Voleibalistele senioare încheie sezonul CSU Medicina CSŞ
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 68 Vizualizări

Voleibalistele senioare încheie sezonul

Echipa feminină de volei CSU Medicina CSŞ Târgu-Mureş va susţine sâmbătă şi, eventual duminică, de la orele 18.00, în sala UMF din Târgu-Mureş partidele 3 şi 4 din cadrul „finalei mici” a Diviziei A1 cu Volei Alba Blaj. Ar fi ultima, sau ultimele partide pe teren propriu pentru senioare, după care vor urma turneele finale ale junioarelor I şi II. Mureşencele vor avea o misiune foarte dificilă în faţa unei echipe care s-a aflat foarte aproape de calificarea în finala campionatului, cedând doar după disputarea jocului decisiv în faţa echipei Dinamo Romprest Bucureşti. Aflată la a doua ediţie pe prima scenă, echipa din Blaj a reuşit o puternică ascensiune. După un prim campionat în care au încheiat pe locul V sezonul regulat, au pierdut duelul pentru calificarea în semifinale în faţa celor de la CSM Bucureşti, apoi au cedat după un meci decisiv dramatic pe teren propriu şi cu CSM Lugoj. În această ediţie blăjencele s-au întărit cu câteva jucătoare, printre care şi două dintre două foste componente a echipei mureşene, Adina Salaoru şi Roxana Ivanof, a profitat de regresul unor foste forţe ale voleiului feminin românesc şi se află la un pas de ocuparea unui loc pe podium. Acest pas poate fi făcut cu o victorie în faţa mureşencelor în următoarele confruntări.

Avantaj net în faţa unei echipe cu obiectivul atins

Oaspetele sunt favorite certe în faţa „medicinistelor”, conducând cu 2-0 după cele două partide disputate în urmă cu două săptămâni la Blaj. În ambele s-au impus cu 3-0, mureşencele reuşind în fiecare să facă maximum 20 de puncte în câte un singur set, ultimul din prima partidă şi primul în a doua. Avantajul este favorabil blăjencelor şi în întâlnirile din sezonul regulat, în care CSU Medicina a obţinut victoria în câte un singur set atât în tur, cât şi în retur, dar Volei Alba a luat de fiecare dată cele trei puncte. Aşadar, o victorie a oaspetelor încă din prima zi ar încheia sezonul celor două formaţii care au obţinut performanţe superioare ediţiilor precedente. Echipa antrenorului Atanas Petrov a profitat la rândul său de scăderea echipelor Tomis Constanţa şi Unic Piatra Neamţ, a reuşit ceea ce şi-a propus, calificarea în primele patru şi are asigurată din nou prezenţa în ediţie viitoare a cupelor europene. Chiar în cazul în care mureşencele ar reuşi două victorii, favorită la obţinerea medaliilor de bronz rămâne echipa din Blaj, căreia îi rămâne şi şansa obţinerii celei de-a treia victorii într-un meci decisiv, care s-ar disputa miercuri, 30 aprilie.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE