FOTO: Cum va arăta viitoarea creșă ”Spiridușii Veseli” din Reghin Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1847 Vizualizări

FOTO: Cum va arăta viitoarea creșă ”Spiridușii Veseli” din Reghin

Primarul municipiului Reghin, Maria Precup, a dezvăluit, într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi, detalii despre creșa ”Spiridușii Veseli”, investiție care va fi realizată pe strada Iernuțeni din municipiu.

”Creșa „Spiridușii Veseli” este un obiectiv de investiție important pentru Municipiul Reghin având în vedere faptul că cererile pentru înscrierea la creșă depășesc capacitatea celor două instituții existente în municipiu. În prezent, cele două creșe în orașul nostru au o capacitate de 105 locuri, iar cererile depuse până acum se apropie de 170. Proiectul prevede reabilitarea totală a clădirii de pe strada Iernuțeni și dotarea acesteia în integralitatea ei. Se vor înființa 3 grupe pentru 40 de copii și vor fi 12 locuri de muncă nou create, aceasta va cuprinde dotările necesare pentru cele trei grupe de ante preșcolari, cu vârsta cuprinsă între 3 luni și 3 ani, spațiile administrative și ale personalului tehnico-medical, oficiu cu spații pentru depozitare și preparare a hranei. În plus, se vor amenaja o curte specială cu spații de joacă, o curte gospodărească ce va deservi exclusiv spațiile tehnice și o zonă verde ce va proteja incinta de zonele din vecinătate”, a declarat primarul municipiului Reghin.

Totodată, Maria Precup a mai precizat că ”valoarea totală a proiectului este în cuantum de 3.745.366 de lei, iar contribuția proprie în proiect a Primăriei municipiului Reghin este în cuantum de 28.695 de lei.”

Alex TOTH

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE