Share

Home / 2017 / iulie (page 2)

Arhive lunare: iulie 2017

0 634

Comuna Stânceni, una din promotoarele Festivalului Valea Mureșului

Aflată la a 13-a participare la Festivalul Văii Mureșului de la Răstolița, doar atâtea au fost, comuna Stânceni poate fi considerată una dintre localitățile „fondatoare” a acestei adevprate sărbători pentru pitoreasca zonă a județului Mureș. La diversele evenimente culturale, sau de altă natură care tind să devină tradiție, una dintre …

Citeste mai mult »

Sighișoara Medievală 2017 – concluziile organizatorilor

0 249

Bilanțul Festivalului Sighișoara Medievală 2017 este pe placul organizatorilor, bineînțeles, luând în clacul și aspecte care trebuie îmbunătățite pentru edițiile următoare. Potrivit datelor oferite de Primăria Municipiului Sighișoara în cadrul unei conferințe de presă, desfățurată luni, 31 iulie, de la ora 12.00, la festival, în cele trei zile, 28-30 iulie, …

Citeste mai mult »

Ultima proiecție KineDoK până în noiembrie

0 101

Marți, 1 iulie, începând cu ora 21.00 se va proiecta al 3-lea film documentar din cadrul KineDok şi ultimul din seria perioadei iulie-august, pe terasa J’ai Bistrot. Seria va fi continuată cu alte trei producții în luna noiembrie. Proiecția slovaco-cehă „Ceață peste râu” reprezintă efortul reunit al regizorilor Filip Remunda …

Citeste mai mult »

Cristian Pomohaci vorbeşte cu tâlc

0 970

Cântăreţul de muzică populară Cristian Pomohaci a fost cel mai aplaudat solist duminică, la Festivalul Oierilor, din comuna Jina, judeţul Sibiu, informează www.agerpres.ro. Potrivit sursei citate, Pomohaci a făcut dedicaţii de pe scenă preotului din comună, care nu era de faţă, dar şi oamenilor prezenţi în public. „Daţi-mi voie să …

Citeste mai mult »

Peste 15 000 de spectatori la proiecția filmului „Jina”

0 113

Filmul „Jina”, în regia lui Dumitru Budrala, a avut premiera sâmbătă, 29 iulie, în cadrul Festivalului „Sus pe muntele din Jina”. Un număr de peste 15 000 de cinefili au urmărit filmul, proiectat pe un ecran imens, în aer liber, se arată într-un comunicat emis de Astra Film Sibiu. Publicul …

Citeste mai mult »

Aniversare de succes în industria preparatelor din carne. Maris Prod Carm, gustul mezelurilor „ca pe vremuri”

0 689

Înfiinţat în anul 2006 de Marin Franc, brandul Maris Prod Carm a cunoscut un moment de cotitură în anul 2012, odată cu accesarea unei finanţări europene în valoare de peste o jumătate de milion de euro. Infuzia de capital nerambursabil dublată de priceperea managerului Marin Franc au avut ca efect …

Citeste mai mult »

Încă o zi liberă pentru bugetari

0 532

Executivul a stabilit, printr-o hotărâre, ca ziua de luni, 14 august 2017, să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, făcând legătură între zilele de week-end și ziua de 15 august, declarată nelucrătoare. „Ziua liberă va fi recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august 2017 …

Citeste mai mult »

Lemn în valoare de 7.000 de lei confiscat de poliţişti

0 238

Poliţiştii Secţiei 8 de Poliţie Rurală Petelea, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat sâmbătă, 29 iulie, pe DJ 153 C, în comuna Solovăstru, o autoutilitară condusă de un tânăr de 23 ani din comuna Ibăneşti, care transporta cantitatea de 10,47 metri cubi de cherestea de răşinoase deşi în …

Citeste mai mult »

Manifestări cu ocazia Săptămânii Mondiale a Alăptării, la Târgu-Mureş

0 151

My Happy Family în parteneriat cu Moncsi Klub şi Asociaţia SAMAS din Târgu-Mureş organizează, în perioada 1-7 august, mai multe evenimente cu ocazia Săptămânii Mondiale a Alăptării. Potrivit paginii de Facebook a evenimentului, programul manifestărilor este următorul: 1 august, ora 18.00, strada Alba Iulia nr. 36 – „Prima lună acasă …

Citeste mai mult »

Mizeria din spitale, …riscurile vieții zi de zi

0 907

  Subiectul sistemului sanitar românesc este unul vast și complicat …cu siguranță. Cine a ajuns la ”doftor” știe ce zic. Cu bune și cu rele. Vă povestesc o întâmplare reală de acum câteva zile în Spitalul Municipal din Reghin. Mergând cu un apropiat la urgențe, pe la ora 23, a …

Citeste mai mult »
Share
Share