Un an cu Zi de Zi Editorial
  • admin
  • 0 comentarii
  • 44 Vizualizări

Un an cu Zi de Zi

462_ligia.gifZi de Zi a împlinit un an de la prima apariţie. Pentru unii, bănuiesc că sună plictisitor, neinteresant, alţii ar spune că mai avem până să împlinim 5, 10, 20 de ani. Pe mine pur şi simplu mă copleşeşte acest eveniment din viaţa redacţiei noastre. Şi nu sunt patetică.
A fost un an dificil, în care am învăţat să facem pasul de la un săptămânal spre un cotidian sau am învăţat pur şi simplu să scriem o ştire de câteva rânduri. A fost un an în care am învăţat să ne bucurăm împreună, să plân-gem împreună, să sărbătorim îm-preună sau să ne supărăm împreună.
A fost un an în care a trebuit să învăţăm să depăşim momen-tele grele – de la lipsa de credit din partea autorităţilor publice, dar nu numai, la tot soiul de bariere ridicate de către de concurenţă sau, ce e şi mai dureros, de aşa-zişi prieteni. Din fericire pentru noi şi din păcate pentru adversari, am trecut cu bine peste acest an. Şi, de ce să nu o re-cunoaştem, cel mai important suport aţi fost dumneavoastră, cititorii noştri, oricât de laudativ ar suna acest lucru.
A fost un an în care v-am învăţat (şi am învăţat şi noi) cu un alt stil de presă, mai alert, mai dinamic, asemenea echipei tinere care a pus umărul la Zi de Zi, de la director general până la re-porter.
Uneori ne-a ieşit, alteori am greşit. Uneori ne-aţi plăcut, alteori ne-aţi urât, dar important este, chiar dacă sună a clişeu, că nu v-am lăsat indiferenţi. Uneori ne-am respectat angajamentele, al-teori nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul cerinţelor, intereselor sau dorinţelor dumneavoastră Sper că totuşi ne-aţi înţeles şi ne-aţi iertat pentru că eram la înce-put. Chiar dacă acest fapt nu e nici o scuză, nici circumstanţă a-tenuantă.
Oricum, ne-am străduit să vă oferim informaţii la cald, acoperind cât mai multe dome-nii, de la social până la cultură. Nu am fost de acord cu auto-rităţile publice sau cu politicienii atunci când faptele lor v-au adus atingere. Ne-am solidarizat cu dumneavoastră, cei care aveaţi nevoie de ajutorul nostru. Ne-am entuziasmat de succesele dumneavoastră. Ne-au emoţionat tra-gediile trăite de dumneavoastră. Am trăit. până la urmă. alături de dumneavoastră. Aşa că a fost un an bun.
Acum, mă voi duce să răs-foiesc pe îndelete arhiva cu cele 249 de numere, pentru a vedea ce promisiuni făcute dumnea-voastră nu le-am onorat şi să le respectăm în cel de-al doilea an. În care ne vom strădui să fim şi mai buni.
Să fim în continuare o parte din viaţa dvs.
de Ligia Voro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE