Share

Home / Interviu / Ce spune psihologul despre pălmuirea unui copil

Ce spune psihologul despre pălmuirea unui copil

image1 (1)

„Îl bat ca să fac om din el”, „copilul trebuie să știe de frică, că altfel ți se urcă în cap”, „unde dă mama, acolo crește”, „abia se vede unde am dat palma, hai ca nu moare din asta”. Iată câteva din expresiile deseori întâlnite și rareori gândite, exemple negative care lasă urme emoționale în dezvoltarea copiilor. Pălmuirea este ineficientă, face copilul să se simtă umilit, lipsit de ajutor și iritat și îl determină să creadă că aceasta este o metodă utilă de rezolvare a problemelor. Agresivitatea este un mesaj total greșit care va fi preluat de copil, punându-l în practică cu alți copii de vârsta lui, aspect despre care ne vorbește dr. în medicina comportamentală și psihologia sănății, Sandra O’Connor, psiholog clinician.

Reporter: Părinții sunt tot mai nervoși și stresați și obosiți și unii aleg să-și educe copiii „rezolvând” conflictele cu o palmă sau două sau mai multe. Ce transmite el, de fapt?

Sandra O’Connor: Atunci când ne gândim la agresivitate, mintea ne fuge spre un termen care implică următorii factori nedreptate, intoleranță, vătămare, abuz. Mă îndoiesc de faptul că, atunci când un părinte utilizează tehnici de disciplinare care includ agresivitate, el identifică acest comportament ca atare. Probabil, acel părinte refuză sau nu reușește să identifice faptul că „o pălmuță peste fund”, un tras de păr, un ton amenințător, o bruscare atunci când aplică un tratament punitiv, reprezintă, în diverse ambalaje, o vătămare fizică sau emoțională a copilului său. Acest părinte, printr-un gest demonstrativ, exercită putere sau își manifestă frustrarea.

Rep.: Dați-mi un exemplu.

S.O.: Copilul fuge în fața unei mașini. Are 5 ani și știe regulile. I-au fost repetate de sute de ori, le știe pe de rost. Trebuie să înțeleagă gravitatea situației. Strigați numele copilului, fugiți după el, vă asigurați că este în siguranță și îl plesniți ușor peste fund. Cum este identificat gestul părintelui? Copilul se simte inconfortabil și speriat. În plus, aduce un mare dezavantaj pentru dezvoltarea sa ca adult, prin faptul că recunoaște lovitura ca pe un gest de protecție. De multe ori, părintele motivează verbal gesturi de acest fel ca venite „ din dragoste”, „pentru că te iubesc”, „pentru că îmi pasă”, dar dacă am avea câte un cucui pentru fiecare dată în care cuiva i-a păsat de noi, nu am mai avea cum să ne punem căciulă…

Rep.: De ce unii părinți nu se pot controla? Care este cauza?

S.O.: Lovitura aplicată unui copil reprezintă un singur aspect: reacția de frustrare a unui adult, pentru că nu a obținut un rezultat așteptat, pe loc. Noi considerăm că am dat suficientă informație acestui copil, pentru că el să poată aplica cunoștințele însușite. Neaplicarea acestor cunoștinţe este o sfidare, o răutate sau o incapacitate. Noi, ca părinți, presupunem că micuțul nostru „ne șantajează emoțional” sau „ne manipulează”, a vrut intenționat să ne facă rău, să ne facă de rușine, să ne supere. Exclus. Copilul nu își începe ziua cu scopul de a irita părintele, iar pe durata acestei zile, copilul nu încearcă să își irite părintele. Copilul nu are pur și simplu capacitatea de a face totul bine în orice moment, uneori acesta greșește, nu identifică corect situația sau maniera de reacție sau poate, pur și simplu, este supărat, nervos, indiferent, plictisit ori încearcă să reacționeze diferit.

Rep.: Copilul nu va mai face acest lucru, știind consecințele?

S.O.: Probabil da, dacă părintele este destul de perseverent în modul de răspuns, încât să răspundă la fiecare situație identică cu același stimul. Dar, aici vă intreb: de câte ori ajungeți într-o situație identică? Copiii nu sunt condiționati clasic, precum câinii lui Pavlov. Noi ne lovim în parenting cu situații nu identice, ci similare. În general, părintele identifică anumite categorii de comportamente, la care încearcă să reacționeze într-un fel asemănător. În acest moment, avem deja o continuitate de manipulare naturală a situației, nu cu intenție, ci pentru că se poate, deoarece este clar și evident că există posibilitatea obținerii unui alt rezultat. Copilul nu manipulează, el își explorează opțiunile, probabil oferite anterior chiar de către părintele revoltat. Cum se transformă generalizarea într-un haos educativ? Dacă în exemplul de mai sus, la jocul de rol 1, partenerul începe să vă plesnească pentru orice situație în care uitați să puneți lucrurile metalice la locul lor? Motivat de faptul că, ad literam, presupunem că vi s-a spus de 1.000 de ori. Cum decidem unde s-a atins punctul de maximă toleranță? Avem un barem statistic, doveditor că la a mia oară când se greșește agresivitatea salvează situația? Hai să spunem totuși că, acest copil a identificat reacția părintelui ca o permanentă consecință a unui comportament. Părintele sau atitudinea părintelui este factorul care determină comportamentul adecvat.

Rep: Care este soluția optinmă prin care să determinăm un copil să înțeleagă gravitatea unei fapte?

S.O.: Copilul înțelege gravitatea faptei prin simpla interacțiune cu părintele. De multe ori, faptul că acest copil citește îngrijorare pe fața unui părinte este mai eficient decât un gest agresiv și abrupt. Mesajul pe care un părinte îl poate transmite non verbal copilului este mult mai puternic decât cel dialogal. Acest aspect este universal valabil în comunicare, dar nu înseamna că părintele trebuie să obțină acea privire înspăimântătoare, „The Look”, privirea care îi îngheață copilului sângele în vene. Nu vrem să transmitem teroare. Vrem să transmitem dragoste, seriozitate, protecție, îngrijorare, interes. Pe scurt, vrem să transmitem: „Sunt aici, îmi pasă! Cu ce te pot ajuta să evităm astfel de situații pe viitor?”.

Rep.: Este părintele un model pentru copil?

S.O.: Copilul vede părintele ca pe omul care are puterea. Fie acesta bun sau rău, implicat sau dezinteresat, copilul își va identifica părintele ca pe un lider. Acest lider poate să ghideze sau să dea ordine. Ce fel de lider ești tu? Unul care conduce prin statut sau unul care îi câștigă, admirația și respectul “ subordonatului”. Copilul nu va înțelege gravitatea faptei identificate de către părinte. El va înțelege următorul aspect: “Trebuie să fiu atent sau altfel…”. Frica nu îi dă nici măcar unui adult capacitatea de a se feri de pericole. Strategiile de apărare în schimb, o fac. Fii un lider care oferă sprijin, educație, înțelegere și încredere în propriile forțe, nu un tiran!

Rep.: Se simte copilul protejat atunci când i se aplică o corecție?

S.O.: Copilul nu se simte iubit și protejat când este agresat, de către nimeni și în niciun mod. Orice gest care implică superioritatea fizică și dominanța prin forță a părintelui îl inhibă și îl oprește prin frică. Copilul știe că este iubit de către părinte, dar în același timp, ambivalența gesturilor acestuia din urmă îi dau copilului suficientă motivație pentru a-și pierde încrederea în “suprema autoritate” a unui adult. Copilul știe că el lovește la furie, la supărare sau când își pierde controlul. O mamă mi-a spus odată că ea lovește strict ca pedeapsă, fără încărcătură emoțională, doar ca un gest de avertizare. Un gest adecvat de avertizare este verbal sau vizual, nu fizic. O mangustă semnalează prin sunete apropierea inamicului sau prin gesturi de panică, nu merge spre vizuină să le dea peste cap membrilor care nu au ascultat-o, spunând: “V-am zis de o mie de ori că vine inamicul. Bagați capul la cutie odată, ca m-am săturat!” Sesizați un pericol? Protejați copilul, nu îl pedepsiți pentru reacția neadecvată. “Dar cine vorbește despre pericol??” , îmi veți spune. Voi, noi toți vorbim despre pericole. De ce reacționăm la un comportament nedorit? Pentru că vrem să îl eliminăm. Îl identificăm neadecvat, potențial periculos pentru dezvoltarea copilului, interacțiunea lui cu ceilalți oameni, pentru modul în care tratează viața.

Rep.: Ca părinte, cum pot gestiona corect un conflict?

S.O.: Copilul învață să accepte agresivitatea ca parte din educație de frica consecințelor, fiind prea mic pentru a verbaliza și identifica acest aspect. Copilul își formează un mod de reacție în care va începe să întâmpine agresiunea cu afecțiune, instinctiv, pentru a se proteja. A fi iubit și protejat într-o astfel de situație se reflectă în următoarele gesturi: asigură copilul că este în siguranță acum. Nu îți masca îngrijorarea. Oprește ceea ce faci pentru a explica gravitatea situației. Ia-l de mână și arată-i soluția de siguranță. Copilul caută siguranță și constanță în părinte. Lovitura, strigatul, agresiunea îi transmit următorul mesaj: “în acest moment, părintele iubitor, nu este disponibil ( a plecat din vina ta), încearcă mai târziu ( atunci când meriți să fii iubit).”

Rep.: Ce îndemnați să facă un părinte atunci când simte că-i „sare țandăra”?

S.O.: Nu doar un copil se simte inconfortabil și speriat în momentul în care este agresat. Nici adulții nu se simt confortabil, atunci când sunt dominați prin forță. Cum ar fi ca la locul de muncă, în loc de penalizări, să fiți admonestați, să se strige, să fiți loviți, iar în același timp să nu existe parametri clari ai obligațiilor voastre. Ca părinți, este extrem de important să înțelegem că datoria noastră nu este de a impune, ci de a explica și de a trasa acești parametri, într-o manieră în care copiii noștri să își însușească capacitatea de a îi respecta singuri. Pentru a putea avea încredere în deciziile proprii, este important ca acestui copil să nu îi fie frică. Cultivați în copiii voștri curaj, nu frică. Înțelegeți faptul că respectul, la orice vârstă se menține pe termen lung, doar atunci când este câștigat, nu atunci când este impus. Nu dresa copilul, ci educă-l, ajută-l să învețe, să crească, să se dezvolte. Ad literam, prin definiție, a obține un comportament dorit prin intervenția repetitivă și constantă, se numește condiționare clasică. Agresivitatea condiționează. Iubirea necondiționată, scuzați-mi pleonasmul…nu are condiții. Iubiți copiii necondiționat!

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

INTERVIU. Benedek Botond, inițiator al platformei actorsbook.ro: „Rolul nostru este să ajutăm actorii să fie descoperiți și să le facilităm contactul cu producătorii”

Chiar dacă marea majoritate a actorilor își încep carierele pe scena teatrelor independente sau de …

Share
Share