Evul Mediu dintre blocuri

Ultimii opt ani din viata reghineanului Valentin Tâmpa au fost un adevarat cosmar. Singur, renegat de sistem, a încercat sa îsi anihileze sensibilitatea la aceasta extensie a constiintei sale care i-a distrus trupul si l-a destabilizat ca om. Saracia, boala, necazurile, lipsa de afectiune, i-au încatusat bucuria de a trai, transformându-l într-un sclav paranoic cu dezabilitati mintale pentru o societate guvernata de o lege nescrisa a junglei, lipsita parca de sentimente si valori morale.
Singur pe lume
Valentin Tâmpa are 45 de ani, locuieste la periferia Reghinului, pe strada Câmpului, într-o casuta din lemn "veche de 100 de ani", aflata în paragina de ani de zile. Valentin are grave probleme de sanatate si de opt ani de când si-a pierdut tatal, locuieste singur într-un mediu insalubru, în care prea putini oameni îl mai cauta, cele mai dese vizite fiind cele ale sobolanilor, cu care se lupta zilnic pentru hrana. Desi este luat în evidenta Sistemului de Asistenta Sociala, Valentin spune ca nu a fost niciodata cautat de vreo comisie care sa îl ajute sa se integreze social sau sa se readapteze, având în vedere ca "acasa" nu are un mediu adecvat pentru pastrarea unor relatii umane. Valentin are un handicap din copilarie si tulburari de comportament, fiind încadrat în gradul II de invaliditate de catre Ministerul Muncii si Protectiei Sociale. Si-a pierdut ambii parinti, mama în anul 1989 si tatal în 2000, ambii stingându-se în chinuri groaznice. Si cum un necaz nu vine niciodata singur, la câteva luni l-a parasit si concubina lui Maria, care a fugit în lume cu cel mai bun prieten al sau. Dorina, sora lui mai mare, s-a casatorit cu un alcoolic în judetul Ialomita, neavând mijloace sa-si viziteze fratele. "E cel mai rau sa fii singur, sa nu ai la cine sa te plângi, sa nu ai cu cine sa vorbesti, înainte sa moara, tata îmi plângea de mila, stia ca o sa ma chinui. Nu îmi parea asa rau daca îmi mureau zece frati, cum îmi pare rau dupa tata, toata viata lui m-a ajutat…" A ajuns sa plânga pentru fiecare clipa pe care a pierdut-o, pentru copilaria ratata, pe care parintii lui nu si-au permis sa i-o ofere. Valentin nu a lucrat niciodata, cântareste 40 de kilograme, este numai piele si os, cojile de pâine întarite, cu care se hraneste când are noroc, i-au distrus dantura. În afara diagnosticului pe baza caruia primeste o pensie de persoana cu handicap în valoare de 200 de lei, Valentin mai sufera de tuberculoza pulmonara netratata, crize de spasmofilie, ulcer duodenal, gastrita si cifoza, care îi slabeste coloana vertebrala pe zi ce trece. La cât e de bolnav, Valentin ar trebui sa evite efortul fizic si sa execute doar activitati cu arie limitata la domiciliu, dar din cauza temperaturilor scazute din sezonul hibernal este nevoit sa mearga în padure sa îsi aduca lemne de foc. Zilnic duce în spate crengi uscate si buturugi pentru foc, iar apoi se chinuie sa le taie. Valentin traieste în anul 2008 în niste conditii inumane de viata, casuta lui este un adevarat focar de infectie: camerele cârpite cu lut, prin care soarecii îsi fac cuiburi fara retineri, pereti afumati si plini de igrasie, geamuri sparte si captusite cu vatelina, pânze de paianjen la discretie.

Baie printre excremente de sobolan
L-am gasit pe Valentin încercând sa aprinda focul pentru a face o baie. Pe jos, excrementele de sobolan se camuflau în podeaua putrezita. Un maldar de haine aruncate sub masa asteaptau sa fie spalate, probabil de luni de zile. O masa, mizerabila, un dulap aproape dezmembrat, doua paturi vechi cu saltelele gaurite de molii si un televizor alb-negru cu tranzistori, stricat de câtiva ani, reprezinta toata averea sa. Un aer irespirabil pluteste în camera. Valentin ma invita sa ma asez pe un scaun pe care exista un lighean de tabla, negru pe fund de praf, în care el se mai spala. Un praf de doua degete, îmi arata o soba ruginita de care este mândru ca îi da caldura si îsi mai poate prepara o mâncare. Uneori, banii nu-i ajung, atunci mânanca o data la doua-trei zile. Îl mai ajuta uneori si vecinii cu o supa calda, o pâine sau cu îmbracaminte. Valentin nu si-a mai cumparat o pereche de pantofi de peste zece ani, iar de haine nici nu-si mai aminteste. De la vârsta de zece ani nu a mai avut un brad de Craciun, iar la telefon nu a vorbit niciodata. Întrebat ce-si doreste, Vali a raspuns sincer: "Îmi trebuie ghips sa astup gaurile din pereti, ca altfel ma rod sobolanii…"

Robert MATEI