FOTO: Savoare, gust și frumos, la cea de a treia ediție a Târgului BioDorf Reghin
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 212 Vizualizări

FOTO: Savoare, gust și frumos, la cea de a treia ediție a Târgului BioDorf

Târgul BioDorf și-a consumat duminică, 15 decembrie, cea de a treia ediție, găzduită și de această data de curtea Restaurantului ”Intim” din Reghin. La loc de cinste au fost și de această dată producătorii locali, dar și elevii  reghineni, protagonișitii unor momente artistice specifice sărbătorilor de iarnă. „Prin acest eveniment dorim să promovăm produsele locale din Reghin și împrejurimi, să-i facem cunoscuți pe acești producători locali care de fiecare dată răspund prezent invitației noastre. Ne bucurăm să avem participanți fideli, prezenți încă de la prima ediție, cea din octombrie, dar și producători noi, cărora le mulțumesc. Deja a devenit un obicei ca acest târg să fie colorat artistic de către reghineni, printre cei care ne-au încântat cu recitalurile lor au fost instrumentistul Mario Cotoi, Corul „Îngerii bucuriei”, coordonat de profesoara  Daniela Friciu și Corul Liceului Tehnologic „Petru Maior”, coordonator Aurelian Friciu”, a precizat Reichenberger Iringó, organizatorul târgului. Vizitatorii au avut  parte și de această data de o ofertă bogată,de la produsele handmade, la produse naturiste, de la brânzeturile premium, înghețata de casă, murături, până la ornamente de Crăciun  din lemn, bijuterii croșetate, bijuterii din mărgele, toate lucrate manual sau preparate cu mult suflet, menite să satisfacă cele mai frumoase și rafinate gusturi. În cadrul evenimentului, vizitatorii au avut  parte și de o degustare gratuită din mai multe sortimente de pălincă oferită de Distileria-Orbán.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE