Covid-19 forţează cadrele didactice să predea online Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2266 Vizualizări

Covid-19 forţează cadrele didactice să predea online

Şcoala e pe net mai nou, iar elevii şi cadrele didactice îşi dau întâlnire online în fiecare zi lucrătoare conform orarului clasei.

E o muncă grea, spun profesorii, deoarece, în primul rând, nu toţi elevii au acasă un laptop sau un smartphone sau conexiune la internet. În al doilea rând, această predare online presupune, mai ales când vorbim despre cei mici, şi o foarte mare implicare din partea părinţilor. Este, poate, greu pentru unii părinţi să îşi ajute copiii în continuarea activităţii şcolare deoarece probabil lucrează sau poate nu se prea descurcă, poate e prea dificil pentru ei, nefiind profesori.

Oricum, ministrul Educației a fost persoana care a propus această predare online pentru a ţine legătura cu elevii. Nu există, însă, o reglementare din partea ministrului cu privire la predarea în mediul virtual, dar marea majoritate a cadrelor didactice şi-au continuat activitatea de la clasă, predând în spaţiul online.

Cum predau profesorii online ?

Ei bine, totul pare uşor la prima vedere. Diriginţii şi învăţătorii au creat fiecare un grup al clasei în aplicaţia WhatApp sau Messenger, de obicei, depinde de ce anume au dispus marea majoritate a elevilor (sau părinţilor) şi a profesorilor, urmând ca apoi fiecare profesor să încerce să le predea elevilor conform orarului din ziua respectivă. Aplicaţiile acestea au şi funcţia de înregistrare astfel că se pot transmite mesaje şi în acest mod, nu doar prin scriere. Mai au şi funcţia de apelare video.

Ce e dificil este faptul că elevii nu prea pot fi evaluaţi într-un mod corect, ei fiind acasă şi astfel cineva poate să îi ajute la rezolvarea anumitor exerciţii de pe fişele de lucru.

Mai există, însă, şi o sumedenie de platforme educaţionale, precum Zoom, Team Link, Adobe Connect etc. Acestea oferă mai multe posibilităţi, adică: au funcţie audio-video pentru toţi participanţii la întâlnirea online, se pot trimite fişiere pe care să le vadă toată lumea (de exemplu o imagine cu o fişă de lucru), există un chatbox (un spaţiu unde se pot scrie mesaje) şi multe alte funcţii.

Probleme cu predarea online

În fine, totul pare frumos până încercăm să ne conectăm cu toţii. Şi aici apar probleme, unii elevi nu reuşesc să acceseze link-ul către platforma educaţională, alţii nu sunt online la momentul respectiv, etc. Oricum, elevii interesaţi de şcoală îşi dau silinţa şi continuă împreună cu profesorii această formă de educaţie online.

Per total, acest virus îi forţează practic atât pe profesori cât şi pe elevi să folosească tehnologia asta modernă care, totuşi, este de mare ajutor în perioada asta, chiar dacă e şi discriminatorie. Oricum, cine vrea să înveţe, învaţă orice ar fi!

Prof. Alina Maria LOȚCO

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE