Atenţie la circulaţia pe timp de ceaţă! Recomandări de la Poliţie Administratie
  • admin
  • 0 comentarii
  • 230 Vizualizări

Atenţie la circulaţia pe timp de ceaţă! Recomandări de la Poliţie

ceataBiroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş a remis un comunicat de presă în care se transmit mai multe recomandări pe timp de ceaţă pentru conducători auto şi pietoni.

„Ceaţa persistentă reprezintă un factor perturbator pentru circulaţia autovehiculelor, din cauza vizibilităţii scăzute. Ea este asociată şi cu posibilitatea întâlnirii unor porţiuni umede, care determină scăderea aderenţei pneurilor la suprafaţa părţii carosabile.

În aceste condiţii, obligaţiile conducătorilor de autovehicule ce rezultă din prevederile legale, reducerea vitezei de deplasare şi folosirea luminilor de întâlnire, sunt menite să prevină producerea evenimentelor rutiere nedorite. Cei de la volan trebuie să-şi asigure o bună vizibilitate, fiind necesar ca ştergătoarele de parbriz şi instalaţia de climatizare să fie în stare perfectă de funcţionare.

Atunci când autovehiculul este imobilizat, pe timp de ceaţă, din cauza unei defecţiuni, accident sau din orice altă cauză, prezenţa acestuia trebuie semnalizată atât prin lanternele de poziţie şi cele de avarie cât şi prin folosirea triunghiurilor reflectorizante.

Pentru a nu produce blocaje în trafic, recomandăm conducătorilor auto:

– să nu depăşească coloana de autovehicule oprite la semafor;

– să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier;

– să păstreze liber centrul intersecţiei;

– să nu blocheze calea de rulare a mijloacelor de transport public;

– să nu circule la culoarea roşie a semaforului electric;

– să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de autovehiculul care îl precedă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte brusc;

– să nu claxoneze inutil;

– să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.”

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE