FOTO: Proiect Erasmus + Vet implementat cu succes la Liceul Tehnologic ”Electromureș” din Târgu-Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 526 Vizualizări

FOTO: Proiect Erasmus + Vet implementat cu succes la Liceul Tehnologic ”Electromureș” din Târgu-Mureș

Erasmus +… O rețetă de succes!

Într-unul dintre interviurile pe care le-a acordat, psihologul Alexandra Siru spunea: ”Când îți acorzi suficientă valoarea îți atingi mai ușor obiectivele, pentru că a avea încredere în sine, în forțele proprii te face să îți mobilizezi exact resursele de care ai nevoie să depășești obstacolele și să mergi în direcția dorită.”
Noi, grupul de proiect al Liceului Tehnologic ”Electromureș”, ne-am mobilizat resursele, reușind să dăm valoare unui amplu proiect Erasmus+ „Tehnicieni hotelieri de succes pe piața muncii”, cu nr. 2018-1-RO01-KA102-048120, care s-a derulat în anul școlar 2018-2019, fiind finanțat de Comisia Europeană, având o valoare de 137.301 de euro. Este primul proiect Erasmus+ KA1 – VET al liceului, în care elevii au beneficiat de formare inițială prin care și-au dezvoltat, în context european, competențele profesionale în domeniul hotelier.
Triunghiul de succes a fost ECHIPĂ – LIDER – ACȚIUNE.


Echipa de implementare a fost alcătuită din prof. Fodor Edit – manager de proiect, prof. Selyem Zoltan – director adjunct și responsabil monitor, prof. Frâncu Monica – responsabil formare profesională, prof. Osvath Ildiko – responsabil diseminare și ec. Friciu Adriana – responsabil financiar. Mulțumiri domnului director Cozma Matei Ionuț pentru sprijinul acordat în implementarea acestui proiect, care a ridicat prestigiul școlii.
Obiectivul principal a fost îmbunătățirea abilităților practice ale elevilor de clasa a XI-a, calificarea profesională Tehnician în hotelărie, prin promovarea învățării bazate pe muncă în cadrul formării lor inițiale, cu implicarea instituțiilor partenere care oferă formare profesională.
Partenerii proiectului au fost: Istituto Tecnico Per il Turismo “Livia Bottardi”, Roma – Italia; Școala Győri Szolgáltatási Szakképzési Centrum Krúdy Gyula Gimnáziuma, Két Tanítási Nyelvű Középiskolája, Turisztikai és Vendéglátóipari Szakképző Iskolája, Győr – Ungaria; Organization For Promotion Of European Issues (OPEI), Paphos – Cipru; Hotelul St. George & Golf Resort, Paphos – Cipru.
Perioadele mobilităților pe fluxuri: Fluxul 1: în perioada 15 aprilie 2019 – 3 mai 2019 cu 16 elevi de clasa a XI-a, calificarea profesională tehnician în hotelărie la Roma-Italia. Fluxul 2: în perioada 3 iunie 2019 – 21 iunie 2019 cu 17 elevi de clasa a XI-a, calificarea profesională tehnician în hotelărie la Győr-Ungaria. Fluxul 3: în perioada 1 iulie 2019 – 19 iulie 2019 cu 17 elevi de clasa a XI-a, calificarea profesională tehnician în hotelărie la Paphos-Cipru.


În data de 29 octombrie 2019, la Liceul Tehnologic ”Electromureș”, în prezența doamnei inspector general adjunct Illés Ildikó, a reprezentaților Inspectoratului Școlar Județean Mureș, a colegilor profesori din școala noastră și din alte școli din Târgu-Mureș, precum și în prezența elevilor beneficiari ai proiectului, elevi de la profilul Servicii, domeniul Turism, calificarea profesională Tehnician în hotelărie, a avut loc evenimentul Conferință de închidere a proiectului Erasmus+, “Tehnicieni hotelieri de succes pe piața muncii”, nr. 2018-1-RO01-KA102-048120, eveniment care este parte a șirului de evenimente înregistrate și organizate la nivel internațional de către Comisia Europeană sub egida “Săptămâna Europeană a Competențelor Profesionale”. Evenimentul poartă titlul “Erasmus+. O rețetă de succes”, care are scopul de a prezenta beneficiile implementării unui proiect Erasmus+ de mobilități VET, atât pentru formarea profesională a elevilor, cât și pentru promovarea unității școlare și a comunității locale.
În cadrul evenimentului s-au prezentat detaliat obiectivele proiectului, mobilitățile efectuate și rezultatele obținute. Tot în cadrul evenimentului, pe lângă proiectul nostru, s-au prezentat rezultatele proiectului „ARTS+” nr. 2018-1-RO01-KA102-048104 și ale proiectului “Building Briges between Education and Employment” nr. 2017-1-RO01-KA102-036860 ca exemple de bună practică. Iată de ce programul Erasmus+ într-adevăr este o rețetă de succes pentru viitorul elevilor noștri.

Îndemn pentru cei care veți citi aceste rânduri: încercați să vă acordați valoare. Prin ea vă veți atinge mai ușor obiectivele.

Prof. FODOR Edit
Prof. Monica FRÂNCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE