Castelul Kemény din Brâncoveneşti, bijuteria în stil renascentist din Transilvania Consiliul Judetean Mures
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3148 Vizualizări

Castelul Kemény din Brâncoveneşti, bijuteria în stil renascentist din Transilvania

111La mică distanță de municipiul Reghin, în localitatea Brâncovenești, se află Castelul Kemény sau Castelul din Brâncoveneşti, o bijuterie în stil renascentist din Transilvania. Ansamblul arhitectonic a fost construit în secolul al XV-lea de către familia nobilului Losonczi Dezsofi, iar în următorii 150 de ani proprietarii s-au schimbat de mai multe ori.

În anul 1648, Gheorghe Rakoczy al II-lea a donat domeniul alcătuit din cinci sate lui Kemény János, un conducător de oşti, după care timp de trei secole castelul a aparţinut familiei Kemény. Castelul a devenit, în anul 1945, azil pentru persoane cu handicap psihic sever, iar în anul 1948 a fost naţionalizat.  Până în anul 2014, castelul a găzduit Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Brâncovenești, aflat în tutela Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş. La sfârșitul lunii septembrie 2014, castelul a ajuns în posesia familiei Kemény, iar de atunci este deschis pentru public. Castelul poate fi vizitat zilnic, în intervalul orar 9.00-18.00, iar în această vară a fost vizitat de aproximativ 2.000 de turiști, în special din Ungaria. „În anotimpul cald, castelul este deschis zilnic, în intervalul orar 9.00 – 18.00, iar vizitatorii pot dona o anumită sumă de bani pentru reabilitarea castelului. În anotimpul rece, castelul este închis publicului, dar poate fi deschis pentru vizitare la cerere. În această vară, au vizitat castelul în jur de 1.500-2.000 de turiști, iar majoritatea au fost din Ungaria. Am avut vizitatori și musafiri și din țară, din București, Constanța, Iași etc. Oamenii au venit în Ardeal cu gândul de a descoperi obiective turistice, cetăți și castele, și de a cunoaște istoria zonei. Din păcate, locuitorii din zonă nu sunt prea interesați de aceste lucruri. Avem și un ghid turistic foarte bine pregătit care se ocupă de ghidaj”, a declarat Kemény Géza, moştenitor al baronului Kemény János.

Centru al culturii maghiare

În parcul Castelului Kemény se află Masa Helikon, o masă sculptată în anul 1935, în memoria lui Aladár Kuncz, de arhitectul și scriitorul Károly Kós, membru al cenaclului literar Helikon. În jurul mesei din grădină erau ținute în fiecare vară evenimentele cercului Helikon. Pornind de la acest cenaclu literar, Kemény Géza își propune să înființeze la castel un centru de cultură. „Ne propunem să înființăm un centru de cultură, iar ideea a pornit de la faptul că bunicul meu, baronul Kemény János, a avut obiceiul de a organiza anual la castel un cenaclu literar al Transilvaniei, Helikon, la care luau parte scriitori renumiți. În viitor, vrem să facem cel mai mare centru al culturii maghiare din lume, mai mare decât cel care există în Budapesta. Ne dorim să organizăm tabere de cultură pe diferite teme, de la literatură, teatru, muzică clasică și până la sculptură”, a menționat Kemény Géza.

Castelul are un plan plan pătrat cu curte interioară și turnuri pe colț, dintre care două de dimensiuni mai mari și două mai mici. Clădirea a căpătat forma renascentistă în cadrul lucrărilor din anul 1537, respectiv 1555. Ancadramentele ferestrelor actuale fac parte dintre elementele renascentiste rămase. Restaurarea castelului din 1816 condusă de István Möller din inițiativa baronului Miklós Kemény a condus la modificări ireversibile, deoarece au fost construite noi structuri, cum ar fi bastionul mare. Deasupra intrării în castel se află un balcon pe console de piatră, console ce se întâlnesc și la etajele turnurilor. Intrarea se face pe partea nordică pe un podeț care traversează șanțul ce înconjoară clădirea.

Teodora MÎNDRU

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE