
- alin.zaharie
- 0 comentarii
- 276 Vizualizări
Radu Păltineanu, oaspetele Conferințelor Liceului Blaga
7 mai 2019Conferințele Liceului Blaga, proiect inițiat de profesoara de engleză Cristina Drescan din cadrul Liceului Tehnologic „Lucian Blaga” continuă în luna mai cu alte dezbateri și inivitați meniți să aducă un plus valoare educației tinerilor. Astfel, luna mai aduce un număr de patru conferințe, trei dintre aceastea urmând să aibă loc într-o singură zi.
Prima conferință a lunii mai are ca temă „Educaţia ne uneşte” și va avea loc joi, 23 mai, ora 13, la care sunt in invitați reprezentanți din conducerea şcolii, cadre didactice, reprezentanţi ai părinţilor, elevilor, sindicatului, agenţilor economici, ONG-urilor, Consiliului Local și Primăriei Municipiului Reghin.
Următoarele trei conferințe sunt programate în ziua de luni, 27 mai, prima conferință (ora 11) va avea ca temă ”Planeta Pământ văzută de pe bicicletă”, oaspete fiind Radu Păltineanu, primul român care a traversat cele două Americi pe bicicletă. A doua conferință (ora 12) va avea tema ”Reghinul de ieri şi de azi”, invitaţi Klaus Birthler, arhitect, şi Cristian Man, manager de proiect la Fundaţia Comunitară Mureş. Cei doi vor fi protagoniștii celei de a treia conferințe a zilei (ora 13) cu tema ”Biodiversitatea e tare! Despre natură, activism civic şi comunicare”.
Toate conferințele vor fi găzduite de Laboratorul de Limbi Moderne din cadrul Liceului Tehnologic „Lucian Blaga”.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu