În ajun de alegeri, nereguli grave la Aluniș
31 mai 2016UNPR este și va rămâne fidelă cetățenilor. Deși nu avem candidați pe listele Consiliului Local, nici candidat primar în această comună mureșeană, dăm curs petiției locuitorilor din Aluniș. Poate se sesizează cineva! Aici neregulile sunt grave. Întâi de toate, Pășunea Fițcău, care actualmente se află în administrarea Bisericii reformate, deși oamenii spun că acest lucru este urmare a unei mașinații de toată minunea. Ei au fost păcăliți să-și vândă terenurile către Primărie (vezi hotărârea Consiliului Local Aluniș) apoi acestea au fost revândute altor cetățeni, actele respective au dispărut, pășunea fiind acum în posesia Bisericii, iar în prezent oamenii n-au unde să-și pășuneze animalele.
17,19 hectare de pășune s-au dus pe apa sâmbetei, prin această inginerie financiară! Tot Consiliul Local Aluniș a aprobat un ajutor financiar pentru lemne de foc care s-a materializat parțial abia în luna mai a.c., că tot sunt alegeri. Lemnele de foc (200 de metri cubi/familie) au ajuns, în bună parte la brutăria din comună. Nici cu lucrările publice, executate în contul primăriei nu se stă mai bine. Ele sunt supraevaluate (exemplu Părculețul din fața Școlii generale care a costat 250.000) și distribuite dup ureche, firmelor de casă (SC Flux SRL, SC Brigadierul SRL și SC Monedmond SRL). Ce să mai spunem despre ajutoarele sociale acordate unor persoane care dețin … autoturisme sau despre angajările în baza relațiilor de rudenie, de la primăria Aluniș. Adeverințele necesare întocmirii cărților de identitate nu sunt eliberate de primărie nici acum, în preajma alegerilor!
Și lunga listă a neregulilor poate continua. Ea va sfârși doar dacă cetățenii, prin votul liber exprimat, vor curma prezența la Primărie a actualului grup de interese sau, mai bine, organele statului român vor ancheta situația din comună.
Biroul de presă al UNPR Mureș
Lasă un comentariu