Două şcoli din Târgu-Mureş, comasate. De ce tace directorul de la „Tudor Vladimirescu”?!

Auzisem, de la o cunoştinţă, o informaţie potrivit căreia miercuri, 20 ianuarie, la ora 18.00, în incinta Şcolii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” (fosta Şcoală 20) din Târgu-Mureş urma să aibă loc o şedinţă importantă cu cadrele didactice şi părinţii, despre înfiinţarea unui consorţiu cu Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” (fosta Şcoală 5).

„Profesorii şi părinţii nu sunt de acord cu fuziunea”, mi-a dezvăluit cunoştinţa respectivă. „Dacă te interesează subiectul, mergi până acolo…”

Zis şi făcut. La ora 18.00 şi un pic traversam holurile şcolii situată pe strada Cutezanţei nr. 51 din Târgu-Mureş. La etajul 1, în sala 18, era în desfăşurare o şedinţă importantă, cu participarea inspectoarei adjuncte Illes Ildiko şi a dascălilor din şcoală, care ulterior urmau să disemineze informaţiile, la clase, în cadrul unor şedinţe cu părinţii.

Am aşteptat pe hol, iar pe la ora 18.30 marea şedinţă a luat sfârşit. Astfel, am intrat în sală pentru a consemna câteva opinii despre viitorul consorţiu şcolar. M-am prezentat cine sunt şi ce doresc…

„Nu pot să acord interviuri, am mai acordat azi la două ziare”, mi-a răspuns Boczog Szabolcs, directorul şcolii.

Fiind vorba de sute de elevi, părinţi, dascăli şi personal auxiliar care îşi pun(eau) întrebări, deloc puţine, despre funcţionarea viitoarei „şcoli-mamut”, am insistat să primesc măcar două-trei răspunsuri. De interes public.

În van. Directorul s-a justificat din nou. Vezi Doamne, mai acordase în aceeaşi zi interviuri la două ziare şi era obosit.

„La ce ziare aţi acordat interviuri?”, l-am întrebat, intuind că de fapt nu acordase niciun interviu vreunei publicaţii.

„La TTM”, a răspuns directorul.

„TTM nu e ziar, e televiziune”, i-am replicat directorului care părea de fapt stânjenit, ca să nu zic copleşit, de prezenţa inspectoarei adjuncte în sală.

Mi-am încercat norocul şi cu reprezentanta Inspectoratului Şcolar, Illes Ildiko.

„Ce mesaj aţi transmis profesorilor?”

Întrebarea s-a lovit însă de refuz.

„Vorbiţi vă rog mâine dimineaţă cu domnul inspector general, eu nu vă pot spune nimic…”

Refuzuri poleite în politeţe, dar în realitate cât se poate de dispreţuitoare. În loc să ofere informaţii care să clarifice situaţia, cei doi păreau că ascund ceva. Sau că nu deţin suficiente informaţii şi atunci e mai sănătos să tacă.

Pe coridor, în faţa clasei 18, un părinte exclamă: „Presa e aici!” şi mă invită să asist la o şedinţă cu părinţii.

Intru în altă sală, cu permisiunea dascălului şi a părinţilor şi cu promisiunea că nu filmez, nu fotografiez, nu înregistrez şi nu dau nume. Mă conformez şi iau notiţe.

În general, nemulţumiri…

„Comasarea se va face, că vrem sau că nu vrem. E directivă de la Minister şi se va face. Se urmăreşte un singur aspect, partea financiară a Inspectoratului şi a Ministerului, dar nimeni nu se gândeşte la copii.”

„Pe mine ca părinte, mă interesează în primul rând copilul. Asta ar trebui să primeze.”

„Ei au primit dispoziţie de la Bucureşti, nu au cuantificat problemele care o să apară în urma comasării. Practic, suntem cobaii lor.”

„Azi la ora 14.00 direcţiunea ne-a spus o variantă, cum va fi cu clasele primare, gimnaziale şi pregătitoare, iar la şedinţa de la ora 18.00 ne-au prezentat inversul acelei variante. N-am văzut niciun document scris, niciun plan concret despre cum se va face consorţiul. Planul se schimbă de la o oră la alta?”

„Dacă analizăm istoricul celor două şcoli, niciun copil de la Şcoala 20 nu s-a transferat vreodată la Şcoala 5, dar invers mulţi copii de la Şcoala 5 s-au transferat la Şcoala 20. Nu ne convine comasarea cu o şcoală mai slabă.”

„Când mi-am adus copilul la Şcoala 20, am făcut-o fiind convins de prestigiul ei, de corpul didactic, de condiţii şi de siguranţa oferită de această şcoală.”

La plecare, după aproape o oră de discuţii, un părinte mă întreabă dacă o să scriu ceva. Îmi sugerează, mai în glumă, mai în serios, chiar un titlu… „27 de ani de prostie în România”…

Ies din clasă şi apoi din şcoală cu gândul la proverbul „Capul plecat sabia nu-l taie”. Cunoaşteţi zicala, nu-i aşa, domnule Boczog Szabolcs?!