Maestrul Mircea Bălşoianu a şcolit zece serii de coşari Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 221 Vizualizări

Maestrul Mircea Bălşoianu a şcolit zece serii de coşari

10-1_06.jpg
În perioada 27 – 30 ianuarie 2011, Asociaţia Hornarilor, Constructorilor de Coşuri de Fum şi Şeminee din România ASFOCH, a organizat la Gimnaziul „Mirona” din Reghin cea de-a X ediţie a cursurilor de hornari.
„Cursurile au fost destinate exclusiv hornarilor din structurile membre ASFOCH la care au participat circa 20 de cursanţi din capitala României şi din judeţele Vrancea, Bacău, Satu Mare, Mureş şi Galaţi. “Cursurile au fost intensive, zilnic de la 8.45 la 19.00. În prima zi cursanţilor li s-a predat noţiuni de teorie şi proceduri de lucru, a doua zi cursurile s-au axat pe practica şi reguli de protecţia muncii, legislaţie şi generalităţi despre coşurile de fum iar a treia zi au învăţat despre scule şi unelte ce se folosesc în această meserie, iar la final le-am dat cursanţilor un test grilă”, a precizat maestrul coşar Mircea Bălşoianu. Lectorii celei de a X-a ediţie a cursurilor au fost: maestrul coşar Mircea Bălşoianu, economistul Cristian Simion, Florin Cetăţeanu, expert tehnic extrajudiciar-AEXEA şi inginerul Laszlo Schreck. “Următorul curs pe care îl va organiza ASFOCH în România va fi un “Curs de curăţare hote la restaurante şi intubări-coşuri de fum (reabilitări coşuri de fum ) în trei săptămâni la Iaşi”, a declarat în încheiere Mircea Bălşoianu preşedintele Asociaţiei ASFOCH şcolit în Italia, Danemarca şi Germania.

Reabilitarea coşurilor vechi
“Societatea noastră este membră ASFOCH de aproape 4 ani, iar eu m-am aflat la Reghin la cea de a X-a sesiune de cursuri de hornari în calitate de lector unde am prezentat participanţilor, în general problematica coşurilor de fum şi principalele soluţii care pot fi aplicate la noi în ţară pentru asigurarea confortului în toate locuinţele. Fiind cei mai performanţi în domeniul tehnicii evacuării fumului şi a gazelor de ardere, indiferent de tipul sursei de căldură, am predat cursanţilor o lecţie de consultanţă tehnică de specialitate aferentă pentru construcţiile de coşuri noi precum şi pentru reabilitarea coşurilor de fum vechi.
Laszlo Schreck director tehnic la firma Schidel

Legislaţia în coşerit
“Sunt expert tehnic în domeniul centralelor termice şi m-am aflat la Reghin în calitate de expert tehnic extrajudiciar-AEXEA şi lector de doi ani al Şcolii Naţionale de Coşari Profesionişti unde încercăm să îmbunătăţim calitatea coşeritul în România să îl aducem la nivelul care era până în anul 1940. La aceste cursuri am predat cursanţilor partea legislativă şi tehnică a părţii de mentenanţă a coşurilor de fum ce înseamnă punerea în funcţiune, verificările tehnice periodice, autorizaţia de funcţionare, cum se asigura service-ul şi consultanţa serviciilor termotehnice.
”Florin Cetăţeanu director Termo Service Bucureşti 2.000

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE