FOTOREPORTAJ:  Delegație mureșeană la Sfințirea Catedralei Naționale Religie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 2016 Vizualizări

FOTOREPORTAJ: Delegație mureșeană la Sfințirea Catedralei Naționale

Cu binecuvântarea părintelui protopop de Mureș, Olimpiu Zăhan, părintele Mihai Dumitrescu, membru al grupului de mureșeni participant la Sfințirea Catedralei Naționale, ne-a relatat cele mai importante momente ale marelui eveniment al ortodoxiei românesti, din capitala țării. Le mulțumim pentru sprijin!

Duminică,  25 noiembrie 2018 ora 02:00,  din fața Catedralei Mari din Târgu Mureș, împreună cu alți trăitori români am plecat spre Catedrala Mântuirii Neamului din București. Fraților, să nu rămânem indiferenți la acest minunat moment în istoria neamului nostru și cu sfială și cu bucurie spre slava lui Dumnezeu ”toată grija cea lumească să o lepădăm” iar din piepturile noastre să răsune ”Prezent!” pentru Hristos și pentru memoria drepților și înaintașilor noștri.

Plecarea din Târgu Mureș

Duminică, dimineața, începând cu ora 8.00, a fost săvârşită Slujba Acatistului Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina în Catedrala Națională, urmată la ora 9.00 de Slujba de Sfințire a Altarului Catedralei Naționale.

Acum,  în acest moment se săvârșește Slujba de Sfințire a Catedralei Naționale cu hramurile Înălțarea Domnului și Sfântu Apostol Andrei.

În acest moment are loc așezarea actului de sfințire în piciorul Sfintei Mese și sunt amintiți cititorii Sfintei Bisericii.

După sfințire a jertfelnicului,  are loc așezarea în cele patru colțuri a Sfintei  Mese a medalioanelor care îi înfățișează pe cei patru  sfinți evangheliști: Matei, Marcu,Luca și Ioan.

Se îmbracă apoi Sfânta Masă cu o cămașă noua și se pecetluiește cu sigiliu și cu panglica de tricolor colțul Sfintei Mese.

Se inveșmântează apoi Sfântul Jertfelnic cu veșminte frumos împodobite după care urmează așezarea obiectelor sfinte: Sfântul Chivot, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce,  Sfântul Antimis, candele și sfeșnice cu lumânări aprinse.

După ce Sfântul Jertfelnic este gata împodobit se tămâiază cu tămâie frumos mirositoare apoi se tămâiază biserica toată și pe credincioși.

În continuare are loc rugăciunea finală în care se cere lui Dumnezeu trimiterea Sfântului  Duh spre sfințirea bisericii și totodată,  sa fie păzită iar jertfele care se vor săvârși în ea să ajungă la sfântul cel mai presus de ceruri jertfelnic.

Se sfințește interiorul bisericii cu Sfântul și Marele Mir de către Preafericitul Patriarh, înconjurat de un sobor de preoți și ierarhi.

Icoanele de pe Catapeteasma sau Iconostas sunt facute din mozaic la care au depus efort icoanari și pictori pricepuți.

Are loc încheierea slujbei de sfințire a bisericii urmând a se începe pregătirea pentru săvârșirea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur.

La ora  13.00, racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și racla cu moaştele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina au fost așezate la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naționale pentru a fi cinstite de către credincioși, după închinarea acestora în Sfântul Altar.

După finalul Sfintei Liturghii, toți credincioșii pelerini ortodocși prezenţi a acces în Catedrală, atât în ziua sfințirii (25 noiembrie), cât și în zilele următoare (26-29 noiembrie, „zilele sfințirii”), au posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, nou sfințit.

Dobândirea Mântuirii devine posibilă nu numai prin efortul de rugăciune ci și prin dragostea de a înfăptui biserica vie a adevăratului Dumnezeu.

Zi De Zi fiecare credincioș va fi chemat de glasul clopotelor Catedralei Mântuirii Neamului.

Decizia a fost inspirată de a se pomeni eroii neamului dar și pe înaintașii noștri.

Nu omul zidește ci Domnul care înfăptuiește și sfințește.

Fraților,  fiecare să ia seama cu ce dorește, nevoite fapte bune bineplăcute înaintea lui Dumnezeu. Să ne înnoim spre sfințire și asa se aduce zilei sfințire și bisericii.

O catedrală simbolică pentru toți românii

„Pentru mine,  Catedrala Naţională reprezintă o încununare a unui efort multisecular al poporului român, acela de a construi o catedrală simbolică pentru toți românii. Cred că e o împreună lucrare cu înaintaşii noştri, adică cei care suntem fizic aici nu suntem singurii care am contribuit. Cred că și toate rugăciunile oamenilor au contat şi au mijlocit în fața lui Dumnezeu pentru ca lucrurile să se așeze cărămidă cu cărămidă și să ajungem astăzi să ne bucurăm de acest edificiu. E important să existe un loc reprezentativ pentru toţi românii, unde să ne adunăm, de aceea cred că,  în primul rând e o necesitate, nu un lux. Şi mai cred că ne va ajuta foarte mult, în aşa fel încât lucrurile să se așeze mai bine pe verticală și să ne bucurăm de această viziune a cerurilor, care este Catedrala Naţională”- Preot Mihai Dumitrescu, Pr. Iconom Stavrofor la Parohia Ortodoxă Sângeru de Pădure cu filia Ernei și coordonator al Centrului de zi Sf. Dumitru din Sângeru de Pădure

Text: Preot Mihai Dumitrescu, Foto: Mihai Dumitrescu, doxologia.ro

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE