Orban: Autoritățile locale vor primi bani pentru pregătirea proiectelor cu finanțare europeană Stiri nationale
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 183 Vizualizări

Orban: Autoritățile locale vor primi bani pentru pregătirea proiectelor cu finanțare europeană

Autorităţile locale vor beneficia de fonduri pentru pregătirea proiectelor cu finanţare din bugetul Uniunii Europene 2021- 2027, a declarat, sâmbătă, la Arad, premierul Ludovic Orban.
El a precizat că, pe fondul pandemiei de COVID-19, bugetele administraţiilor locale au fost diminuate, iar, din acest motiv, Guvernul a decis să aloce acestora resurse suplimentare pentru realizarea documentaţiilor tehnico-economice sau a studiilor de fezabilitate.
„Pentru a putea realiza o absorbţie cât mai mare şi pentru ca această absorbţie să se deruleze cu minimum de probleme, am gândit lucruri simple. În primul rând, să utilizăm bani din acest exerciţiu financiar pentru a pregăti proiectele de investiţii importante, atât proiectele de investiţii de la nivel local şi judeţean, cât şi proiectele de investiţii de la nivel naţional. Într-un fel poţi să intri în exerciţiul bugetar 2021- 2027 atunci când ai documentaţii tehnico-economice, studii de fezabilitate în spate, proiectare eventuală făcută, practic semnarea cererii de finanţare şi începerea implementării proiectului sunt multe mai rapide. Ştim, de asemenea, din cauza crizei economice provocate de pandemie, că foarte multe autorităţi locale nu mai au resursele financiare pentru a pregăti proiectele şi, din acest motiv, am decis să alocăm bani din POAT- Programul Operaţional de Asistenţă Tehnică şi bani din Programul Operaţional Investiţii Mari pentru a putea finanţa pregătirea acestor proiecte în vederea absorbţiei fondurilor europene, atât pe Programul de rezilienţă şi recuperare, cât şi fonduri europene din bugetul Uniunii Europene 2021- 2027”, a afirmat Orban.
Şeful Executivului a vorbit, de asemenea, de necesitatea simplificării procedurilor de absorbţie a fondurilor europene, pentru ca banii să ajungă cât mai repede la beneficiar.
„La ora actuală, trebuie să te duci cu un camion de hârţoage până la Bucureşti, să te duci de 100 de ori, să refaci proiectele de nu ştiu câte ori, să modifici documentaţii tehnico-economice, să modifici proiecte, să faci tot felul de solicitări de avize, autorizaţii, acorduri şi aşa mai departe. Obiectivul nostru clar, limpede este de a simplifica cât mai mult procedurile de absorbţie a fondurilor europene”, a adăugat Ludovic Orban.
Potrivi acestuia, una dintre măsurile de simplificare a procedurilor o reprezintă transformarea agenţiilor de dezvoltare regională în autorităţi de management şi să deruleze finanţările în cadrul Programului Operaţional Regional. De asemenea, Guvernul îşi doreşte ca municipalităţile sau consiliile judeţene să preia managementul unor lucrări de infrastructură, precum centurile marilor oraşe.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE