Show STIHL Timbersports cu lotul naţional al României Reghin
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 604 Vizualizări

Show STIHL Timbersports cu lotul naţional al României

img_0302Una din atracţiile Zilei Forestierului, găzduită joi, 8 septembrie de Compania IRUM SA Reghin, a fost show-ul demonstrativ STIHL Timbersports, protagonistă fiind echipa naţională STIHL Timbersports România.

img_0303”STIHL Timbersports este o competiţie apărută în anul 1985 în Statele Unite. În Europa a ajuns abia în 2001, iar în România STIHL Timbersports este prezent din anul 2008. Noi am încercat să învățăm cât mai mult de la cei din afară, am participat în tabere de pregătire în străinătate, să vedem ce putem face şi noi, ce putem învăţat de la cei de afară”, a precizat Nagy Botond , antrenorul lotului naţional STIHL Timbersports România.

img_0345-88Alături de Nagy Botond au urcat pe scenă Balazsi David şi Szilard Cser, cei doi mezini ai lotului, alături de Palfi Carol, omul de show al lotului naţional şi Dan Petrescu, triplu campion naţional, care va reprezenta România, în luna noiembrie, la Campionatul Mondial de la Stuttgart, proba individual.

img_0313Demonstraţia lor a alternat probele dificile cu cele mai uşoare, specifice competiţiilor  STIHL Timbersports. Prima a fost tăierea cu motofierăstrăul, modelul folosit fiind MS 661 C din gama nouă a motofierăstraielor STIHL. În cadrul probei, concurentul trebuie să facă două tăieturi de 10 cm, una de jos în sus şi cealaltă de sus în jos. A urmat tăierea pe vertical, sau doborârea buşteanului cu folosirea toporului.

img_0328”Noi suntem convinşi că de aici a pornit acest sport, când strămoşii noştri au plecat în pădure şi au doborât buştenii cu ajutorul topoarelor. Este practic proba regină pentru noi, fiind şi cea mai grea. Este cea mai grea probă de învăţat, să controlezi toporul foarte rapid, fără să rămână înţepenit în lemn.Toporul pentru competiţiile STIHL Timbersports este special conceput, are o greutate de trei kilograme, lungimea cozii este de 80 de centimetri. Preţul nu este unul de neglijat, un topor de competiţie poate să ajungă până la 1200 de euro. Noi le comandăm din Australia şi Noua Zeelandă, unde sunt cei mai buni fabricanţi de astfel de topoare”, a precizat  Nagy Botond.

Speranţe pentru Campinatul Mondial din luna noiembrie

img_0327-75Altă probă care a făcut deliciul publicului a fost tăiatul cu joagărul, accesoriu important în cadrul competiţiilor STIHL Timbersports, cea mai importantă fiind Campinatul Mondial din luna noiembrie din Germania.”Suntem printre ultimii intraţi în acest sport, dar cu toate acestea am obţinut rezultate meritorii. Avem speranţe că în acest an vom face şi mai bine, cu o bună pregătire care va urma. Vor începe cantonamentele, lungi şi obositoare, şi sperăm că vom ieşi cu fruntea sus de la Stuttgart, din Porche Arena pe 12 noiembrie, la Campionatul Mondial”, a spus antrenorul lortului naţional  STIHL Timbersports.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE