Evoluție modestă, rezultat pe măsură pentru ASA FC Municipal
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 141 Vizualizări

Evoluție modestă, rezultat pe măsură pentru ASA

În partida din cadrul etapei a XVII-a a Ligii I de fotbal, ASA Târgu-Mureș a pierdut vineri seara din nou pe teren propriu, 0-2 (0-2) în fața formației Viitorul Constanța. Ambele goluri au fost înscrise în prima repriză, de către Răzvan Marin (min. 24-penalty) și Nimeny (min. 45). Oaspeții au avut o primă ocazie deja în minutul 1, prin Ganea, a cărui șut din interiorul careului a fost respins de Mingote. Până la deschiderea scorului Viitorul a dominat jocul, dar nu au avut alte ocazii clare. ASA a reușit să echilibreze jocul după minutul 10, printr-un joc combinativ, dar nu a reușit să se apropie de careul advers. În minutul 23, Chițu îl depășește la marginea careului pe Mendy, acesta îl trage de mână, Chițu apucase să facă un pas în careu, cade și centralul Andrei Chivulete dictează penalty. A transformat cu siguranță Marin, după care echipa lui Gică Hagi a controlat în continuare jocul. În minutul 36 Chițu șutează din interiorul careului peste, iar peste un minut Mingote parează un șut trimis de Nimeny, apoi cel al lui Ganea. ASA este dominată în continuare și intră la vestiare cu 2-0. În minutul 45 Mingote resinge în corner un nou șut trimis de Nimeny, corner în urma căruia Boli a trimis cu capul în poartă peste portarul mureșenilor.
O repriză mai bună, fără realizări
Antrenorul Dan Alexa face din primul minut al reprizei a secunde două schimbări și jocul ASA se schimbă radical, pe fondul automulțumirii echipei dobrogene. În minutul 47 mureșenii obțin o primă lovitură de colț, dar fără rezultat. Viitorul este la un pas de 3-0 în minutul 50, când Nimeny l-a driblat pe Mingote, dar acesta a respins în bară. În minutul 58 Surdu a trimis un prim șut pe poarta lui Rîmniceanu, prea slab pentru a-l învinge. ASA are mai mult posesia, dar nu găsește drumul spre poartă până în ultimele minute, în timp ce oaspeții se rezumă la închiderea culoarelor. Zicu ratează o bună șansă în interiorul careului, dar nu controlează balonul. În minutul 86 Morar trimite puțin lângă, iar în minutul 89 trimite lângă bară dn lovitură liberă, dar portarul respinge această ultimă șansă și ASA rămâne cu doar 9 puncte obținute în 17 meciuri, 3 în clasament. Pentru mureșeni urmeză un joc mai important, marți, la Chiajna, una dintre echipele cu care va lupta pentru supraviețuire.
Au evoluat formațiile:
ASA: Mingote- Matei, Cordoș (46 Kuku), Dobrosavlevici, Mendy, Jakobivici, M. Constantin, Zicu, Surdu (68 Petriș), Deaconu (46 Candrea), Morar.
Viitorul: Rîmniceanu- Benzar, Țîru, Boli, Ganea, Carp, Lopez (84 Rădoi), R. Marin, Coman (78 Purece), Chițu (83 Cicâldău), Nimeny.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE