Bacalaureat diferenţiat pentru elevii maghiari Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 436 Vizualizări

Bacalaureat diferenţiat pentru elevii maghiari

Senatorul UDMR Novák Csaba-Zoltán a prezentat, la finalul anului trecut, principalele realizări din 2017 pentru echipa de parlamentari mureşeni ai Uniunii.

Prezentarea raportului de activitate a fost făcută cu ocazia unei întâlniri informale cu reprezentanţi ai mass media, organizată în incinta localului „Balada” din Târgu-Mureş, la care au mai participat senatorul Császár Károly Zsolt şi deputaţii Csép Éva-Andrea şi Vass Levente.

„Din punctul nostru de vedere, a fost un an foarte încărcat, cu multe activităţi. Eu personal am lucrat în patru comisii: două comisii de la Senat, Comisia pentru Politică externă şi Comisia permanentă pentru Învăţământ, educaţie, sport şi tineret, precum şi la două comisii comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, respectiv Comisia pentru UNESCO şi Comisia pentru Centenar”, a spus Novák Csaba-Zoltán.

Acesta şi-a axat discursul pe activitatea din cadrul Comisiei pentru Învăţământ din cadrul Senatului României.

„Aşa cum am spus şi înainte de campania electorală, UDMR a avut şi are un program detaliat în legătură cu Învăţământul, în care sunt probleme specifice comunităţii maghiare şi probleme de nivel naţional. Noi, în această comisie, şi în Senat şi în Camera Deputaţilor, am sprijinit toate încercările care vizau îmbunătăţirea educaţiei la nivel naţional”, a afirmat Novák Csaba-Zoltán.

Liceul Teologic Romano-Catolic, reînfiinţat

Potrivit acestuia, una din temele majore ale anului 2017 din domeniul educaţiei a vizat rezolvarea situaţiei de la Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureş, reînfiinţat printr-o modificare a Legii Educaţiei.

„Noi, UDMR, considerăm că la nivel local s-au epuizat cam toate încercările, posibilităţile, şi aşa cum aţi văzut şi dumneavoastră pe parcursul acestui an, noi aşa considerăm că nici Primărie şi nici celelalte instituţii, în pofida declaraţiilor, nu au dorit, nu au ajutat la soluţionarea acestei probleme, aşa că noi am încercat să găsim o soluţie la nivel de Parlament. Am iniţiat o modificare de lege care permite Parlamentului să înfiinţeze şcoli, instituţii de învăţământ pentru minorităţi, şi pasul următor, care a trecut acum şi de Camera Deputaţilor, este ca printr-o nouă lege să reînfiinţăm Liceul Teologic Romano-Catolic”, a menţionat Novák Csaba-Zoltán.

Modificări pentru sprijinirea elevilor maghiari

Totodată, senatorul UDMR a vorbit şi despre modificarea din Legea Educaţiei care vizează Bacalaureatul şi examenul din clasa a VIII-a diferenţiat la limba şi literatura română.

„Noi am considerat că predarea limbii române după un program special ar ajuta copii maghiari, mai apes pe cei care trăiesc într-un mediu majoritar maghiar, să însuşească cât mai bine, mai eficient, limba română, şi am iniţiat un program special pentru predare. Copii maghiari, inclusiv cei care acum sunt în clasa a V-a, zero, IV, învaţă limba română după un program special. Noi am iniţiat modificarea Legii Educaţiei, ca examenul din clasa a VIII-a, respectiv Bacalaureatul, să aibă loc după acest program special. În vară a intrat această modificare de lege la Camera Deputaţilor, după aceea la Senat, unde a şi trecut. Domnul preşedinte (Klaus Iohannis – n.r.) a respins legea, a retrimis-o în Parlament, iar la sfârşitul lui noiembrie a trecut din nou şi acum e garantat de lege ca elevii maghiari să aibă Bacalaureatul pe baza acestui program special”, a menţionat Novák Csaba-Zoltán.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE