Măsurile de finanțare, mai aproape de fermieri prin Camera Agricolă Mureș Agricultura
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 145 Vizualizări

Măsurile de finanțare, mai aproape de fermieri prin Camera Agricolă Mureș

1 caj muresPrintre activitățile Camerei Agricole Județene Mureș se numără și elaborarea de proiecte finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, respectiv pentru Submăsura 6.1 -Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri și Submăsura 6.3 -Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici.

Fermeirii interesați pentru aceste submăsuri sunt în așteptarea deschiderii acestora, fiind pregătiți în prealabil de specialiștii CAJ Mureș. ”Noi avem peste 300 de persoane pe care le-am instruit, din octombrie anul trecut și până în prezent, pentru a putea accesa fondurile europene ce vor fi puse la dispoziție în acest an. Tinerii sunt interesați să facă pasul spre agricultură, avem multe persoane care au venit la noi, s-au interesat. Împreună cu ei am încercat să pregătim documentele necare, după ghidul care a apărut, unul orientativ deocamdată, și sperăm că nu vor fi modificări majore la ghidurile care vor apărea. Condițiile sunt puțin restrictive, pentru că cei care doresc să acceseze fonduri europene a căror fermă este mixtă sau orientată pe creșterea animalelor trebuie să-și construiacă un amenajament pentru depozitarea gunoiului de grajd. Pentru acest lucru au nevoie de autorizație de construcție, e nevoie ca terenul pe care își construiesc acest amenajament să fie în proprietate. E destul de greu să îndeplinești aceste condiții, plus că sunt anumite condiții de mediu, care spun că nu ai voe decât la o anumită distanță de adăpost. Sunt anumite aspecte de care beneficiarii acestor fonduri europene trebuie să țină seama. Încă nu se știe exact perioada când aceste proiecte se vor putea depune, așteptăm deschiderea ecestor măsuri. Din ce am înțeles de la ministrul agriculturii, se pare că ele vor fi deschise la începutul lunii aprilie , dar exact nu știm ce va fi”, a precizat ing. Ileana Gușatu, director executiv Camera Agricolă Județeană Mureș.

De la 15.000 la 40.000 de euro

Până la deschiderea celor două submăsuri, feermierii care doresc să acceseze fondurile europene au de pus la punct anumite aspecte, în vederea întocmirii unui proiect care să fie declarat eligibil. ”Am încercat să-i pregătim pe fermieri, să le spunem despre documentele de care au nevoie, să și le procure din timp, să-și rezolve problemele cu APIA, cu Registrul Agricol și Direcția Sanitar Veterinară. Toate aceste aspecte trebuie urmărite, apoi despre aceste amenajamente pentru depozitarea gunoiului de grajd de care am pomenit, despre faptul că documentele pe care le au trebuie să fie valabile, cum e cazul contractelor de arendă care trebuie încheiate pe o perioadă de șase ani cel puțin . De asemenera trebuie să aibă documente pentru anmimale, proprietatea trebuie să fie justificată cu documente notariale. Sunt niște aspecte care trebuie rezolvate.Tinerii fermierii pot accesa până la 40.000-50.000 de euro, în funcție de mărimea fermei, iar în ce privește sprijinul pentru fermele mici, valoarea acestuia este de 15.000 de euro. Sunt bani nerambursabili pe care fermierii care îndeplinesc condițiile îi primesc în două tranșe”, a menționat ing. Ileana Gușatu.

Niciun proiect depus în 2015

Sesiunea ce urmează a fi deschisă se speră să aducă un plus în ce privește dezvoltarea fermierilor, în condițiile în care în sesiunea trecută niciun proiect nu a fost depus. ”Sesiunea trecută nu a fost una prea roz, niciun proiect nu a fost depus. Nu am găsit niciun proiect care să îndeplinească toate condițiile. Cred că au fost și 200 de fermieri care au venit la noi, dar problema a fost condiția cu proprietatea. Anul trecut nu am depus niciun proiect, pentru că noi nu depunem decât proiectele eligibile. Camera Agricolă nu depune altfel de proiecte doar de dragul de a le depune, dacă nu sunt proiecte care pot intra în grămada mare de proiecte și să poată intra la finanțare, noi nu le depunem. Dacă nu îndeplinesc toate condițiile nu facem astfel de proiecte. Acum sperăm să fie altfel deoarece i-am pregătit deja, mulți dintre ei și-au pus la punct toate documentele de care aveau nevoie, problema proprietății și alte aspecte. Sunt niște pași pe care trebuie să-i urmeze, trebuie să te încadrezi în anumiți parametrii pentru a putea acesa acești bani europeni”, a spus directorul CAJ Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE