BOTEZ: Avocatul Vasile Costea și a sa “Gură de rai” de la Sântu (FOTO)

Investind într-o podgorie, în Crama Sântu și brandul de vinuri premium “Gură de rai”, avocatul Vasile Costea reînvie tradiția viti-vinicolă la Sântu.

Rotesc ușor paharul plin până acolo unde sticla se lățește maxim înainte de a se strânge iarăși spre capătul de sus, privesc lacrimile rubinii cum se preling asemenea șerpilor leneși după o masă bună și inspir. Mie toate vinurile roșii, cupaje sau soiuri unice, îmi miros a vișine sălbatice, coapte-coapte, rămase undeva agățate, suspendate, anti-newtoniene, între cer și pământ. Aceasta e o parte din experiența mea, însă suntem alți 20 de “degustători”, fiecare cu senzațiile sale la prima întâlnire cu vinurile premium reunite sub brandul “Gură de rai”, obținute din cel dintâi an de producție al Cramei boutique Sântu. Denumire inspirată de Sfântul Andrei care a cutreierat cândva dealurile domoale din localitatea care îi poartă numele, sat de aparține de Lunca, ultima comună mureșeană înainte de granița cu județul Bistrița-Năsăud, dacă mergem pe drumul național. Că am ce să vă povestesc, să îmi pot pune emoțiile, senzațiile și sentimentele în scris i se datorează unui prieten vechi, avocatul Vasile Costea, care s-a încăpățânat să creadă că în satul său natal, unde a sa mama încă locuiește, poate reînvia tradiția viti-vinicolă din cea mai de nord podgorie a României, că poate întoarce ceva comunității din care a plecat și că, poate, Crama Sântu se va regăsi în traseele turiștilor pasionați de cultura vinului la fel ca prietenoasa Toscana și ușor aroganta Provence.

În satul Sfântului

Sântu este un sat în care ajung în premieră, cu microbuzul în care ne îmbarcăm fără a ține cont, de această dată, de diferențele editoriale și modul cum ne raportăm zi de zi la evenimente. Călătoria se rostogolește repede, în nelipsitele povești și glume, în întrebări și opinii, în râsetele copiilor care ne însoțesc și ne binedispun pe drumul pe care suntem atenționați să nu îl parcurgem fără masca obligatorie.

După aproape o oră de drum, intrăm în Sântu după ce am părăsit la stânga drumul național și nu apucăm bine să înregistrăm vizual tabla indicator a satului că ne oprim. Pe dreapta e podgoria, nu ai cum să nu observi rândurile ostășești de viță-de-vie, vegheate de câte o tufă de trandafiri, iar în partea stângă crama ce îți aduce aminte de minignonele biserici românești, ortodoxe și/ greco-catolice, care își înălțau, sfioase, trupul spre cer sub cârtirea sau oblăduirea mai-marilor vremelnici ai vremurilor în care au fost edificate.

Clădirea în care se află acum crama a fost restaurată complet, ea fiind construită prin anii 1952, în ea funcționând sediul administrativ al activităților agricole ale zonei, inclusiv pentru producerea vinului.

Că tot aminteam mai sus de Sfânt, răsturnat, vă propun să începem de la un loc fără de care nu ar fi fost, poate, astăzi Crama Sântu. Poate ar fi fost în alt loc și s-ar fi numit altfel. Însă cineva sau cumva le așază pe toate, că o fi Dumnezeu sau liberul arbitru. ”Sântu este o mică localitate idilică, o adevărată „gură de rai”, așa cum multe găsești dacă străbați zona Transilvaniei. La 40 de km de Târgu Mureș, lângă Reghin, în inima țării, pe drumul care duce spre Bistrița, un mic indicator te avertizează că în partea stângă găsești un sat cu nume care la prima vedere te intrigă și te atrage: Sântu. Explicația ți-o poate oferi orice sătean, mândru de originea lui: la începutul acestui mileniu, pe locul numit Dumbrăvița, exista o mănăstire în care a sihăstrit un singur călugăr pe nume Andrei și căruia, pentru viața lui singuratică, i-au spus oamenii Sfântul, de unde derivă și numele satului: Sântu. Aici, la Sântu, pe dealul Dumbrăvița, am plantat noi vița de vie din care am creat ”Gură de rai”. Găsești în el toată dragostea pentru aceste locuri minunate, pentru oamenii extraordinari, pentru tradițiile și obiceiurile care încă se păstrează, pentru… locul natal”, povestește Vasile Costea, proprietarul podgoriei și al Cramei Sântu.

Conform monografiei satului, Sântu a fost atestat documentar încă din anul 1319, printr-o scrisoare a regelui Carol de Anjou al Ungariei, care deposedează anumite persoane de niște domenii. Pe raza localității au fost, însă descoperite vestigii arheologice începând cu epoca bronzului până în perioada Imperiului Roman, când s-au găsit monede din perioada Împăratului Domițian, 89 d.H.

”Sântu este un sat autentic românesc din inima Transilvaniei, cu oameni harnici și destoinici, cu istorie seculară și tradiții frumoase. În același timp, zona aceasta are imprimată un puternic iz de multiculturalism, pe care trebuie să îl conservăm și să îl promovăm. Am trăit aici, împreună, români, maghiari, sași și alte nații, ne-am întrepătruns culturile, am dezvoltat relații interumane și ne-am completat”, a mai adăugat Vasile Costea.

Sântul se întoarce acasă

Am refăcut și noi căile Sfântului, urcând prin vie, prin cultura de mure și trecând spre întinderea aproape plană unde cândva se află mănăstirea. E acolo un perete vertical, acoperit acum de ierburi înalte unde se spune că se înălța lăcașul de cult. Tot acolo, dăinuind după secole, și-a propus să refacă acest lăcaș.

Conform surselor existente, biserica veche din Sântu, o construcție modestă din lemn care data din 1813, a fost demolată, fiind reconstruită în 1932. Urmele vechii școli confesionale românești le găsim încă acolo, cursurile ținându-se în tinda și pridvorul bisericii, până în 1874, când și-au construit o altă școală care se folosește și astăzi.

”Avem de gând să reconstruim vechea biserică a satului, ale cărei urme le regăsim într-o zonă a terenului cumpărat inițial. Proiectul este unul de suflet, prin care doresc să reîntorc moștenirea spirituală către oamenii locului, consătenii mei, care merită cu prisosință să-și recupereze o parte din istoria satului, acum pierdută”, a mai adăugat Vasile Costea.

Aceasta va fi reconstruită în stil brâncovenesc și va fi de rit ortodox. Dacă Biserica Ortodoxă Română va accepta. Dacă nu, proprietarul Cramei Sântu intenționează să se adreseze Bisericii Unite cu Roma.

O cramă cu suflet. Și cu un nume de sfânt

Încet-încet ajungem acolo unde ne-a purtat Vasile Costea, într-o cămăruță a sufletului său, unde a adăpostit, poate ani, idei, sentimente care i-au rodit, unele știute, altele, pe vecie, neștiute.

Pentru că am scris rândurile acestea, pentru că le-am scris cu drag, dați-mi voie să mi le reproduc, chiar dacă poate azi ar suna altfel. Măcar puțin. Din drag de rădăcinile sale, cu conștiința că poate contribui la reclădirea satului natal, Vasile Costea a investit, consecvent, în ultimii zece ani în plantația de viță-de-vie și Crama ”Sântu” resurse de suflet și financiare pentru ca astăzi să ne bucurăm de vinurile premium reunite sub brandul intitulat inspirat ”Gură de rai”. Povestea Cramei Sântu a început în urmă cu 10 ani atunci când Vasile Costea, ”fiu al satului” dar și avocat de succes, a cumpărat terenurile necesare reînființării podgoriei vechi săsești, cu rădăcini înainte de Primul Război Mondial. În urmă cu 7 ani au început lucrările de construcție și restaurare a clădirii în care astăzi funcționează Crama Sântu.

”Dragostea pentru satul și casa părintească m-a făcut să fac această investiție. Istoria mănăstirii care a dat numele satului, dorința de a o reconstrui pentru toți cei care locuiesc aici m-a determinat să repun în valoare tradițiile viticole ale zonei și ale oamenilor locului. Pe lângă scopul istoric și spiritual, crama va fi și un vector de creștere economică și de dezvoltare turistică, punând accent pe produse autentice, cu o calitate superioră. Pe viitor dorim să facem cunoscut la nivel regional și național brandul Crama Sântu și al vinului ”Gură de Rai”, își continuă povestea Vasile Costea, proprietarul Cramei Sântu.

În podgoria de care povestește Vasile Costea, atunci când o vizităm, stau drepte firele de viță-de-vie de care la degustare ne povestește Mihai Bilegan, fermier din județul vecin, invitat de onoare asemenea primarului comunei Lunca, Teodor Vultur, la botezul Cramei Sântu.

Pe dealul pe care se află plantaţiile de struguri aparţinând Cramei Sântu, au existat de-a lungul istoriei o cultură a cultivării viţei-de-vie şi a producţiei viti-vinicole. Atât şaşii cât şi românii au avut o tradiţie a vinului de calitate, datorită terenului şi climei excelente, dar şi a expunerii solare.

Vechea podgorie, dispărută după Revoluție și terenurile cucerite de mărăcini, au fost înlocuite de o nouă plantație cultivată cu soiuri de viță-de-vie nobile, care produce struguri de calitate din care se obțin vinurile premium sub brandul ”Gură de Rai”.

”Denumirea vinului “Gură de rai” este simbolistica satului transilvănean, autentic românesc. Este o simbioză între partea spirituală, venită pe proiectul de reconstrucție a bisericii, și pitorescul satului Sântu, „un adevărat picior de plai pe o gură de rai”, ne explică Vasile Costea.

Sunt patru tipuri de vin, două albe și două roșii, pe care Crama Sântu le poate oferi iubitorilor acestei licori: White Cuvee, Fetească Regală și Sauvignon Blanc, Red Cuvee și Merlot și Feteasca Neagră. Producția anuală obținută în 2019 a fost de 5.000 de sticle, iar în perioada următoare, proprietarul cramei estimează o creștere la 10.000 de sticle.

Degustăm și învățăm

Ne-am împărțit pe prietenii, pe colegi de muncă, pe familii la mesele care se întind albe, cu doar patru locuri, sub pomii ce respiră a bătrânețe și în parfumul de lavandă din oalele de lut. De pe mese.

Nu puteam să fim în cramă și să nu degustăm vinurile ce au fost obținute din producția anului trecut.

“Nu e o suprafață foarte mare de viță-de-vie, nu e o cramă foarte mare, va fi o cramă undeva la 10.000 de sticle, dar ar putea excela prin calitatea vinului” și continuă fermierul bistrițean: “dacă îți dai toată silința și pui dragoste în ceea ce faci, parcă se înglobează în vin”, ne explică Mihai Bilegan.

Incursiunea în cele patru tipuri de vin care ne sunt oferite – două albe și două roșii, toate cupaje pentru că niciun soi nu are încă propria-i identitate, e o experiență de începător în înțelegerea vinurilor. Aflăm astfel importanța culorii, a limpezimii, a lacrimii care înseamnă persistența pe pahar după ce vinul e ușor rotit, a persistenței post-gust, dacă persistă sub 12 secunde vinul nu spune prea multe, și câte și mai câte învățături pe care le-am aflat. Înainte de a mi se șterge întreaga transcriere și eu privind fără să pot să fac nimic am adunat într-o casetă de recomandări ceea ce ne-a povestit Mihai Bilegan. Timpul limitat nu îmi mai permite acum, dar promit să revin online, pentru că puțină educație, inclusiv în cultura vinului, nu ne strică niciodată.

Un drum al cramelor boutique

Nu i-a spus chiar așa Vasile Costea, dar atunci când scriam aceste rânduri mă gândeam că niciuna din cramele vecine Cramei Sântu nu este de mărimea celor din Dobrogea, Podișul Târnavelor, Moldova, Oltenia sau Banat. Sunt crame de mărimi mici sau medii care însă ne mângâie papilele gustative cu licori pe care nu le regăsim prin alte părți, pentru că așa cum ne povestea Mihai Bilegan, vinurile împrumută din climă, sol și din câte și mai câte acel gust original, care individualizează o podgorie de alta.

Avocatul Costea a recunoscut că intenționează să includă crama într-un circuit turistic viti-vinicol, iar vizitatorilor să le ofere calitate, care dacă e să îl ascultăm pe proprietar și pe invitatul Mihai Bilegan va fi din ce în ce mai ridicată, potrivit vechei credințe că vinul e mai bun dacă e din ce în ce mai vechi. Dacă e să îi ascultăm pe cei doi, am zice că vița-de-vie face muzica și trebuie să avem răbdare ca să se maturizeze.

Despre viitor

Pe dealurile de gresie, iubitoare de viță-de-vie de la Sântu sunt cultivate astăzi 3.000 de fire. În următorii ani, numărul acestora se va dubla și apo tripla, pentru ca încet-încet să ajungă la cantitatea de sticle de care aminteam mai sus, o ediție însă limitată din aceleași soiuri.

Am părăsit Crama Sântu în miez de noapte, după ce am mai înnodat povești într-un foișor sub care ne-am retras la adăpost de ploaia care a ropotit pentru câteva minute, dar vizitatori de oraș ne-am speriat înainte de vreme. A fost printre cele mai elegante evenimente, chiar dacă într-un sat cu 100 de fumuri, la care am participat în ultimii ani și în ciuda faptului că pe Vasile Costea îl știm de atunci când punea întrebări inculpaților și martorilor și încă nu pleda în fața instanțelor. Sper să vă fi convins ca în perioada aceasta în care ne facem vacanțele pe lângă casă, să includeți și Crama Sântu în posibilele călătorii ale dvs.

Ligia VORO