Mădălina Blaga (UMF Târgu-Mureş), premiu special în finala „FameLab” Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 153 Vizualizări

Mădălina Blaga (UMF Târgu-Mureş), premiu special în finala „FameLab”

Zece dintre cei mai buni tineri comunicatori de știință din țară, studenți sau cercetători în medicină, biologie, tehnologie sau inginerie, au concurat, în luna mai, în finala națională a concursului „FameLab”, organizat de British Council România.

Potrivit Blogului Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu-Mureş, printre cei zece concurenți s-a numărat și Mădălina Blaga, studentă în anul II la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Târgu-Mureș, care a primit un premiu special din partea juriului.

„FameLab” a fost o experiență extrem de interesantă și frumoasă, am cunoscut foarte mulți oameni și mi-am făcut noi prieteni. În finala națională, am participat cu prezentarea „Viitorul stă în editarea genelor”, în care am vorbit despre o nouă metodă de editare a genelor, pe care am explicat-o pe înțelesul tuturor. Am primit un premiu special din partea organizatorilor, o carte despre genetică „DNA: The Secret of Life”, cu autograful lui James Watson. Am fost foarte uimită și mândră de această carte”, a declarat Mădălina Blaga, pentru sursa citată.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE