Târgu-Mureș: Măsuri pentru prevenirea coronavirusului în școli și grădinițe Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1904 Vizualizări

Târgu-Mureș: Măsuri pentru prevenirea coronavirusului în școli și grădinițe

Viceprimarul municipiului Târgu-Mureș, social-democratul Sergiu Papuc, a trimis marți, 25 februarie, tuturor unităților de învățământ preuniversitare de stat – creşe, grădinițe, şcoli – o circulară cu privire la măsurile care trebuie luate preventiv pentru protecția copiilor şi cadrelor didactice.
”Totodată, solicit public benzinăriilor, unităților de alimentație publică, magazinelor din municipiu să ia în serios această amenințare având în vedere ca Târgu-Mureşul este tranzitat de autovehicule care provin din zonele de carantină şi se îndreaptă spre judeţele din Moldova”, a arătat viceprimarul municipiului Târgu-Mureș.

Redăm, în rândurile de mai jos, conținutul integral al circularei:

”Vă solicit să întreprindeți toate măsurile necesare și să aveți în vedere cu prioritate efectuarea demersurilor privind aprovizionarea  cu soluție dezinfectantă pentru mâini, ca măsură de prevenire a apariției îmbolnăvirii cu noul virus gripal.

În principiu nu au fost confirmate cazuri de infectare cu acest virus, dar să nu uităm ca Târgu-Mureșul este tranzitat de autovehicule care provin din zonele de carantină și se îndreaptă spre județele din Moldova.

În vederea protejării sănătății și reduceri riscului de infecție cu coronavirus, cele mai bune metode de prevenție sunt:

– Spălatul cât mai des al mâinilor cu apă și săpun sau cu soluție dezinfectantă;

– Triaj epidemiologic cu frecvență sporită, efectuat de către medicul/asistenta unității de învățământ;

– Aprovizionarea cu măști de unică folosință și schimbarea acestora la interval de 3-4 ore;

– Spălatul pe mâini după fiecare strănut;

– Acoperirea gurii și a nasului cu pliul cotului atunci când tușiți sau strănutați;

apariția semnelor de debut (rinoree, jenă în gât, febră ≥ 38 ), necesită izolarea la domiciliu cu anunțarea medicului de familie;

– Evitarea spațiilor aglomerate (mall, cinematografe, cluburi, săli de spectacol);

– Declararea imediată a contactului cu o persoană care vine din zona de risc (endemică) și/sau prezintă semnele clinice de mai sus;

– Evitarea contactului direct  cu orice persoană care are simptome de răceală sau gripă;

– În școli și grădinițe, dezinfectarea suprafețelor se va efectua la interval de 3-4 ore cu dezinfectanți agreați de Ministerul Sănătății;

– Evitarea pe cât posibilă a deplasărilor în alte zone, dacă nu sunt strict necesare;

– Soluțiile de dezinfecție sunt soluțiile hidroalcoolice pentru dezinfectarea mâinilor și soluții clorigene folosite pentru dezinfecție.”

Alex TOTH

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE