Ultimul caldarar din Mures

Într-o lume a globalizarii, în care ne caracterizeaza alergarea continua dupa un profit nu neaparat sigur, cât rapid, mai sunt foarte putini oameni pentru care munca traditionala, aceea învatata cu sudoare si pasiune de la parinti si bunici este ceva ce nu trebuie uitat. Printre ei se numara si ultimul tigan caldarar din judetul Mures. De 60 de ani, Gabor Gabor trudeste la forja lui din curtea casei parintesti si nu va renunta la aceasta munca decât atunci când nu-l vor mai ajuta puterile.
Pe la mijlocul verii am aflat cu surprindere ca in Targu-Mures traieste ultimul tigan caldarar din judetul Mures. Si in plus ca mai si practica meseria care a adus prestigiu breslei caldararilor. L-am aflat in curtea casei mesterind la un ceaun de cupru, "comanda speciala". Cu palaria cu boruri largi trasa peste frunte, cu manecile camasii suflecate, Gabor Gabor modela metalul dupa vrerea lui. " Se bate cuprul cu ciocan de lemn pentru ca sa se pastreze metalul moale sa-l pot modela dupa plac. Trebuie sa iasa din bucata asta fara forma precisa un ceaun. E comanda speciala pentru ca numai asa mai putem lucra acum. Lumea s-a modernizat si merge la magazine sa cumpere ceaune si cazane din inox. Dar cine cunoaste valoarea adevarata a ceaunelor, vine la mine si face o comanda. Astea facute manual si calite la forja is adevarate", ne-a spus Gabor Gabor in timp ce cu ciocanul de lemn lovea ritmat ceaunul pe care il intorcea dupa reguli doar de el stiute, pentru a capata forma dorita. Apoi ca intr-un laborator de alchimist a facut un amestec din metale si substante chimice secrete pe care l-a folosit pentru a unge arama inainte de a o da la forja.
Foalele forjei vechi de peste 100 de ani mai pastreaza inca marca fabricantului vienez. Inca mai au puterea sa sufle aerul care incinge carbunii aprinsi. Asezat turceste langa vatra forjei invarte mestesugit ceaunul peste carbunii incandescenti in timp ce pe sub mustata stufoasa lasa sa iasa sunete ce suna a descantec. Cel putin asa ni s-a parut noua. A vazut ca il privim ciudat si ne-a zambit. "Dupa atatia ani de munca deja vorbesc cu ceaunele, cu forja si carbunii. Am invatat meseria asta de la tata cand eram copil mic. A fost o vreme in care colindam tara cu cazanele noastre. Si in fiecare loc in care ajungeam aveam de lucru luni intregi. In afara de cazane mai faceam si mai fac inca, ciotorne, hote, cazane mai mari sau mai mici chiar si din alea pentru fiert tuica. Din cupru, arama si tabla zincata. E munca grea si se face exact ca la inceput. Cu mainile si ciocanul. E o munca murdara si obositoare. dar e curata pentru ca se castiga banul cinstit. Cu greu, dar cinstit. Atata timp cat o sa am putere sa lucrez tot asta o sa fac. Imi pare rau numai ca baietii mei si nepotii mei nu mai vor sa auda de caldararie. Spun ca nu le place. Ca din comert se castiga mai repede si mai bine. E adevarat da ce faci cu mainile tale e sfant. Cu mine se stinge caldararia aici in judet. Ca la toate natiile, tinerii se modernizeaza si ei. Dar singurul lucru de care suntem siguri ca nu va disparea, e portul nostru de care suntem mandri. Femeile cu fustele inflorate largi si colorate, si barbatii cu palariile cu boruri largi", ne-a facut Gabor Gabor o declaratie de credinta.
In doua ore cat am stat in gospodaria lui Gabor Gabor, am descoperit o lume plina de traditii, norme si prejudecati, o lume in care dragul de munca mostenit din mosi stramosi mai exista inca, o lume in care viata curge cu amintirea demna a trecutului si cu tristetea ca viitorul nu aduce nimic bun in pastrarea mestesugurilor traditionale. Exact ca la celelalte natii care traim in acest mijloc de Transilvanie. Si m-am simtit ca acasa. Si ca intr-o mare familie, mai ales ca sotia lui, fiii, nurorile si nepotii lui Gabor au aparut pe rand in curtea tatalui si a bunicului. Era ora vizitei zilnice.
Si desi pareau destul de interesati in ceea ce mesterea Gabor cu ciocanul si forja, atunci cand au fost intrebati daca ar face aceasta munca, au raspuns cu un nu , raspicat. "Nu mai are cautare munca asta de caldarar. Mai vin sa faca comenzi numai cei care tin la traditional, cei care vor sa isi faca ceotorne manuale, sau cate un cazan si ceaun deosebit cu care sa se mandreasca dupa aia ca e manual. Si pentru asta vin la tata. Si sunt cam aceeasi, asa ca deja intre ei este o relatie de prietenie. Si sunt si de varste apropiate. Tinerii nu mai stiu de tiganii caldarari. Asa ca pentru cat este de lucru ajunge tata. Noi nu am invatat pentru ca nu ne-a prea placut sa dam la ciocan si sa asudam la forja. Suntem mandri de ce si cum face tata. Macar asa nu-l dezamagim daca nu ne bagam in munca lui", ne-a spus mai in gluma mai in serios fiul cel mare al lui Gabor Gabor.Pe una din stradutele orasului, intr-o curte cocheta in care si catelul este de culoare roz, inca se mai pot auzi loviturile ritmice ale ciocanului de lemn. Si daca ascultam atenti, chiar si suierul foalelor vieneze, care de peste 100 de ani sufla aer proaspat peste carbunii care intretin focul pentru ca ultimul caldarar sa isi mai poata cali " comenzile speciale. Atunci cand puterile îl vor lasa, se vor odihni pentru totdeauna intrand în amintire si foalele si omul si nobila meserie de caldarar.
Eugenia KISS