Szabolcs Sofalvi – Birtalan Istvan, tandem pentru toţi sângeorzenii Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1098 Vizualizări

Szabolcs Sofalvi – Birtalan Istvan, tandem pentru toţi sângeorzenii

1Cei 17 consilieri locali ai comunei Sângeorgiu de Mureş au depus jurământul sâmbătă, 25 iunie, cu ocazia unei şedinţe festive găzduită de Căminul Cultural din localitate. În cadrul aceleiaşi şedinţe, a fost ales viceprimarul comunei pentru mandatul 2016-2020, în persoana lui Birtalan Istvan (UDMR), care a obţinut 12 voturi, toate din partea consilierilor locali UDMR. Celelalte 5 voturi au fost obţinute de social-democratul Gheorghe Tătar, care a fost susţinut de PSD (2 voturi), PNL (2 voturi) şi PMP (un vot).

2

Sofalvi: „Sunt convins că vom fi eficienţi”

Primarul reales al comunei Sângeorgiu de Mureş, ing. Sofalvi Szabolcs, s-a declarat mulţumit de noua structură a Consiliului Local şi a transmis succes consilierilor locali aleşi pentru următorii patru ani. „Sunt mulţumit de componenţa noului Consiliu Local, pentru că sunt sângeorzeni de-ai noştri, unii cu experienţă, alţii tineri, la primul mandat. Sunt mulţumit deoarece cu grija lui Dumnezeu, cu voinţă, cu respect reciproc, indiferent de ce naţionalitate suntem sau ce coloratură politică avem, sunt absolut convins că dacă avem o viziune, o direcţie înspre care ne îndreptăm, atunci indiferent cine sunt consilierii locali vom putea avea rezultate şi succese. Contează foarte mult şi cum noi, angajaţii din Primărie, vom reuşi să pregătim de aici înainte proiectele de hotărâri, expunerile de motive, e o muncă mare, ne aşteaptă o perioadă foarte dificilă pentru că am depus şi câştigat foarte multe proiecte care îşi încep efectiv activitatea în acest an. Sunt absolut convins, ca şi în ultimii opt ani şi în următorii patru ani vom fi eficienţi, ne vom înţelege bine şi cetăţenii vor simţi că suntem ataşaţi de ei şi lucrăm pentru binele comunei”, a spus ing. Sofalvi Szabolcs, care va depune jurământul de primar peste aproximativ o săptămână.

Birtalan: „Vom continua lucrările”

Aflat la al treilea mandat de viceprimar şi la al patrulea mandat de consilier local, Birtalan Istvan a mulţumit atât cetăţenilor, cât şi colegilor din UDMR pentru încrederea acordată şi a promis că proiectele pentru comunitate vor continua în acelaşi ritm la Sângeorgiu de Mureş. „În primul rând, le mulţumesc locuitorilor comunei pentru că au avut încredere şi ne-au votat. Vom continua împreună această echipă lucrările pe care le-am început şi vom demara alte proiecte noi. Le urez locuitorilor să aibă răbdare în unele momente în care disconfortul creat de lucrări vor apărea”, a declarat viceprimarul Birtalan Istvan.

partide romanesti sangeorgiu de mures

Premise pentru „înţelegere şi armonie”

În cadrul aceleiaşi şedinţe festive a luat cuvântul şi Susana Bocretaş, consilier local PMP, care a fost de părere că în cadrul comisiilor de specialitate „trebuie să fie şi preşedinţi români”. Referindu-se la aceleaşi comisii, Susana Bocretaş a precizat că e nevoie de conlucrare şi informare reciprocă. „Legislaţia trecută a fost foarte bună, chiar dacă au mai fost probleme”, a spus consilierul PMP.

De asemenea, social-democratul Zaharie Fărcaş, aflat la primul mandat de consilier local, a menţionat că deşi „trebuie să fie contraziceri, pentru că altfel nu e ok” e nevoie de înţelegere şi armonie în Consiliul Local al comunei Sângeorgiu de Mureş. „Cât se poate, să fie pace, armonie şi înţelegere”, şi-a manifestat încrederea Zaharie Fărcaş.

prezidiu 1

Cele 5 comisii de specialitate din cadrul Consiliului Local al comunei Sângeorgiu de Mureş:

Comisia pentru activităţi economico-financiare: Orban Blasiu (UDMR), Toth Ladislau (UDMR), Susana Bocretaş (PMP);

Comisia pentru amenajarea teritoriului şi urbanism: Szekely Albert (UDMR), Horvath Arpad (UDMR), Zaharie Fărcaş (PSD);

Comisia pentru protecţia mediului, agricultură, turism: Kocsis Iuliu (UDMR), Vajda Iuliu (UDMR), Gheorghe Tătar (PSD);

Comisia pentru activităţi juridice, de sănătate, cultură şi învăţământ: Mureşan Kilyen Emma (UDMR), Nagy Krisstian (UDMR), Mariana Opriş (PNL);

Comisia pentru muncă, protecţie socială, copii, tineret, sport: Birtalan Istvan (UDMR), Osvath Maria (UDMR), Kusztos Arpad (UDMR), Szanto Arpad (UDMR), Viorica Boariu (PNL).

udmr sangeorgiu de mures

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE