Share

Home / Administratie / ISU Mureş, trofeu mondial la Descarcerare Rapid

ISU Mureş, trofeu mondial la Descarcerare Rapid

Echipajul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Horea” al judeţului Mureş a câştigat trofeul la proba de Descarcerare Rapid, categoria Dezvoltare, a Competiţiei Mondiale de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge) care s-a desfăşurat la Târgu-Mureş, în perioada 30 august – 3 septembrie, informează www.agerpres.ro.
Potrivit sursei citate, echipa ISU Mureş, considerată ca având cea mai rapidă dezvoltare de la un an la altul, pe categoria Descarcerare Rapid, a fost formată din plutonier adjutant Sergiu Cotea, comandantul de echipaj pe lotul de descarcerare şi trei servanţi de descarcerare, plt. adj. şef Ioan Sima, plt. maj. Claudiu Miheşan şi plt. maj. Vlad Toma. Paramedicii echipei sunt plt. maj. Eugen Anca şi plt. maj. Adrian Săcărea.

Cei mai buni dintre cei buni
Campioana mondială la proba de Descarcerare Rapid, probă care a durat 10 minute, este echipa RSB Lisabona (Portugalia), urmată de Hereford & Worcester Fire and Rescue Service (Marea Britanie) pe locul doi şi de Oxfordshire (Marea Britanie) pe trei.
La proba de Descarcerare Standard, care a durat 20 de minute, campioană mondială este echipa Bridgend Team South Wales Fire and Rescue Service UK, Hereford & Worcester Fire and Rescue Service (Marea Britanie) a ieşit pe locul doi şi Generalitat de Catalunya Terrassa (Spania) pe locul trei.
La proba de Descarcerare Complex, care a durat 30 de minute, campioni mondiali sunt cei de la Bridgend Team South Wales Fire and Rescue Service UK, urmaţi de RSB Lisabona (Portugalia) şi echipa 11 BBM Joacaba (Brazilia).
La Traumă, campioni mondiali sunt cei de la BV Prava da Vitoria (Portugalia), urmaţi de Hereford & Worcester Fire and Rescue Service (Marea Britanie) şi Hampshire Fire and Rescue Service (Marea Britanie).
Cea de-a 18-a ediţie a Competiţiei Mondiale de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge – WRC) care a avut loc la Târgu-Mureş, a fost cea mai mare de până acum, dat fiind numărul participanţilor, fiind înscrise 34 de echipe de descarcerare şi 32 de echipe pe partea de traumă.
La World Rescue Challenge de la Târgu-Mureş au participat echipe din Australia, Africa de sud, Brazilia, Canada, Cehia, Columbia, Elveţia, Franţa, Irlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Portugalia, România, Spania şi Statele Unite ale Americii.
Din partea României, la această competiţie au participat echipaje reprezentative ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Alba, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Maramureş şi Vâlcea.

(Redacţia)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Anunţ important pentru contribuabilii din Târgu-Mureş

Primăria municipiului Târgu-Mureș reamintește contribuabililor persoane fizice și juridice că, pentru anul 2019, primul termen …

Share
Share