Home / Eveniment / Elevii din Unirea, în Cartea Recordurilor prin proiectul UNIREAartSCENA
„Asta este poveste mea!”

Elevii din Unirea, în Cartea Recordurilor prin proiectul UNIREAartSCENA

Colegiul Național Unirea în colaborare cu Teatrul Scena, prin intermediul lui Liviu Pancu, au planuri mărețe în acest an cu privire la evenimentele dedicate bobocilor. În perioada 19-29 octombrie, ei plănuiesc o serbare socio-cultural-educativă, cu mai multe evenimente punctate (inclusiv Balul Bobocilor), iar în anticipare, în 5 octombrie, de Ziua Educației, ei vor încerca să intre în Cartea Recordurilor printr-un colaj fotografic și artistic reprezentând U 100, „U” care vine atât de la „unire” în sensul centenarului, cât și a colegiului.

„În 10 zile se întâmplă foarte multe activități din punctul nostru de vedere, iar balul în sine nu mai este doar un spectacol la teatru și o petrecere după. Am reușit să punem bazele și să vedem săptămâna viitoare cum o să ne și reușească o încercare a unui record mondial cu cel mai mare tablou (colaj fotografic), apoi vom avea două flashmoburi, o conferință tradusă în limba engleză, transmisă în trei țări, având speakeri pe partea de sociologie, educație și arte, la care se mai adaugă și încercarea de a pune bazele unui centru cultural est-european de tineret, astfel încât toate aceste manifestări să intre într-un circuit mult mai puternic” a spus Liviu Pancu.

Prin acest proiect se dorește crearea unei manifestări cu caracter național de educație, istorie, artă și turism cultural. Totodată, misiunea lor este de a dezvolta relațiile interculturale la nivelul liceenilor în domeniile menționate.

„Dar a ta?”

Ce își doresc ei să facă prin asta?

În cele 10 zile se va face conectarea evenimentului la viața culturală a României și Europei, crea un pol cultural/artistic românesc prin realizarea unui eveniment-festival al tuturor artelor în rândul tinerilor, se va înscrie evenimentul în circuitul sărbătorilor europene, se vor promova valorile educaționale, cultural artistice în rândul tinerilor și de asemenea specificul zonal multicultural.

La spectacolul de la teatru va avea loc un soi de premiere unde vor fi puse bazele primei ediții a Festivalului de Film Smartphone Movie. În ce constă acest concurs? Toți doritorii pot participa cu filmulețe de 10-20 secunde în care vor spune pe scurt o poveste, iar la final îl vor întreba pe ascultător „Care este povestea ta?”. Aceeași regulă se poate aplica și de exemplu dacă mergi la o conferință și spui pe scurt ce s-a întâmplat acolo, întrebând pe ascultător la final „Tu ai fost la vreo conferință?” și la multe altele. Filmulețele participante nu aparțin doar celor de la bal, ci și prietenilor lor, fiind unele chiar din Statele Unite, Polonia, Spania sau Japonia. La final va fi premiat cel mai bun interpret, actor/actriță, scenografie din spate, locul și multe altele, transformându-se într-o adevărată mișcare socială.

„Această provocare pe care noi am acceptat-o și pe care Liviu o face cu noi, de a duce acest proiect  până la capăt, a fost cu multe reușite până acum. Am reușit să ne înțelegem foarte bine între noi, să formăm o echipă chiar dacă suntem foarte mulți în organizare, am ajuns la înțelegere și am ajuns ca în câteva ore, de la o simplă repetiție să ajungem la unele emoții pe care nu le-am mai trăit niciodată și să reușim să trecem de barierele societății care ne impune să nu ne comportăm într-un anumit fel sau să nu spunem anumite lucruri, și să ne povestim viața” a spus Mădălina, care e în cele mai multe situații purtătorul de cuvânt al acestei grupări de peste 30 de tineri, toți din clasa a XII-a.

Mădălina

„Asta este poveste mea, dar a ta?”

Crearea recordului mondial pare a fi un task dificil, dar frumos. „Vor fi 18.000 de foi A4 la colaj. Este un număr imens, însă sperăm să ducem la bun sfârșit. Vor fi poze din rândul generației noastre, făcute de noi și vor fi și picturi. Vrem să acoperim această parte artistică, adică pe lângă faptul că facem un record mondial, vrem să promovăm și arta în rândul tinerilor pentru că în ziua de astăzi mulți tineri sunt timizi și de multe ori le este frică să-și exprime această parte artistică sau latura mai creativă, iar prin acest record își pot expune și ei creația” a spus Frigură Paul. Pe lângă lucrările elevilor Unirea, multe lucrări de completare vor veni și de la diverse școli unde încă se mai practică lucrul manual și de unde ar putea obține lucrări creative de la cei mici. Toate aceste coli vor fi lipite pe cutii de carton și expuse în curtea Colegiului Național Unirea. În cazul vremii nefavorabile, proiectul va fi mutat în altă locație anunțată ulterior.

Flashmoburile nu sunt făcute doar muzical precum suntem obișnuiți. Și în cadrul acestora se dorește a se face un filmuleț cu aceeași tematică de tip „Asta este poveste mea, dar a ta?” în care elevii se vor împrăștia și vor intra în conexiune cu diverși oameni aflați la fața locului, ieșind din sfera zonei de confort.

Paul

Spectacolul de teatru din acest an de la balul bobocilor este inspirat din filmul anilor 60, West Side Story, atât ca și poveste, cât și costumație. Ca și o noutate, organizatorii vor organiza o mică petrecere cu bobocii cu o săptămână înainte de marele eveniment. Acest lucru se va face întocmai ca organizatorii să reușească să se simtă și ei bine, deoarece în general, după o zi întreagă de organizare, ei ajung frânți la after-party.„Putem să ieșim noi între noi, ca un protocol, să schimbăm păreri, să ne simțim bine. Și așa nu vor fi discuții între boboci cine a luat miss-ul, cine a pierdut… Așa toată lumea o să se distreze, iar înainte de cea mai grea săptămână cu repetiții generale, vom avea una în care suntem noi în care ne distrăm și nu va fi nicio ceartă” a completat Șerban Blaga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Criza medicilor de familie din zona rurală semnalată de senatorul Leonard Azamfirei

Senatorul PSD de Mureș Leonard Azamfirei a susținut miercuri, 16 iunie, în plenul Senatului României, …