FOTO: Avansări în grad și premieri cu ocazia Zilei Protecției Civile Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1005 Vizualizări

FOTO: Avansări în grad și premieri cu ocazia Zilei Protecției Civile

Cei 87 de ani de la înființarea Protecției Civile din România au fost sărbătoriți vineri, 28 februarie (Ziua Protecției Civile din România), în cadrul unui eveniment organizat în incinta Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Horea” al județului Mureș.

87 de ani de Protecție Civilă în România

Gazda ceremoniei a fost col. Călin Handrea, inspectorul șef al ISU ”Horea” al județului Mureș, care a făcut o scurtă retrospectivă a evoluției Protecției Civile în România.

”Sărbătorim astăzi Ziua Protecției Civile din România. Activitatea Protecției Civile este una de interes național. Primul document scris referitor la organizarea Protecției Civile în România îl constituie Înaltul Decret Regal numărul 468 din 28 februarie 1933 prin care se aprobă Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene. După 1945, pe toată durata postbelică a Războiului Rece, concepția și structurile organizatorice care funcționau în cadrul Ministerului Forțelor Armate au fost influențate de potențialul pericol al folosirii de către inamic a armelor de nimicire în masă. Anul 1952 marchează momentul când în România au fost organizate primele State Majore ale apărării antiaeriene regionale, cu servicii specializate la nivelul localităților și unităților economice. Un alt punct de reper este anul 1978, când a apărut primul instrument legislativ modern, Legea numărul 2, consfințind implementarea concepției moderne de apărare civilă. În 1996 a fost promulgată Legea 106, Legea Protecției Civile, racordată la structurile europene ale timpului. După 11 septembrie 2001, strategia și concepția Protecției Populației s-au schimbat profund. În decembrie 2004, prin fuzionarea Comandamentului Protecției Civile cu Inspectoratul General al Pompierilor Militari și a Structurilor Județene corespondente a luat ființă Inspectoratul General pentru Situații de Urgență”, a afirmat col. Călin Handrea care a primit apoi o plachetă aniversară din partea colectivului Forțelor pentru Operații Speciale din Târgu-Mureș.

Mesaje de susținere

La eveniment au participat și prefectul județului Mureș, Mara Togănel, respectiv Ovidiu Dancu, vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș, care au transmis scurte mesaje de apreciere pentru salvatorii mureșeni.

”Instituția Protecției Civilă a ajuns astăzi să fie una dintre structurile pe care cetățenii se bazează cel mai mult. Ascultând ani la rând bilanțul activității dumneavoastre anuale am constatat că de la an la an ați avut o activitate tot mai bogată”, a afirmat Ovidiu Dancu, care a i-a asigurat pe reprezentanții ISU ”Horea” al județului Mureș de susținerea Consiliului Județean Mureș.

”Mureșenii intră permanent în contact cu activitatea dumneavoastră. Sunteți cei pe care ne bazăm, sunteți cei în care avem încredere de fiecare dată când bunurile sau viețile noastre sunt puse în pericol. Exemple precum cele pe care le-am evidențiat astăzi, de reacție rapidă și acțiune rapidă, sunt permanente. Dumneavoastră sunteți cei care nu ezitați niciodată să vă manifestați spiritul de sacrificiu și cred că pentru acest lucru trebuie să vă mulțumesc în numele mureșenilor”, au fost cuvintele prefectului județului Mureș, Mara Togănel.

Subofițeri avansați în grad

În cadrul ceremoniei au fost avansați în grad următorii subofițeri din cadrul ISU ”Horea” al județului Mureș care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuțiilor, pregătire, profesionalism, comportare demnă și au împlinit cel puțin jumătate din stagiul minim în grad:

– În gradul de plutonier adjutant: plutonier major Marcu Adrian Adam, plutonier major Dănuț Marius Apostol, plutonier major Ovidiu Badea, plutonier major Paul Vasile Chirteș, plutonier major Stelian Vasile Gabor, plutonier major Adrian Nicolae Pântea.

– În gradul de plutonier major: plutonier Alexandru Florin Cândea.

Diplome de Merit pentru salvatori

Inspectorul șef al ISU ”Horea” al județului Mureș și prefectul județului Mureș au acordat Diplome de Merit următorilor pompieri care s-au evidențiat prin profesionalism și prin modul exemplar de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu:

– Plutonier adjutant Liviu Lucian Moldovan (pentru gestionarea unei situații de urgență și răspunderea de sectorul de intervenție pe timpul intervenției la un apartament în luna octombrie 2019, unde două victime au fost salvate la timp).

– Plutonier adjutant Nicolae Albu (pentru gestionarea situației de urgență la un incendiu de apartament unde au fost evacuate 26 de victime, 13 dintre acestea fiind transportate la spital, printre care 4 copii).

– Plutonier major Adrian Pintea (pentru gestionarea situației de urgență la incendiul clopotniței din Idrifaia, care prezenta un risc ridicat de prăbușire).

– Plutonier adjutant Dragoș Viorel Mureșan (pentru profesionalismul de care a dat dovadă, îndrumările ferme și clare oferite apelantului din data de 18 februarie 2020, lucru care a dus la salvarea unei familii formată din doi adulți și doi copii din localitatea Miheșu de Câmpie).

Premii pentru cei mai buni sportivi

În cadrul aceleiași ceremonii au fost acordate premii câștigătorilor competițiilor sportive desfășurate cu ocazia Zilei Protecției Civile:

– Baschet: locul 1 – Detașamentul de Pompieri Sighișoara, locul 2 – Secția de Pompieri Sărmașu, locul 3 – Detașamentul de Pompieri Reghin.

– Bowling: locul 1 – Reședința ISU Mureș, locul 2 – Secția de Pompieri Târnăveni, locul 3 – Detașamentul de Pompieri Sighișoara.

– Șah: locul 1 – plt. maj. Claudiu Cioloca (Detașamentul de Pompieri Reghin), locul 2 – col. Cristian Mihai Buhăianu (Reședința ISU Mureș), locul 3 – plt. adj. George Rusu (Detașamentul de Pompieri Sighișoara).

– Minifotbal: locul 1 – Detașamentul de Pompieri Târgu-Mureș, locul 2 – Detașamentul de Pompieri Sighișoara, locul 3 – Secția de Pompieri Târnăveni.

– Clasament general: locul 1 – Detașamentul de Pompieri Sighișoara, locul 2 – Detașamentul de Pompieri Reghin, locul 3 – Reședinta ISU Mureș.

Text și foto: Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE