Home / Politic / PNL solicită redeschiderea şi desecretizarea dosarului “Târgu-Mureș – martie 1990”

PNL solicită redeschiderea şi desecretizarea dosarului “Târgu-Mureș – martie 1990”

Distribuie

Preşedintele PNL Mureş, senatorul Cristian Chirteş, a anunţat marţi, 20 martie, prin intermediul unui comunicat de presă, că liberalii solicită redeschiderea dosarului “Tîrgu Mureș – martie 1990” și desecretizarea acestuia.

Traumele trecutului, prezente în conştiinţa publică

În opinia liderului PNL Mureş, “este un demers juridic obligatoriu, care trebuie să ducă la clarificarea istoriei Târgu-Mureșului la nivel comunitar, la identificarea și la pedepsirea adevăraților vinovați, pentru a ieși din paradigma periculoasă a unei vini colective a românilor și maghiarilor din Târgu-Mureș și din județul Mureș.”

Totodată, senatorul Cristian Chirteş a menţionat că un studiu al Institutului Român de Evaluare și Strategie (IRES) indică faptul că, în prezent, 70% dintre localnici consideră că municipiul Târgu-Mureș nu are probleme interetnice, iar 80% dintre mureșeni spun că au drepturi egale și că nu sunt discriminați.

“Pe de altă parte însă, traumele trecutului sunt prezente încă în conștiința publică: 18,9% dintre români și 15,5% dintre maghiari consideră că românii și maghiarii trăiesc încă în comunități separate, lipsind conștientizarea apartenenței la același spațiu spiritual. Istoria nu trebuie uitată iar vinovații trebuie identificați și pedepsiți. Ei nu sunt români și maghiari, ci oameni cu nume și prenume. Comunitatea mureșeană are nevoie de coeziune și de clarificări identitare, pentru a-și pune în aplicare proiectele comune de dezvoltare și confirmare a apartenenței la valorile europene”, a transmis preşedintele PNL Mureş.

5 morţi şi 278 de răniţi

Nu în ultimul rând, senatorul Cristian Chirteş a mai arătat că în martie 1990, luptele de stradă s-au soldat cu 5 morți și 278 de răniți, “însă la 28 de ani de la acele evenimente, nu s-au stabilit adevărații responsabili pentru manipularea la care au fost supuși românii și maghiarii din județul Mureș.”

“După 28 de ani, cei care au orchestrat această înfruntare sângeroasă nu au fost judecați și pedepsiți”, a conchis liderul liberalilor din judeţul Mureş.

Alex TOTH

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO: Start la ediția cu numărul 2 a campaniei ”High or Alive”

Distribuie „Drogurile reprezintă un fenomen social și sanitar complex, care afectează milioane de persoane din …

1 comentariu

  1. Cei care au orchestrat evenimentele singeroase in decembrie 1989 si martie 1990 in Tg.Mures sunt bine mersi.Unii traiesc in Tg.Mures altii au fost imediat transferati.Nu vor fi niciodata descoperiti deoarece au actionat scopului ,adica reinfiintarea securitatii,acapararea puterilor in stat,schimbarea componentei etnice,infricosarea populatiei maghiare. Populatia maghiara majoritara a devenit minoritara,din conducerea institutiilor de stat si companii de stat au fost inlaturateconducatorii maghiari,medicii si profesorii maghiar au fost trimisi in pensie imediat(desi profesori romani peste 70 de ani pot profesa) astfel invatamantul maghiar la UMF a fost decapitat totalmente
    .De altfel se vede cu ochiul liber cum lacomia a declansat dezastrul si haosul in oras oras mai ales dupa anul 2000.Orasul Tg.Mures a devenit oras de tranzit, o imensa autogara(mai ales in jurul clinicilor)prafuita,cu o populatie tot mai bolnava,plina de ciori, praf si gunoi.Cladirile in stil baroc si secesionist dispar pe zi ce trece.spatiul verde se diminueaza,copacii sunt masacrati desi fac parte din patrimoniul orasului.Banii publici cheltuiti aiurea se vede cu ochiul liber:carosabil si trotuare prost facute,si refacute iar si iar,constructii de restauranta in fiecare cartier in loc de parcari sau parcuri verzi conform intereselor unora si altora.Cladiri intretinute sau reabilitate deplorabil.(vezi casa armatei din centru)Un singur lucru este in continua crestere si anume averea mai marilor orasului si acelora care le apara interesele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.