Bugetul Reghinului suplimentat cu 623.000 lei Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 75 Vizualizări

Bugetul Reghinului suplimentat cu 623.000 lei

2015_00015 (1)Consilierii locali reghineni întruniţi joi, 30 iulie în şedinţă ordinară, au avut pe ordinea de zi 19 proiecte de hotărâre, precum şi informări cu privire la activitate servicilor din subordinea Primariei şi punctul diverse.

Suplimentare de buget

Primul proiect supus aprobară a avut în vedere rectificarea Bugetului General al Municipiului Reghin pe anul 2015. Consilierii au aprobat suplimentarea bugetului de venituri şi cheltuieli cu suma de 623.000 lei. Creştere semnificativă se înregistrează la secţiunea de dezvoltare , respectiv 764.000 lei, în detrimentul celei de funcţionare unde diminuarea de buget a fost de 132.000 lei. Suplimentări de buget se înregistrează la secţiunea cultură, recreere, religie (174.000 lei), transport şi comunicaţii (590.000 lei) la secţiunea de dezvoltare, respectiv autorităţi publice (135.000 lei), învăţământ (57.000 lei), cultură, recreere religie (247.000 lei) la secţiunea de funcţionare.

30.000 lei pentru Parohia “Sf. Gheorghe”

De asemenea consilierii au aprobat alocarea sumei de 30.000 lei din bugetul local către Parohia „Sfântu Gheorghe” din  Reghin în vederea finalizării lucrărilor bisericii ortodoxe „Sfântul Gheorghe„ de pe strada Călăraşilor.

5.000 pentru Festivalul Pădurea Rotundă

Tot în cadrul şedinţei de joi consilierii au aprobat cooperarea dintre Municipiul Reghin şi Asociaţia K’ARTE în vederea organizării ediţiei a IV-a a evenimentului “Pădurea Rotundă. Festival de artă şi cultută contemporană” care va avea loc în perioada 10-16 august. Conform proiectului aprobat, susţinerea financiară  din partea Municipiului Reghin este de 5.000 lei.

Fonduri pentru “Zilele Culturii Maghiare”

Consilierii au mai aprobat cooperarea dintre Primăria Reghin şi Asociaţia Culturală “Kemeny Janos” în vederea organizării şi desfăşurării ediţiei a III-a a “Zilelor Culturii Maghiare” în perioada 28-30 august. Sprijinul financiar din partea bugetului local este de 19.000 lei.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE