Echipajele SMURD civile, preluate de ISU Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3256 Vizualizări

Echipajele SMURD civile, preluate de ISU

Propunerea legislativă privind aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat, aflate în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale de pe raza județelor Arad, Hunedoara, Maramureș, Mureș și Sibiu a fost aprobată marți, 17 septembrie, de Senatul României, în calitate de camera decizională.

Astfel, personalul cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, aflate în finanțarea autorităților administrației publice locale, este preluat cu statut de cadru militar, respectiv subofițer, de către inspectoratele pentru situații de urgență în a căror zonă de competență își desfășoară activitatea.

Corneliu Florin Buicu: ”Un act normativ așteptat de salvatori”

Proiectul a fost inițiat de 29 de parlamentari PSD și ALDE, printre care și reprezentanții PSD Mureș, respectiv senatorul Horia Soporan și deputații Corneliu Florin Buicu și Dinu Socotar.
”Alături de colegii mei din PSD Mureș, domnul senator Horia Soporan și domnul deputat Dinu Socotar am fost inițiatori ai acestui act normativ. Prin acest act normativ sunt preluate toate echipajele de acest tip existente în mai multe județe. Un act normativ așteptat de salvatori. Multumesc tuturor colegilor deputați și senatori care au susținut și votat acest proiect legislative”, a scris, pe pagina sa de Facebook, deputatul Corneliu Florin Buicu.

”Win – win” pentru primării, ISU și echipaje

Potrivit expunerii de motive a actului normativ, beneficiul preluării personalului SMURD este dat de ”importanța desfășurării activității în județele Arad, Hunedoara, Maramureș, Mureș și Sibiu, având în vedere de diversitatea cazurilor cu care se confruntă, de numărul de intervenții pe care îl au și de numărul de locuitori pe care îl deservesc.”

”În ultima perioadă au fost primite tot mai multe semnale ale autorităților publice locale referitoare la imposibilitatea suportării cheltuielilor de funcționare ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență. Este vorba de cheltuieli de întreținere a echipajelor de intervenție și a celor necesare salarizării personalului angajat al serviciilor voluntare pentru situații de urgență. Astfel, se constată insuficiența fondurilor financiare necesare asigurării funcționării acestor echipaje, fapt ce conduce la imposibilitatea menținerii în activitate a acestui personal. Având în vedere experiența de care se bucură personalul dorit a fi preluat, reiese beneficiul pe care îl constituie această preluare pentru intervențiile pe care le vor desfășura în scopul salvării vieților oamenilor”, au precizat inițiatorii legii.

Cei 29 de inițiatori ai legii și-au exprimat speranța că efectul preluării echipajelor SMURD de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va fi benefic atât pentru personalul cu pregătire paramedicală, cât și pentru beneficiarii intervențiilor de urgență.

”Este important de precizat faptul că această categorie de personal ce se dorește a fi preluată este specializată și pregătită în vederea acordării primului ajutor calificat și se bucură de o experiență semnificativă în acordarea primului ajutor dobândită pe parcursul anilor în care au activat în aceste echipaje. Prin urmare, preluarea personalului cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat potrivit legii, aflate în finanțarea autorităților de pe raza județelor Arad, Hunedoara, Maramureș, Mureș și Sibiu constituie o măsură prin care efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență ale județelor menționate vor dobândi personal cu înaltă experiență și prin care se va asigura o mai bună intervenție în cazul situațiilor de urgență”, se mai arată în expunerea de motive.

Col. Călin Handrea: ”Din punct de vedere operativ, nu se va schimba nimic”

Contactat de cotidianul Zi de Zi, col. Călin Handrea, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș a explicat că efectele legii vor fi benefice pentru cei aproximativ 120-140 de persoane care își desfășoară activitatea în opt echipaje de prim ajutor.

”Sunt opt echipaje de prim ajutor la nivelul primăriilor din Mureș care vor fi preluate de către noi. Bineînțeles, din punct de vedere administrativ, locațiile vor rămâne la nivelul unităților administrativ-teritoriale. Doar personalul va fi preluat de către noi. În ceea ce privește efectele legii, consider că vor fi benefice, întrucât acești oameni vor fi în subordinea noastră și vor deveni subofițeri sau militari angajați pe bază de contract. Cine are liceul devine subofițer, iar cine nu are liceul devine militar angajat pe bază de contract, ceea ce îl responsabilizează mult mai bine comparativ cu ce a fost până acum. Din punct de vedere operativ, nu se va schimba nimic deoarece locațiile vor rămâne aceleași, iar ca și raion de intervenție vor rămâne aceleași localități deservite. Ca număr de oameni, este vorba de circa 120-140 de persoane. Inițial, ei au declarat că sunt de acord să treacă în structura Ministerului de Interne, la Inspectoratul General, dar ulterior unii au spus că probabil că nu, sau că se mai gândesc”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, col. Călin Handrea.

Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE