Borbély László: „Nu e adevărat că Statusul Romano-Catolic vrea să dea afară elevi români” Invatamant
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 590 Vizualizări

Borbély László: „Nu e adevărat că Statusul Romano-Catolic vrea să dea afară elevi români”

Borbély László, deputat în Parlamentul României, a reprezentat Statusul Romano-Catolic într-o întânire cu conducerea Colegiului „Unirea”
Borbély László, deputat în Parlamentul României, a reprezentat Statusul Romano-Catolic într-o întânire cu conducerea Colegiului „Unirea” (foto: evz.ro)

Deputatul UDMR Borbély László ne-a oferit un interviu despre situația creată în urma conflictului, din această vară, dintre conducerea Colegiului Național „Unirea” și cea a Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureş. Borbély László a fost direct implicat în evenimente în calitate de membru al Statusului Bisericii Romano-Catolice. Acesta a reprezentat Biserica Romano-Catolică în cadrul unei întâlniri cu Andreea Năznean, directorul Colegiului Național „Unirea” și cu Maria Motorga, directorul adjunct al Colegiului. La acea întâlnire a participat și directorul Liceului Teoretic Romano-Catolic, Tamási Zsolt. În urma acelei întâlniri, relația dintre cele două unități școlare a escaladat. Andreea Năznean și Maria Motorga ne-au declarat că Borbély László le-a cerut să elibereze cele patru săli de clasă din Corpul B care trebuie să revină Liceului Teologic, specificând faptul că Liceul Romano-Catolic nu intenționează să elibereze alte două săli de clasă care trebuie să revină Colegiului „Unirea”, conform convenției dintre proprietarul clădirilor și Primăria Municipiului Târgu-Mureș.

Reporter: Care este poziția dumneavoastră în acest conflict?
Borbély László: În primul rând, s-au afirmat foarte multe lucruri neadevărate în presă, dar eu nu am vrut să dau replici pentru ca, după aceea, să fie o mulțime de conferințe de presă ale unor politicieni români. Eu am fost acolo în calitate de membru în curatoriul Statusului Romano-Catolic și am discutat foarte pe scurt cu directoarea adjunctă. Ceea ce doream noi mi se pare normal în relație cu situația de acum. Față de situația de anul trecut, patru clase de la Colegiul „Unirea” au trecut la Liceul Romano-Catolic, patru clase maghiare. Acele clase trebuie să fie undeva. Nu e adevărat că Statusul Romano-Catolic vrea să dea afară elevi români din clădirea mică. E complet neadevărat! Acolo au funcționat clase maghiare care erau ale Colegiului „Unirea”. Nu erau clase românești în clădirea mică. În al treilea rând, directoarea de la „Unirea” a semnat o înțelegere cu directorul Liceului Romano-Catolic în acest sens. După părerea mea a fost o încercare de manipulare a opiniei publice, o încercare de a se flutura acum: iată, că vin ungurii și-i dau afară pe români! – din clădirea mică, repet, nu e vorba de clădirea mare. Eu nu am făcut altceva decât am cerut în numele Statusului să se rezolve această problemă. Dacă nu se începea cu acest scandal creat absolut artificial, atunci se putea discuta așa cum, din câte știu, se discută de vreo trei zile, și cred că se va găsi o rezolvare. Sunt posibilități de a mai rămâne una sau două săli Colegiului „Unirea” și să fie rezolvată și problema celor patru clase transferate de la „Unirea” să aibă loc undeva.

Rep.: Vă rog să-mi explicați care este relația dintre Statusul Romano-Catolic și Liceu?
B.L.: Este la fel ca în cazul Liceului Reformat care funcționează la “Bolyai” și care este al Bisericii Reformate. La fel cum Biserica Ortodoxă are școli, orice cult poate să înființeze, în condițiile legii, o școală confesională. Liceul Teologic Romano-Catolic este al Bisericii Romano-Catolice, dar funcționează conform legii învățământului din România ca un liceu de stat.

Rep.: Cum comentați acuzațiile legate de legalitatea înființării Liceului Teologic?
B.L.: Acum, după ce au trecut doi ani de zile, după ce a trecut de toate furcile caudine, după ce există o Hotărâre de Consiliu Local, după ce s-a trecut prin toate formalitățile de-atunci, să te trezești că acest liceu nu a fost înființat legal mi se pare… nici nu comentez. Să vă întreb și eu ceva. Ce să le spunem acelor copii, că nu mai au unde să meargă? În plus, aceste acuzații deja au conotații politice pentru că se apropie campania electorală. Cel mai important lucru este ca acei copii să aibă unde să învețe și să aibă condiții create pentru asta. Și Statusul Romano-Catolic a investit în acea clădire și în acele săli.

Rep.: Statusul Romano-Catolic intenționează să investească și în clădirea mare?
B.L.: În convenția semnată între Primărie și Statusul Romano-Catolic este precizată exact partea din suma plătită pentru chirie care este destinată întreținerii clădirii. În plus, dacă va fi posibil, pentru că acum sunt niște probleme, așa cum alte licee au fost renovate din bani europeni, de exemplu, cele de la Aiud sau Miercurea Ciuc, se pregătește un proiect pentru a se obține bani europeni prin Programul Regional de Dezvoltare.

Rep.: V-am întreb acest lucru pentru că clădirea mare nu arată deloc bine…
B.L.: Uitați-vă și la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” cum arată. Din păcate, aceste licee, fiind retrocedate, nu pot fi alocați bani de la buget pentru renovarea lor, ci numai bani europeni. Altă variantă este să investească proprietarul, dar aici vorbim despre investiții mari, de fonduri pe care proprietarii, de obicei, nu le au la dispoziție. Așa că varianta cea mai bună rămâne accesarea de fonduri europene, știu acest lucru și pentru că am fost Ministru al Dezvoltării și știu că se pot obține bani frumoși pentru acest tip de investiții. Din câte știu acum se lucrează la rezolvarea unor probleme care au apărut la nivelul ministerelor pentru a putea fi depus acest proiect.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE