Home / Invatamant / Mobilităţi de plasament pentru proaspăt absolvenţi în cadrul programului Erasmus+

Mobilităţi de plasament pentru proaspăt absolvenţi în cadrul programului Erasmus+

Distribuie

Biroul Erasmus+ al Departamentului Relații Internaționale din cadrul UMF Tîrgu Mureș organizează concurs de selecție pentru studenții aflați în ani terminali de studiu pentru obținerea unei burse pentru o mobilitate de plasament Erasmus, care va putea fi efectuată în primul an după susținerea examenului de licență (octombrie 2018 – septembrie 2019).

Mobilitățile se adresează studenților de la următoarele programe de studiu: Medicină, Farmacie, Medicină Dentară, Balneofiziokinetoterapie, Nutriție și Dietetică, Asistență Medicală, Educație Fizică și Sportivă.

În cadrul programului Erasmus+ perioada de plasament se poate desfășura într-o universitate, spital universitar sau spital, clinică, cabinet privat în orice țară membră a Uniunii Europene sau eligibilă în programul Erasmus+ (exemplu: Turcia). Bursa va fi acordată numai în cazul în care se obține o scrisoare de acceptare din partea instituției gazdă, semnată de către șeful departamentului sau al secției respective.

Dosarele se depun în perioada 12 – 31 martie 2018, la Departamentul Relații Internaționale.

Informații despre criteriile de eligibilitate și ce trebuie să conțină dosarele studenților se regăsesc aici.

Informații suplimentare se pot obține la adresa de e-mail: rel_int@umftgm.ro sau la numărul de telefon: 0265-215.551 interior 235.

(blog.umftgm.ro)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Victorie clară în Liga I la baschet

Distribuie Echipa de baschet din cadrul CSM Târgu Mureș antrenată de Faragó Péter a câștigat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.