Conducerea companiei Gedeon Richter România a premiat marţi, 13 iunie, elevii din judeţul Mureş şi profesorii îndrumători ai acestora care au participat, între 19-25 aprilie 2017, la Olimpiada Naţională de Chimie. Festivitatea de premiere a avut loc în Sala Festivă a Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş, în prezenţa elevilor şi dascălilor, precum şi a reprezentanţilor Gedeon Richter România şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş.
Chimia, „ştiinţa de bază a vieţii”
Gazda ceremoniei a fost prof. Cristina-Ligia Someşan, directoarea Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”, care a transmis cuvinte de apreciere la adresa elevilor şi a profesorilor.
„Fiind profesoară de fizică, întotdeauna m-am uitat cu puţină invidie în curtea celor de la chimie, care veşnic îmi spun: noi notăm astfel, la noi altfel de unităţi de măsură sunt, noi luăm premii mai multe şi ştiinţa de bază a vieţii este chimia. Desigur, eu am aceleaşi replici pe varianta cu fizica, şi ţin mult la fizică, dar în sufletul meu trebuie să recunosc că am o stimă şi o preţuire deosebită pentru toţi cei care lucrează sau au avut tangenţă cu această disciplină”, a spus prof. Cristina-Ligia Someşan, care s-a declarat mândră de găzduirea festivităţii de către Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”.
Aprecieri din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean
În alocuţiunea sa, inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, prof. Ioan Macarie, a avut cuvinte de apreciere pentru „oamenii de suflet de la Gedeon Richter România” cărora le-a transmis „mulţumiri din suflet pentru că există şi reuşesc în fiecare an să ne facă această bucurie, să îi premieze pe aceşti minunaţi copii” şi a felicitat cadrele didactice pentru perseverenţa de a-şi călăuzi elevii către obţinerea de noi performanţe.
De asemenea, Adriana Grama, inspector şcolar pentru chimie-fizică, a mulţumit elevilor pentru că „au pus cercetarea şi domeniul chimiei mai presus decât alte pasiuni” şi profesorilor pentru că „şi-au dedicat din timpul lor preţios ca să îi ajute pe elevi să urce pe scara valorilor”, părinţilor pentru că „şi-au susţinut copii în alegerile făcute şi nu i-au lăsat să renunţe” şi companiei Gedeon Richter România pentru că „susţine de nouă ani performanţa din domeniul chimiei.”
Premianţii de astăzi, specialiştii de mâine
Importanţa susţinerii elevilor care performează în domeniul chimiei a fost subliniată de Dana Chelărescu, directorul general al Gedeon Richter România, companie care premiază anual, din 2008 încoace, performanţa în domeniul chimiei.
„Este un eveniment important pentru Gedeon Richter România, este un eveniment deja cu tradiţie. Este al nouălea an de când premiem elevii olimpici la chimie”, a menţionat Dana Chelărescu.
De asemenea, directorul general al companiei Gedeon Richter România a transmis elevilor recomandarea de a se pregăti cât mai bine pentru a ajunge viitori specialişti în industria chimică.
„Am trecut printr-o perioadă în care studiul ştiinţelor exacte a fost mai puţin luat în considerare şi consecinţele acestui fapt se resimt pe piaţa muncii în prezent. Atât în România, cât şi în Uniunea Europeană, ducem lipsă de specialişti, aşa că vă spun că ne bazăm pe cunoştinţele pe care dumneavoastră le dobândiţi în şcoală, pe cunoştinţele pe care le veţi consolida în facultăţile pe care le veţi urma. Vă aşteaptă piaţa muncii unde să fructificaţi tot ceea ce aţi învăţat în şcoală. De ce premiem olimpicii la chimie? Trebuie să vă spun că pe termen scurt apreciem talentul şi încurajăm rezultatele bune, care se obţin într-un domeniu de interes pentru noi, chimia. Nu există fabrică de medicamente care să nu aibă nevoie de acest domeniu important, iar după cum ştiţi în oraşul nostru sunt multe fabrici de profil, nu doar de medicamente, care au nevoie de specialişti. Pe de altă parte, pe termen lung vorbind, cred că avem cu toţii de câştigat; câştigăm încrederea că avem de a face cu tineri foarte responsabili, cu oameni care iubesc proiectele noi, care muncesc mult pentru rezultat, oameni care vor fi liderii de mâine și care se constituie în exemple pentru actualii şi viitorii lor colegi de muncă”, a afirmat Dana Chelărescu.
Şase elevi, la Olimpiada Naţională de Chimie
În acest an, elita chimiştilor liceeni din judeţul Mureş este alcătuită din Larisa Cristina Şamşudean (elevă în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional „Unirea”, profesor pregătitor Suzana Radu), Elena Loriana Mesia (elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Unirea”, profesor pregătitor Stela Cimpoi), Raluca Ioana Macovei (elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Unirea”, profesor pregătitor Stela Cimpoi), Teodora Băjănariu (elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Unirea”, profesor pregătitor Stela Cimpoi), Bathori Arthur Maximilian (elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”, profesor pregătitor Sanda Misarăş) şi Cristina Ioana Hidoş (elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”, profesor pregătitor Sanda Misarăş).
„Anul acesta am avut o clasare la mijloc la Olimpiada Naţională de Chimie, dar sunt foarte mulţumită de acest rezultat”, a mărturisit Cristina Ioana Hidoş, elevă pasionată de chimie încă din clasa a VII-a.
Valoarea elevilor, plusată de valoarea dascălilor
La rezultatele foarte bune ale elevilor au contribuit, în mod firesc, şi dascălii, emoţionaţi şi în acelaşi timp încântaţi că pasiunea pentru chimie este transmisă generaţiilor viitoare.
„Anul acesta este al nouălea an de când am elevi olimpici şi sunt mândră de aceasta, mă bucur că mai sunt copii cărora le place chimia şi sper să mai pot continua câţiva ani până la pensie. E o satisfacţie când văd că munca noastră se reflectă mai departe”, a declarat prof. Stela Cimpoi.
„În primul rând, se amplifică motivaţia noastră de a lucra, este o provocare continuă de a întâlni astfel de elevi cu dorinţă, cu capacitate şi posibilitate de înţelegere la nivel înalt. Este o mare bucurie de fiecare dată când îi vedem că reuşesc să obţină rezultate, pentru noi, dascălii, înseamnă un motiv în plus de a ne continua munca”, a afirmat prof. Sanda Misarăş.
Elevii premiaţi de-a lungul timpului de Gedeon Richter România
2008
Ioana Băjan
Radu Adrian Gurghian
Sergiu Ioan Ungur
Ana Maria Gârbovan
Ioana Vasilica Gherman
2010
Oana Maria Cîmpeanu
Cristina Pop
Anamaria Gîrbovan
Ionela Dorina Dumbravă
Ioana Băjan
Farkas Jozsef
Luana Flavia Radu
Ioana Cristina Suciu
2011
Ştefana Şerban
Oana Maria Cîmpeanu
Ionela Dorina Dumbravă
Anamaria Gîrbovan
Ioana Băjan
Luana Flavia Radu
2012
Andrei Berbecaru
Claudiu Deteşan
Oana Maria Cîmpeanu
Ionela Dorina Dumbravă
Ioana Băjan
2013
Maria Antonia Oprea
Andrei Berbecaru
Ruxandra Pologea
Cristina Moldovan
Delia Brustur
2014
Bathori Arthur Maximilian
Silaghi Roland
Maria Antonia Oprea
Anca Ioana Moga
Andrei Berbecaru
Cristina Moldovan
2015
Bathori Arthur Maximilian
Maria Andreea Micu
Andrei Leonard Nicuşan
Dragoş Ioan Petrişor
Dan Corneliu Vasilca
2016
Vlad Sârbu
Kis Csenge
Bathori Arthur Maximilian
Cristina Ioana Hidoş
Andrei Leonard Nicuşan
Text şi foto: Alex TOTH