FOTO: Ziua francofoniei, sărbătorită cu muzică şi dans francez Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 959 Vizualizări

FOTO: Ziua francofoniei, sărbătorită cu muzică şi dans francez

Teatrul “Ariel” din Târgu-Mureș a găzduit, miercuri 20 martie, cu ocazia Festivalului Județean al Francofoniei, un eveniment în cadrul căruia au participat elevi, profesori, directori, inspectori școlari, dar și studenți francezi. Organizatorul principal al festivalului a fost dr. Daniel Raduly, profesor la Colegiul Agricol „Traian Săvulescu” din Târgu-Mureș. Festivalul a fost planificat în ziua în care, în lume, se sărbătorește Ziua Internațională a Francofoniei.

La vie en rose

Cum altcumva am putea sărbători cursivitatea limbii franceze dacă nu prin momente artistice care o pot pune în valoare. Când ne gândim la limba franceză, ne amintim de Paris și când ne amintim de Paris primim un puseu de amour în inimi. Tinerii reprezentanți ai școlilor gimanziale și liceelor mureșene au pregătit participanților la eveniment momente artistice care înglobează perfect trăsăturile de muzicalitate ale limbii franceze. Vorbim, desigur, despre mici scenete, recitaluri și dansuri, despre lirism în general, nu despre renascentismul fancez în pictură. Cum ai putea să îți dai seama de francofonie dintr-un tablou dacă nu are pictat brânză și vin? Și putem presupune că ne-am plictisi foarte repede de tablouri cu brânză și vin…

Cele 21 de grupuri care au urcat pe scena teatrului, formate din elevi mici și mari și studenți la Universitatea de Medicină Farmacie Științe și Tehnologie (UMFST) din Târgu-Mureș, nu au dezamăgit. Verva și pasiunea pentru limba franceză de care au dat dovadă tinerii mureșeni a animat publicul aproape la fel de bine ca Mick Jagger (ne permitem și noi să exagerăm puțin în zi de sărbătoare!), chiar și pe cei care înțelegeau unul din două sau trei cuvinte. A fost un spectacol de ritm, un spectacol al vieții limbilor care renasc din plăcerea acustică a fenomenului francez. Bucuria a venit din conștientizarea că noi, ca români, alături de alte atâtea țări francofone, participăm la un eveniment care ne unește pe noi cei care avem puțin din acel jois de vivre al francezilor.

Scenete, polka și muzică de „pahar”

Cum altfel să înceapă un festival dedicat limbii franceze dacă nu cu o interpretare la vioară a celebrei piese a artistei Edith Piaf, „La vie en rose”? Elevul violonist, Viktor Portik, care studiază în prezent la Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai” din Târgu-Mureș, nu doar că a deschis spectacolul cu interpretarea sa la vioară a melodiei, dar a deschis și inimile publicului pentru a putea recepta mai bine atmosfera de vocale rotunjite pe care o creează limba franceză.

Nu au lipsit nici momente mai puțin cunoscute, cu un mic factor de noutate pentru tânărul public. Fetele de la Școala Gimnazială Ibănești au interpretat cântecul „On ecrit sur le murs” pe ritmuri formate din bătăi din palme și bătaia unor pahare goale aflate pe masa din fața tinerelor. Am putea spune că este un alt tip de muzică de pahar… Totodată, ansamblul de dans tradițional francez (din fericire avem și așa ceva în județul nostru) „Amis sans frontières” a adus pe scenă două dansuri tradiționale de care majoritatea am auzit, dar pe care nu mulți dintre noi le-au văzut live, și anume „La danse des rubans” și „La polka piquée”. Scenetele, interpretările și recitalurile au adus în prim plan dragostea pentru care francezii sunt celebrii. S-ar putea spune cu voce răspicată că elevii și studenții artiști nu au dezamăgit limba franceză.

Qu’est-ce que c’est la Journée internationale de la francophonie?

Ziua mondială a francofoniei se desfășoară anual în data de 20 martie și este organizată de Organizația Internațională a Francofoniei (OIF). Țările francofone sărbătoresc în această dată uniunea oferită de francofonie a limbilor materne respective. Francofonia este celebrată aproape exclusiv prin manifestări culturale și artistice în peste 88 de țări membre OIF.

Alex PĂTRAŞCU

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE