Voi care intraţi aici…

Cunoaşteţi inscripţia de pe frontispiciul iadului dantesc: voi care intraţi aici, lăsaţi orice speranţă! Descrierea poetică probabil nu prea seamănă cu adevăratul iad, despre care care n-a prea vorbit nimeni care ar fi trecut pe acolo. Dar sunt destui cei care ar putea vorbi despre iadul prin care au trecut ei… fiecare probabil am avut câte un iad al nostru la un moment dat. Iadul de pe pământ e mai rău decât ar putea fi oricare alt iad. Am văzut un Om revenit dintr un asemenea Iad…Un iad pământesc. Păzit de oameni, condus de oameni, făcut pentru oameni. Un iad unde se ajunge uşor… dintr-un simplu condei, fără dric şi coroane de flori. Un iad unde timpul se măsoară în ţigări luate la schimb: "am un pled …câte fire dai pe el?" Un iad unde totul se vinde şi se cumpără şi unde salutul obişnuit poate deveni "Nu sunt vinovat" repetat dimineaţa, la prânz şi seara. Un iad care cu greu poate altera sufletele tari… Timpul, care se scurge încet, dându-ţi răgazul să-ţi revezi filmul vieţii, să regândeşti şi să reevaluezi totul, devine când aliat, când duşman… Cei din afara cercului reevaluează şi ei situaţia. Prietenii trec prin ciurul încrederii. Mulţi au fost, puţini au rămas. Cad măşti, îngheaţă rictusuri pe faţă. E greu să recunoşti că eşti doar un om, că ai îndoieli, că eşti influenţabil… Că-ţi e mai aproape cămaşa decât… haina. Că e omenesc să vrei mai mult, că unii se pot bucura de necazul altora, că e mai uşor să dai în leul doborât… şi cel care a văzut iadul, înţelege. Te înţelege. Nu-i cade bine, dar acceptă. El care a intrat acolo ştie că NU trebuie să lase orice speranţă şi chiar dacă pare o nebunie, e gata să meargă mai departe! Pentru că "Cel care luptă poate să piardă, dar cel care refuză lupta, a pierdut-o din start."

Erika MĂRGINEAN