Nicolae Băciuţ, propunere pentru reprezentarea Academiei Române în Senat Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 763 Vizualizări

Nicolae Băciuţ, propunere pentru reprezentarea Academiei Române în Senat

111Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş, publicistul Nicolae Băciuţ, a propus vineri, 26 august, la Sărmaşu, cu ocazia colocviului „Academia Română – 150 de ani”, ca principalul for ştiinţific şi cultural al ţării, respectiv Academia Română, să aibă parte din oficiu de cel puţin trei mandate de senator în Parlamentul României. „Dată fiind autoritatea Academiei Române aş visa – e dreptul nostru de a visa – ca Academia Română să aibă în Parlamentul României alocate trei locuri de senatori de drept. A fost cândva şi cred că a fost un obicei bun şi lucrurile bune ar trebui reluate pentru că tocmai prin autoritatea pe care o are Academia Română cuvântul ei ar putea să mai pună la punct dezechilibrele atâtor şoferi şi cum a spus cineva că e de profesie auto… E nevoie de autoritate în Parlamentul României tocmai pentru a echilibra o corabie adesea aproape de scufundare”, a spus Nicolae Băciuţ în cadrul evenimentului, organizat cu ocazia celei de-a XIV-a ediţii a Zilelor Oraşului Sărmaşu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE