Două şcoli din Târgu-Mureş, comasate. De ce tace directorul de la „Tudor Vladimirescu”?! Editorial
  • alex.toth
  • 4 comentarii
  • 1496 Vizualizări

Două şcoli din Târgu-Mureş, comasate. De ce tace directorul de la „Tudor Vladimirescu”?!

111Auzisem, de la o cunoştinţă, o informaţie potrivit căreia miercuri, 20 ianuarie, la ora 18.00, în incinta Şcolii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” (fosta Şcoală 20) din Târgu-Mureş urma să aibă loc o şedinţă importantă cu cadrele didactice şi părinţii, despre înfiinţarea unui consorţiu cu Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” (fosta Şcoală 5).

„Profesorii şi părinţii nu sunt de acord cu fuziunea”, mi-a dezvăluit cunoştinţa respectivă. „Dacă te interesează subiectul, mergi până acolo…”

Zis şi făcut. La ora 18.00 şi un pic traversam holurile şcolii situată pe strada Cutezanţei nr. 51 din Târgu-Mureş. La etajul 1, în sala 18, era în desfăşurare o şedinţă importantă, cu participarea inspectoarei adjuncte Illes Ildiko şi a dascălilor din şcoală, care ulterior urmau să disemineze informaţiile, la clase, în cadrul unor şedinţe cu părinţii.

Am aşteptat pe hol, iar pe la ora 18.30 marea şedinţă a luat sfârşit. Astfel, am intrat în sală pentru a consemna câteva opinii despre viitorul consorţiu şcolar. M-am prezentat cine sunt şi ce doresc…

„Nu pot să acord interviuri, am mai acordat azi la două ziare”, mi-a răspuns Boczog Szabolcs, directorul şcolii.

Fiind vorba de sute de elevi, părinţi, dascăli şi personal auxiliar care îşi pun(eau) întrebări, deloc puţine, despre funcţionarea viitoarei „şcoli-mamut”, am insistat să primesc măcar două-trei răspunsuri. De interes public.

În van. Directorul s-a justificat din nou. Vezi Doamne, mai acordase în aceeaşi zi interviuri la două ziare şi era obosit.

„La ce ziare aţi acordat interviuri?”, l-am întrebat, intuind că de fapt nu acordase niciun interviu vreunei publicaţii.

„La TTM”, a răspuns directorul.

„TTM nu e ziar, e televiziune”, i-am replicat directorului care părea de fapt stânjenit, ca să nu zic copleşit, de prezenţa inspectoarei adjuncte în sală.

Mi-am încercat norocul şi cu reprezentanta Inspectoratului Şcolar, Illes Ildiko.

„Ce mesaj aţi transmis profesorilor?”

Întrebarea s-a lovit însă de refuz.

„Vorbiţi vă rog mâine dimineaţă cu domnul inspector general, eu nu vă pot spune nimic…”

Refuzuri poleite în politeţe, dar în realitate cât se poate de dispreţuitoare. În loc să ofere informaţii care să clarifice situaţia, cei doi păreau că ascund ceva. Sau că nu deţin suficiente informaţii şi atunci e mai sănătos să tacă.

Pe coridor, în faţa clasei 18, un părinte exclamă: „Presa e aici!” şi mă invită să asist la o şedinţă cu părinţii.

Intru în altă sală, cu permisiunea dascălului şi a părinţilor şi cu promisiunea că nu filmez, nu fotografiez, nu înregistrez şi nu dau nume. Mă conformez şi iau notiţe.

În general, nemulţumiri…

„Comasarea se va face, că vrem sau că nu vrem. E directivă de la Minister şi se va face. Se urmăreşte un singur aspect, partea financiară a Inspectoratului şi a Ministerului, dar nimeni nu se gândeşte la copii.”

„Pe mine ca părinte, mă interesează în primul rând copilul. Asta ar trebui să primeze.”

„Ei au primit dispoziţie de la Bucureşti, nu au cuantificat problemele care o să apară în urma comasării. Practic, suntem cobaii lor.”

„Azi la ora 14.00 direcţiunea ne-a spus o variantă, cum va fi cu clasele primare, gimnaziale şi pregătitoare, iar la şedinţa de la ora 18.00 ne-au prezentat inversul acelei variante. N-am văzut niciun document scris, niciun plan concret despre cum se va face consorţiul. Planul se schimbă de la o oră la alta?”

„Dacă analizăm istoricul celor două şcoli, niciun copil de la Şcoala 20 nu s-a transferat vreodată la Şcoala 5, dar invers mulţi copii de la Şcoala 5 s-au transferat la Şcoala 20. Nu ne convine comasarea cu o şcoală mai slabă.”

„Când mi-am adus copilul la Şcoala 20, am făcut-o fiind convins de prestigiul ei, de corpul didactic, de condiţii şi de siguranţa oferită de această şcoală.”

La plecare, după aproape o oră de discuţii, un părinte mă întreabă dacă o să scriu ceva. Îmi sugerează, mai în glumă, mai în serios, chiar un titlu… „27 de ani de prostie în România”…

Ies din clasă şi apoi din şcoală cu gândul la proverbul „Capul plecat sabia nu-l taie”. Cunoaşteţi zicala, nu-i aşa, domnule Boczog Szabolcs?!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Nu pot să trec cu vederea modul în care părinţii elevilor la care domnul Toth a fost la şedinţă,au înţeles să pună problema:
    1. De la Tudor Vladimirescu s-au transferat elevi la M.Viteazul, chiar dacă părinţii care au făcut afirmaţia din articol nu au fost informaţi.
    2.Copiii de la M.Viteazul s-au transferat la Tudor Vladimirescu din cauza programului de după amiază, fapt dovedit şi de oprirea mişcărilor din momentul în care s-a trecut la programul de dimineaţă pentru toată lumea.E adevărat că au fost şi câţiva care s-au transferat din cauza problemelor de disciplina… sau a faptului că au prea mult de învăţat.
    3.Nu ştiu pe ce criterii părinţii apreciază M.Viteazul ca fiind o şcoală mai slabă deoarece rezultatele la admitere, olimpiade şi alte date statistice infirmă aceaste informaţii (iar modul în care fac faţă elevii absolvenţi ai Şc.M.Viteazul la licee confirmă afirmaţia mea)
    4. Nu cred că ar trebui pusă problema în sensul acesta, nu cred că ar trebui să ne lăsăm prinşi în jocuri de genul „cine este mai grozav” ci ar trebui să renunţăm,cu toţii, la orgolii personale şi prosteşti,şi să ne mobilizăm să facem comasarea (consorţiu e altceva), dacă tot trebuie făcută, să fie eficientă şi să aducă un câştig elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice.
    Domnule Toth, înţeleg că aveţi anumite preferinţe personale pentru şcoala T.Vladimirescu dar, în situaţia de faţă, nu aţi fost profesionist. În această comasare sunt implicate 2 şcoli!

  • Stimate Domnule Toth,

    Potrivit legii educației în vigoare, părinții sunt considerați ”parteneri” de dialog în actul educațional, cu drepturi și obligații, având în vedere că e vorba despre școli publice care se susțin prin efortul bugetar al cetățenilor, inclusiv al celor mureșeni. Au fost întrebați? Pe de altă parte, această comasare, numită birocratic ”constituirea unui consorțiu școlar”, va afecta în viitorul apropiat și cadrele didactice. Sindicatul/sindicatele ar fi fost datoare să-și exprime opinia în legătură cu această intenție de comasare. A/au făcut-o? Mai trebuie spus că nici cadrele didactice nu excelează prin solidaritate, ce să mai vorbim de conducerea școlilor care, în România de ieri și de azi, știm foarte bine cum au fost numite. Cu concurs, dar câștigă omul care ne trebuie. Algoritmul (politic), în România, bate întotdeauna competența. În concluzie, este vorba despre o problemă serioasă care va afecta atât elevii și părinții, cât și cadrele didactice, o problemă gândită de contabilii de la minister și pusă în aplicare de birocrații din ISJ Mureș. În aceeași ordine de idei, ca părinte care am multe cunoștințe printre cadrele didactice, nu pot să nu mă gândesc la principiul dominoului… deja alți (viitori) inspectori școlari – să le zicem ”din umbră”, că tot sunt la modă ”guvernele din umbră” – stau pe tușă, la încălzire și așteaptă algoritmul. Așa că, actualii inspectori se vor întoarce la catedră, cu sau fără viitoare procese în justiție, în ciuda examenlor pe post care le asigură deocamdată un confort relativ, așa că-n viitor, ei înșiși s-ar putea trezi în situația ingrată a acestor cadre didactice din cele două școli. Deci… cuvântul de ordine ar trebui să fie, pentru toți, părinți, cadre didactice și (încă) inspectori școlari, SOLIDARITATE, domnilor, SOLIDARITATE.

  • comasari au mai fost scoala 15 cu 17 si a rezultat scoala Liviu Rebreanu cu un numar mai mare de copii si mai bine organizata

    scoala 11 cu 1 a rezultat Serafim Duicu in care copii nu mai invata in schimburi

    mai este scoala 12 cu 14 a rezultat Dacia o scoala foarte buna

    licee vlasiu cu chimie si brancusi

    acum guga cu cosbuc si vladimirescu cu mihai viteazu

    singura pierdere efectiva a fost de 2 posturi unu de director si altul de adjunct

    in plus cadrele sunt acelasi la unele discipline numarul de ore este mult mai mare si oricum multi profesori fugeau de la scoala la alta ca sa poate sa isi faca norma

    noi la rebreanu ca parinti suntem multumiti copii mici sunt intr-o cladire cei mari in cealalalta

    cred ca unii doar fac scandal degeaba

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE