4 aprilie, istoricul zilei Timp liber
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 143 Vizualizări

4 aprilie, istoricul zilei

stefan-cel-mare

Istoria românilor a fost marcată de o serie de evenimente în data de 4 aprilie:

– 1459 –

Se încheie pacea moldo-polonă prin care Ştefan cel Mare al Moldovei reîntoarce orşul Hotin în componenţa principatului

La 4 aprilie 1459 se încheie pacea moldo-polonă prin care Ştefan cel Mare al Moldovei reîntoarce orşul Hotin în componenţa principatului. Tratatul a fost semnat după un asediu moldav de doi ani a cetăţii Hotinului. Abia după semnarea tratatului de pace domnul Ştefan izbuteşte să pună stăpînire pe cetatea propriu zisă.

Trebuie de remarcat că cetatea Hotinului a fost înălţată în timpul domniei lui Alexandru cel Bun în Moldova şi a fost pierdută polonezilor de Ilie, feciorul lui Alexandru, la 1436 precum că în schimpul unui ajutor polon. Petru Aron recistigă cetatea, dar e nevoit sa cedeze tîrgul Siretului şi alte localităţi. Însă după o anumită vreme ea trece din nou în mîinile polonilor pînă la recucerirea lui Ştefan cel Mare.

– 1815 –

A fost sfinţită biserica nouă de lemn din satul Pociumbăuţi, ţinutul Iaşi, Basarabia ţaristă

La 4 aprilie 1815 a fost sfinţită biserica nouă de lemn din satul Pociumbăuţi, ţinutul Iaşi, Basarabia ţaristă.

-1877 –

La Bucureşti, România, ia fiinţă Societatea Ştiinţelor Medicale în frunte cu preşedintele Alexandru S. Marcovici

La 4 aprilie 1877 la Bucureşti, România, ia fiinţă Societatea Ştiinţelor Medicale în frunte cu preşedintele Alexandru S. Marcovici.

– 1877 –

Are loc semnarea la Bucureşti, România, a Convenţiei româno-ruse, prin care se permitea armatelor ruseşti trecerea pe teritoriul României spre Balcani

La 4 aprilie 1877 are loc semnarea la Bucureşti, România, a Convenţiei româno-ruse, prin care se permitea armatelor ruseşti trecerea pe teritoriul României spre Balcani. În acelaşi timp guvernul rus se obliga să menţină şi să apere integritatea teritorială a României şi să respecte drepturile politice ale statului român.

– 1904 –

În sala de festivităţi a Seminarului Teologic din Chişinău s-a desfăşurat şedinţa de inaugurare a Sicietăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din gubernia Basarabia

La 4 aprilie 1904 în sala de festivităţi a Seminarului Teologic din Chişinău s-a desfăşurat şedinţa de inaugurare a Sicietăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din gubernia Basarabia. Decan al Societăţii este ales protoiereul A.V.Ianovski, locţiitor – A.M.Parhomovici, şef al serviciului administrativ – Ion Halippa.

– 1902 –

Se încheie la Bucureşti, România, Tratatul secret de alianţă româno – austro-ungar

La 4 aprilie 1902 se încheie la Bucureşti, România, Tratatul secret de alianţă româno – austro-ungar, care îl reînnoieşte pe cel încheiat la 13 iunie 1892. La tratat aderă în 12 iulie – Germania, iar în noiembrie -Italia. Tratatul prevedea prelungirea automată după cinci ani dacă niciuna din părţi nu-l denunţă.

– 1920 –

Consiliul Dirigent al Transilvaniei se desfiinţează printr-un decret-lege, atribuţiile acestuia trecînd asupra guvernului regal

La 4 aprilie 1920 Consiliul Dirigent al Transilvaniei se desfiinţează printr-un decret-lege, atribuţiile acestuia trecînd asupra guvernului regal.

– 1920 –

Datează primul film de desene animate românesc – Păcală în lună, creat de desenatorul Aurel Petrescu

 

La 4 aprilie 1920 datează primul film de desene animate românesc – Păcală în lună, creat de desenatorul Aurel Petrescu.

– 1930 –

 

Constanin Stere, alături de grupul condus de el se retrage din Partidul Naţional-Ţărănesc din România şi constituie Partidul Ţărănesc-Democrat

 

La 4 aprilie 1930 politicianul de origine basarabeană Constanin Stere, alături de grupul condus de el se retrage din Partidul Naţional-Ţărănesc din România şi constituie Partidul Ţărănesc-Democrat.

 

– 1931 –

Se crează Banca Agriculturii Româneşti din România

 

La 4 aprilie 1931 se crează Banca Agriculturii Româneşti pentru asanarea financiară şi economică a agricultorilor din România.

– 1931 –

În România are loc demisia guvernului naţional-ţărănesc prezidat de G.G.Mironescu

La 4 aprilie 1931 în România are loc demisia guvernului naţional-ţărănesc prezidat de G.G.Mironescu.

– 1944 –

În cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial, are loc bombardamenul masiv al Bucureştiului de către aviaţia agnlo-americană

La 4 aprilie 1944, în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial, are loc bombardamenul masiv al Bucureştiului de către aviaţia agnlo-americană, soldat cu mii de morţi şi răniţi.

– 1944 –

În România, are loc înlăturarea lui Ştefan Floriş din funcţia de secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român

La 4 aprilie 1944 în România, are loc înlăturarea lui Ştefan Floriş din funcţia de secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Se constituie o conducere provizorie, în frunte cu Emil Bodnăraş, Constantin Pîrvulescu şi Iosif Rangheţ.

Sursa istoriamd

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE