Sfântul Sofronie al Ierusalimului

Cea mai importantă lucrare dogmatică a sa este Scrisoarea de întronizare sau sinodală, care concentrează învățătura sa hristologică. Enciclica sa sinodală precizează cu exactitate că Hristos, după natura Sa dumnezeiască era de o fiinţă cu Tatăl, avea o energie divină şi de nespus, iar pe de altă parte, după natura omenească, a avut o energie omenească. Argumentul major pe care Sfântul Sofronie îl opune monoenergismului este cã acesta se aflã în contradicţie cu Tradiţia Bisericii. Putem structura coordonatele principale ale pãrţii dioenergiste a Synodiconului în câteva puncte majore.

„Ipostasul compus” al lui Hristos a rezultat în urma celei de-a doua naşteri a Aceluiaşi Dumnezeu-Cuvântul din Maica Nãscãtoare de Dumnezeu.Aceastã noţiune de „ipostas (persoanã) compus(ã)” explicã şi caracterul ontologic al operei de mântuire realizatã de Hristos. „Persoana compusã” constã dintr-o alãturare neamestecatã (a celor douã naturi) şi nu cunoaşte împãrţirea acestei împreunãri de naturi.

Prin „ipostasul compus” se explicã atât unimea (unitatea), cât şi doimea în Hristos Iisus: „ipostasul”, care este unul, adicã al Fiului lui Dumnezeu, a doua Persoanã a Sfintei Treimi, aratã unimea, iar „compunerea” din douã firi (în urma celei de-a doua naşteri, cea din Fecioara Maria), în mod „neameastecat şi neschimbat, neîmpãrţit şi nedespãţit” aratã doimea. Argumentul ontologic utilizat de Sfântul Sofronie este acela cã energia aparţine în mod fiinţial naturii. Astfel, întrucât în Hristos existã indiscutabil douã naturi, trebuie sã suţinem şi existenţa câte unei energii corespunzãtoare fiecãrei naturi în parte. Nu existã naturã fãrã lucrare, dar nici lucrare fãrã naturã. Un principiu real pe care Sfântul Sofronie îl afirmã în relaţia naturã – energie este capacitatea energiei de a revela natura.Fiecare naturã are lucrãrile sale, dar naturile se aflã în comuniune în acelaşi ipostas.Un capitol original al teologiei Sfântului Sofronie este „sinergia” care rezultă din comunicarea însuşirilo, cu caracter ontologic real. Acest termen de sinergie este folosit pentru prima datã în istoria dogmelor într-un sens hristologic de cãtre Sfântul Sofronie. Ea îl ajută să evite orice acuzaţie de nestorianism. Synodiconul Sfântului Sofronie nu aminteşte de problema voinţelor în Iisus Hristos. „Comunicarea însuşirilor” şi „sinergia” în Iisus Hristos sunt înţelese şi concepute prin prisma unicului ipostas în care natura umanã a lui Iisus Hristos a fost enipostaziatã în urma întrupãrii. Hristos este Cel care voieşte şi acţioneazã, Cel care hotărăşte modul şi timpul apariţiei naturilor Sale.

Preot Ștefan Sloată, Spitalul Clinic Județean Tîrgu Mureș