Home / Stiri nationale / Anunţ important despre reluarea şcolii făcut de ministrul Educaţiei

Anunţ important despre reluarea şcolii făcut de ministrul Educaţiei

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că şcolile nu vor fi închise săptămâna viitoare, având în vedere că este final de semestru şi se încheie situaţiile şcolare.
“Se duc la şcoală, pentru că săptămâna care începe mâine este ultima săptămână din semestru. Ca urmare, se încheie situaţiile şcolare şi noi nu putem bulversa încheierea semestrului. Îi invit pe toţi colegii profesori, îi invit pe părinţi şi pe copii să se pregătească pentru ziua de mâine, este o zi de şcoală şi va fi toată săptămâna, ultima săptămână din acest semestru, după care urmează o săptămână de vacanţă”, a declarat Ecaterina Andronescu duminică, la Antena 3.
Ministrul Educaţiei a precizat, în contextul răspândirii infecţiilor respiratorii, că “triajul, în fiecare dimineaţă, este foarte serios făcut în fiecare şcoală”.
“Şi lucrul acesta îmi dă un gram de linişte”, a afirmat Andronescu.
Ministrul i-a sfătuit pe părinţi să-i ducă pe copii mai întâi la medic dacă suspectează că aceştia prezintă simptome de gripă sau răceală. “Să nu-i ducă la şcoală dacă consideră că sunt suspectaţi, să-i ducă la medic întâi şi întâi şi după aceea medicul să decidă ce trebuie să facă copilul”, a mai spus Andronescu.

(www.agerpres.ro)

Citeste si:  STUDIU: 56% dintre părinți își pedepsesc copiii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

AMENDĂ URIAȘĂ pentru purtarea măștilor textile în spații publice!

Românii care începând de sâmbătă, 8 ianuarie, vor merge într-un spațiu public purtând mască textilă …