Donează pentru Mela! Actrița Naționalului suferă de o boală rară și are nevoie de transplant Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2923 Vizualizări

Donează pentru Mela! Actrița Naționalului suferă de o boală rară și are nevoie de transplant

 

E atât de greu să scrii despre cineva care e în suferință, pe care îl cunoști și îl apreciezi, încât ne-a luat puțin timp să ne adunăm și să vă vorbim, prin scris, despre prietena noastră Mihaela Oltean– Mela, actriță a Teatrului Național Tîrgu Mureș. Mela a primit anul trecut diagnosticul „limfom mediastinal (timic) cu celule B mari”, o boală extrem de rară, potrivit medicilor, și a urmat un tratament specific – chimioterapie – la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. În perioada respectivă, pe Mela, o persoană de o veselie și un optimism contagioase și cu un suflet frumos și mare, am întâlnit-o la lansări de carte, pe unele chiar le-a prezentat, pe scenă și la alte evenimente culturale, luptând și astfel cu boala, de care multă vreme nu a știut decât familia.

Din păcate, deși medicii au constatat că tumoarea era în remisie, în urmă cu o lună, aceștia i-au dat Melei vestea că formațiunea reapăruse, iar dimensiunea tumorii o depășea pe cea inițială. Săptămâna trecută, medicii de la Clinica AKH din Viena au confirmat diagnosticul primit de la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. În această săptămână, Mela va începe tratamentul la Viena și peste trei-patru luni îi vor face transplant de măduvă. Costurile totale nu sunt cunoscute încă exact, însă transplantul e cel mai scump – poate ajunge de la câteva zeci de mii de euro la 100.000 de euro.

 

sursa foto: pagina FB J’ai Bistrot

J’ai Bistrot și The Office Club au anunțat deja o campanie de strângere de fonduri pentru Mela, mai exact vor dona profiturile din perioada 26-28 mai. „Vino la Zilele Tîrgumureșene la scena Alternativă, bucură-te de muzică bună si ajută-ne să ajutăm: J’ai-ul și Office-ul vor lucra împreună în aceste zile, pentru Mela. Prietena noastră târgumureșeancă prin adopție, cu acte în regulă, Mela are nevoie de ajutorul nostru. Ea se luptă cu mare curaj cu o boală grea iar noi încercăm să o susținem, fiecare cum putem și cum știm. Am găsit o ocazie in care o putem ajuta cu toții, ca o comunitate din orașul nostru care își ajută unul din oamenii ei. Îndrăznim să facem asta pentru că toți cei care o cunoaștem o iubim iar voi care încă nu o știți, cu siguranță o veți iubi când o veți întâlni”, este mesajul reprezentanților celor două cluburi.

Acum câteva minute, La Garaj – Centru de fitness/sală de forță – a anunțat că se alătură campaniei de strângere de fonduri pentru prietena noastră și organizează săptămâna aceasta „We train for Mela”. Reprezentanții La Garaj vor dona 0,01 lei pentru fiecare Kcal consumată la sală, în perioada 22-26 mai 2017, iar joi, 25 mai, aceștia vă propun un antrenament în aer liber în Complexul de Agrement și Sport „Mureșul”, de la ora 18, unde participanții pot dona pentru Mela.

 

Vă adresăm și noi rugămintea de a o sprijini, printr-o donație, pentru a strânge sumele necesare tratamentului extrem de costisitor.
Puteți face donații în următoarele conturi deschise pe numele OLTEAN MIHAELA FLORINA, la Raiffeisen Bank, Agenția Bartok Bela Tîrgu Mureș:
Cont lei: RO08 RZBR 0000 0600 1934 9712
Cont euro: RO78 RZBR 0000 0600 1934 9713

Sănătate multă, Mela, știm că ești o luptătoare!

Sursa foto: www.teatrunational.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE