Mafia florilor de mina

Zeci de ani comorile din subsolul Maramuresului au iesit ilegal din tara sub ochii autoritatilor. In loc sa indrepte lucrurile, legislatia a aruncat in ilegalitate intreaga piata a comertului cu flori de mina. Paradoxal, dupa decenii in care subsolul Romaniei a fost "exportat" sistematic, nu exista vinovati, ci doar "tapi ispasitori"

De aproape patru decenii comorile din subsolul Maramuresului ies din tara sistematic in tiruri, cutii de banane sau in portbagajul masinilor. "Prohibitia" impusa de legislatie inca din anii 1970 a dus la aparitia unei "caracatite" in jurul bazinului minier al Baii Mari. O "caracatita" care, zeci de ani, a impartit si gestionat o afacere de o valoare inestimabila cu o "marfa" care constituie un adevarat patrimoniu national florile de mina. Pe comertul cu flori de mina s-au reprofilat filiere intregi in componenta carora intrau oamenii cu legaturi in strainatate, oameni cu functii importante, transportatori, intermediari, mineri…

Totusi, la aproape patru decenii de la "explozia'' fenomenului, nu exista vinovati. Putinii traficanti prinsi de autoritati se aflau undeva la baza "piramidei" si au scapat aproape de fiecare data cu o amenda. Iar o parte dintre mineralele confiscate se pare ca s-au pierdut pe drumul dintre vama si muzeu… Din cauza vidului legislativ si pentru a pastra cat mai multe minerale in tara, Muzeul de Mineralogie Baia Mare a fost pus in situatia paradoxala de a "concura' cu traficantii pentru "marfaa' existenta pe piata. Urmeaza povestea unei afaceri al carei prejudiciu nu va putea fi stabilit niciodata, dar care, cu siguranta, e de ordinul milioanelor sau miliardelor de euro.

Inceputul afacerii cu flori de mina se pierde prin anii 1970. Pe atunci /nsa cei mai multi mineri colectionau flori de mina pentru ca erau frumoase si tot din acest motiv le foloseau ca "moneda forte" pentru serviciile frizerului, medicului, ceasornicarului etc. Asa au aparut primele colectii si implicit primele oferte pentru o piata nereglementata legislativ la acea data. Cumparatorii erau de obicei cetateni straini care cunosteau valoarea acestor minerale si care le cumparau cu produse considerate un lux in Romania. Primele tranzactii cu flori de mina nu s-au facut pe bani, ci pe blugi, radiocasetofoane, gume de mestecat, piper, ciocolata etc. Practic, tot ce nu puteai cumpara din magazine, cumparai cu o floare de mina. Maramuresul a devenit un fel de El Dorado pentru nemti, unguri si altii. Pe la inceputul anilor 1970 au inceput sa se prinda si autoritatile ca florile de mina ignorate atata timp pot constitui o sursa de venit important. In 1972 s-au pus bazele primului sistem ce reglementa comertul cu flori de mina, derulat prin Oficiul Judetean de Turism (OJT) cel care vroia o masina Dacia in 3-5 zile, vindea flori de mina acestui oficiu. La nivelul OJT exista insa o comisie care selecta florile valoroase si "bloca" scoaterea lor din tara. Din aceasta comisie a facut parte si Victor Gorduza, directorul Muzeului de Mineralogie Baia Mare care spune "Asa am adunat la muzeu nenumarate esantioane".

In 1973 a aparut prima lege in domeniul valorificarii florilor de mina care a transformat practic peste noapte un domeniu liber intr-unul ilegal. Victor Gorduza explica "Cadrul legislativ este Decretul 588 privind valorificarea florilor de mina devenit Legea 135/1973. Aceasta lege a fost o combinatie comunisto-dura la un fenomen pe care l-au sesizat in masa ducerea peste hotare a acestor valori, dar care i-a aruncat spre partea asta a ilicitului, care s-a continuat si se continua si astazi". Legea interzicea florile de mina catre persoane fizice sau juridice straine, altele decat centrele miniere din subordinea Ministerului Minelor, Petrolului si Geologiei. Gorduza povesteste ca legea avea numeroase lacune. Cea mai grava era faptul ca obiectul legii, adica florile de mina, nu era definit nicaieri. Definitia a fost elaborata ulterior chiar de el. Dar acesta nu era singurul paradox al legii. Potrivit actului normativ, s-au constituit niste comisii de bazin si o comisie centrala formata din numerosi specialisti care aveau menirea sa evalueze florile destinate valorificarii. Cele considerate de o valorare deosebita ajungeau la muzeu sau la institutiile de invatamant superior din tara, restul puteau fi vandute prin centralele miniere. Paradoxal, inclusiv Muzeul de Mineralogie trebuia sa cumpere florile de mina de la centrala miniera. Practic, statul cumpsra de la stat si platea si comisionul aferent! Gorduza povesteste ca, la acea vreme, reprezentantii muzeului nu puteau cumpara minerale direct de la colectionari, asa ca a acceptat sa faca parte din aceste comisii pentru a nu rata florile de mina valoroase si spune ca "treaba a mers, dar cele mai multe, cele mai frumoase, cele mai… intrau la cei care se ocupau de asta si plecau fain frumos din tara. Cantitati imense. Cum?
"Le scoteau din tara in rucsac, povesteste Tony Nyerjak, un cunoscator al fenomenului. Apoi s-a practicat si metoda electrocasnicelor. Nyerjak povesteste ca in special ungurii cumparau electrocasnice si le umpleau cu flori de mina. Dar asta doar in faza incipienta a fenomenului. Pe atunci aceasta afacere era destul de exclusivista "Erau strainii si in general persoane cu functii importante doctorii, inginerii, directorii. Abia prin anii 1980 a inceput si omul de rand sa-si dea seama ca e o piata in ascensiune." Apoi au intrat in afacere rromii, intermediarii locali, transportatorii…"Bumul" afacerii a venit odata cu democratia. Victor Gorduza povesteste ca "Frica a disparut si dupa 1990 a fost o explozie. Nu s-a mai tinut cont nici de lege, nici de patrimoniu. Legile au ramas neschimbate, dar nimeni nu stie daca mai e in vigoare legea din 1973. Iar legea de ocrotire a patrimoniului national a fost abrogata de Plesu… Marfa oferita intr-o zi la un targ international insemna cateva tiruri. Aici am calendarul pentru anul acesta a burselor, in ianuarie sunt 15, in august 20, in septembrie 39. Cea mai mare este la Munchen si se organizeaza in 4-5 sali, o sala este puiin mai mare decat un stadion de fotbal. La Miskolc se organizeaza o bursa in 8-9 martie. Acolo, in urma cu 3-4-5 ani, am apreciat ca esantioanele provenite din Maramures ar fi intre 4 si 6 tiruri. Ori acestea nu puteau iesi legal din tara".

Asa a mai aparut o afacere conexa care urmarea scoterea din tara a florilor de mina. Nyerjak spune ca "se ajungea sa se dea 150 de euro la o lada de banane sa treci. Nu se dadea la vames, erau oameni care se ocupau de asa ceva. Erau intermediari cu relatii sau functii importante si cei mai multi erau din Satu Mare. Ei nu plateau nimic niciodata". Alsii incercau "marea cu degetul'' si scoteau florile pe cont propriu. Uneori le spuneau vamesilor ca merg la expozitii "si numarau florile si cand te intorceai spargeai un bolovan de pe marginea drumului sa ai tot atatea bucati, povesteste Nyerjak. Unii insa, e drept putini, erau prinsi, dar de obicei scapau cu o simpla amenda si confiscarea florilor de mina care trebuiau sa ajunga la muzeu. Insa "la muzeu, nu ajungeau aceleasi. Si politia confisca flori, dar cind ajungeau la muzeu erau pietre.'' spune Nyerjak. De obicei, dupa ce traficantii erau prinsi, erau chemati expertii, sa evalueze ''captura''. Victor Gorduza spune ca a fost chemat de nenumarate ori la Bors sau la Petea dar "Rechinii n-au fost prinsi, numai cei mici. O parte din florile confiscate le-au dat Muzeului Judetean Satu Mare. Noi n-am primit nicio floare din cele confiscate de vama. Cei prinsi primeau o amenda. Nu stiu sa fi fost cazuri cu dosar penal. Oricum, puscarie n-a facut nimeni ''
Ioana LUCACEL
Mircea CRISAN