Ministrul Mediului acuzată de abuz în serviciu Politic
  • edith.veres
  • 0 comentarii
  • 95 Vizualizări

Ministrul Mediului acuzată de abuz în serviciu

pascanPlângere penală pentru abuz în serviciu la adresa Ministrului Mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu. Aceasta este cel puţin intenţia senatorului Marius Paşcan, prezentată joi, 24 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă. Drept motive, senatorul a invocat atât nerezolvarea, în ciuda multiplelor intervenţii, a situaţiei fostei Cariere de Argilă din Târgu-Mureş, precum şi unele abuzuri ale Ocolului Silvic Gheorgheni pe teritoriul siturilor Natura 2000 din judeţul Mureş.

Răspuns halucinant de la Ministerul Mediului

În ce priveşte situaţia Carierei de Argilă, reglementarea acesteia trenează de ani de zile, în lipsa unui acord din partea agenţiei care a furnizat licenţa de exploatare, respectiv Agenţia Naţională de Resurse Minerale. Acesta a fost motivul pentru care Paşcan a înaintat, la sfârşitul lunii iunie, o interpelare către primul ministru. Răspunsul, sosit din partea Ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, a fost catalogat drept halucinant. „Ori cineva îi pune sub nas aceste documente, este necalificată şi le semnează ca primarul, ori o face cu rea voinţă”, s-a exprimat senatorul mureşean. Atitudinea responsabililor denotă superficialitate, dezinteres şi batjocură, în opinia lui Marius Paşcan.

Istoricul conflictului este stufos şi a agitat deja în repetate rânduri opinia publică locală, la baza acestuia fiind cariera de argilă din cartierul Mureşeni, neexploatată deja din 2011. „Cert este că tot ce exista acolo, ca şi active, au dispărut. S-au distrus, s-au furat, nu mai există. Au rămas excavaţiile, o grotă”, a explicat Paşcan. Societatea care deţine această carieră, SC Sastuc Investment Management SA, fostă Kronberger Group SA, a cerut prin adresa 625 din octombrie 2014, renunţarea la licenţa de exploatare, invocând motive economice, şi manifestându-şi în acelaşi timp disponibilitatea de a vinde activele către Consiliul Local Târgu-Mureş. La rândul ei, administraţia locală a făcut demersuri repetate pentru preluarea respectivului teren, pentru a putea amenaja, într-o fază intermediară, în excavaţia existentă, un depozit de deşeuri. Cu atât mai mult cu cât există instalaţii care prelucrează, compactează şi ambalează deşeurile, transformându-le în material inert, respectându-se condiţiile impuse de lege. „Proprietarul vrea, Primăria vrea, lipseşte un singur lucru, un acord din partea celor care au furnizat licenţa de exploatare, Agenţia Naţională de Resurse Minerale şi Ministerul Mediului”, a explicat Marius Paşcan. Un acord care întârzie să sosească.

Gavrilescu promitea discuţii la nivel de primărie

Ministrul Gavrilescu ar fi trebuit dealtfel să cunoască problema Carierei de Argilă, despre care s-a vorbit şi în cadrul vizitei acesteia în judeţul Mureş de la sfârşitul lunii august. Aceasta atunci a declarat că autoritatea locală putea, conform legii, să facă un depozit temporar, pe timp de un an, pentru depozitarea deşeurilor, care apoi să ajungă la staţia de sortare şi transfer de la Vălureni, iar apoi la Sânpaul la depozitul judeţean, care este finalizat. „Sunt lucruri pe care o să le discut la nivel de conducere de primărie, pentru că o consider un mare focar de infecţie, punerea populaţiei în pericol şi, nu în ultimul rând, o nepunere în conformitate cu legislaţia europeană şi naţională de mediu”, a declarat oficialul. „Nu vreau să fim acoperiţi de gunoi în România şi nici România să fie groapa de gunoi a Europei”, a susţinut atunci ministrul Gavrilescu.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Nu pot trece cu vederea ca fostul purtator de cuvant al primariei a ramas ..tot purtator de cuvant ce-i drept acum cu mult mai mare GREUTATE; Ideea administratiei locale de a umple grota cu gunoi este una marca a la DOREL; De ce sa nu respire mai greu si mai rar tirgumuresenii ? Vilele „saracilor” din administratia locala sunt departe de cartierul mureseni !

  • senatorul apara incompetenta autoritatilor locale , iar ministrul mediului apara drepturile cetatenilor pentru mediu nepoluat.

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE