pe oricare dintre colegii mei de clasă i-aș fi întrebat ceva din vreo materie, aveau habar despre ce e vorba și cu toții eram capabili să purtăm o conversație satisfăcătoare despre operele literare, geografia sau istoria țării noastre, spre exemplu. Și asta nu pentru că am fi învățat noi prea mult acasă, ci pentru că încă aveam de făcut conspecte direct din cărți și nu copiate de pe internet, mergeam la bibliotecă pentru orice informație ne lipsea, citeam și cărți ce nu erau obligatorii pentru școală, ne plăcea să ni le povestim apoi, știam să comunicăm. Unii mai adulți decât mine vor spune că doar pe vremea lor se făcea școală, nu îi contrazic, cu siguranță ștafeta era mult mai sus atunci, dar nici noi nu ne-am descurcat rău. Din cei 28 de colegi de clasă, 16 suntem absolvenți de medicină generală, stomatologie, farmacie, asistență medicală, medicină veterinară și am luat bacul cu note de peste 9, cu ușurință și fără să avem nevoie de pile, bani pentru șpagă sau căscuțe de copiat. Restul dintre noi s-au descurcat la fel de bine, n-am avut nici un coleg care să fi picat bacalaureatul. Rata de promovabilitate pe tot liceul a fost de aproximativ 97%.

Sunt curioasă cum va fi în acest an rezultatul la nivel național pentru că după terminarea fiecărei sesiuni, am impresia că mai rău de atât nu se poate. Cu toate acestea, am început să nu mai fiu șocată de rezultatele teribil de nesatisfăcătoare din ultimii ani, în special de când asist la moartea României cauzată de politicieni agramați, inculți, falși moraliști și hoți. Ei au dat bacul mai de mult, când dificultatea subiectelor era mai mare. Și totuși… “orice om îi este teamă de o plângere penală…”. Apropo, ieri s-a susținut proba scrisă la Limba și literatura română, sper ca cel mai slab elev să fie mai bun decât sus-numita.

Atunci când am dat bacul, odată cu el a venit și potopul. Ne-au pus camere de filmat. Șoc și groază. Promovabilitate sub 50% și crize de adolescenți, părinți șocați care atunci se trezeau că au copii care termină liceul – întregul cor animat de o presă înnebunită după scandal. Un an mai târziu vedeam profesori cum explicau matematică în emisiuni tip meditație la televizor, pentru cei care nu-și permiteau meditații, iar psihologii au început să mai mănânce o pâine, discutând despre cum șocul picării bacului îi traumatizează pe tinerii în formare, vai de mine, ce să-ți povestesc. Vedeam cum atenția începe să fie mâncată constant și progresiv de gloata de leneși care trecuse prin școală ca gâsca prin apă.  Bănuiesc că s-a copiat și în anul meu, cu tot cu video, că au fost pile și șpăgi cu sutele, era un subiect despre care nimeni nu vorbea deschis (mai puțin când unii colegi s-au lăudat că au știut la română să scrie bine despre “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, iar textul cerinței puncta clar că avem de comentat o operă dramatică. Această greșeală trebuia să le aducă maxim nota 7, dar unii au luat peste 9, hmmm, oare cum a fost posibil?). Erau genul de informații care circulau în cercuri restrânse, după necesități. Sunt destui care nu citeau cursiv în clasa a douăsprezecea, au bacul promovat și în continuare nu citesc cursiv în dulcea limbă românească.

Sunt convinsă că vor fi și acum note de 10, nu multe, suficiente pentru a fi glorificate, iar posesorii lor invitați la toate posturile de televiziune drept surse de inspirație pentru prostimea care nu ar lua 6, darămite 10, nici cu cartea pe masă. Nu există scuze să-ți pici bacul, cu excepția situațiilor bine întemeiate și pe care le-ar înțelege oricine. Mulți ajung, după doipsrezece ani de dormit în bancă pe banii statului, să doarmă în sălile parlamentului. Sau să vorbească fără noimă. Și să conducă oile fără bac și educație.

Îmi doresc ca în acest an să vorbim mai degrabă de procentul care a reușit, care a luat examenul și nu cum ar trebui să mai simplificăm sistemul pentru ca toți să aibă o diplomă de bacalaureat. Nu, nu e nevoie să avem cu toții un bac și o facultate. Trebuie să ne conturăm un plan de viață. Apoi rezultatul examenelor n-o să ne mai traumatizeze ca tineri în formare, ci o să ne lumineze asupra unde suntem noi în realitate față de planul vieții noastre. Poate uneori e mai bine să stai un an acasă și să cugeți la motivul pentru care ești mai slab intelectual decât un tânăr cu handicap mental.

Denisa CHEBUȚIU