Raport de primar –  Fülöp László Zsolt (Sovata) Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1625 Vizualizări

Raport de primar – Fülöp László Zsolt (Sovata)

În perioada 2016-2020 Fülöp László Zsolt a bifat primul mandat de primar. A fost ales acum 4 ani să conducă unul dintre cele mai cunoscute orașe din Transilvania, orașul Sovata. Important obiectiv turistic, cunoscut în întreaga țară și în străinătate, orașul-stațiune a reprezentat o provocare majoră pentru cei aleși să îl administreze. Cât și cum s-a achitat de această sercină, am încercat să aflăm dintr-un dialog purtat cu edilul șef al orașului Sovata, Fülöp László Zsolt.
Infrastructură și educație
Reporter: Vă rugăm să enumerați câteva dintre principalele realizări ale mandatului de primar 2016-2020.
Fülöp László Zsolt, primarul orașului Sovata: În cursul primului meu mandat, Consiliul Local împreună cu Primăria Orașului Sovata a implementat o serie de proiecte de investiții majore în modernizarea drumurilor urbane din stațiune.Într-un oraș modern, mai ales dacă este o stațiune turistică, dezvoltarea permanentă a infrastucturii rutiere este indispensabilă.
În momentul de față se desfășoară executarea proiectului ”Modernizarea străzilor urbane în Orașul Sovata”, proiect câștigat în anul 2018 și care este derulat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Obiectivul general al proiectului este creșterea atractivității și competitivității turistice a stațiunii balneo-climaterice Sovata. Prin acest proiect vor fi modernizate 13 străzi din stațiunea Sovata, cu o lungime totală de 5,430 kilometri. Valoarea proiectului este de 9,3 milioane de lei, iar data finalizării este 30 septembrie 2021.Pe lângă lucrările de asfaltare executate din fonduri europene se desfășoară lucrări de asfaltare și din fonduri proprii, suma fiind alocată din bugetul local. La momentul de față este asfaltată strada Ciocârliei, strada Câmpul Sărat și strada Vânătorilor, iar lucrările se desfășoară în continuare.
Pentru o bună dezvoltare a orașului un aspect important este și cel demografic. Pentru ca evoluția să fie una pozitivă este vitală existența creșelor și a grădinițelor. Astfel proiectul ”Grădiniță și creșă de copii cu program prelungit” va ajunge în curând în stadiul de finalizare. Scopul acestui proiect este dezvoltarea activității educaționale și la nivel de creșe, prin obiective moderne, la nivelul standardelor europene, amplasate în zone intens locuite, acolo unde aceste capacități lipsesc.
Sursa principală de finanțare a acestui proiect este Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), și valoarea proiectului este de 10,5 milioane de lei. Suprafața clădirii este de 3.204 de metri pătrați, fiind una dintre cele mai mari din țară. Clădirea va avea 300 de locuri, în care vor încăpea 17 grupe. Conform actului adițional, această clădire va avea sală de mese, bucătărie + anexe, grupuri sanitare, spălătorie și călcătorie și spații pentru personal.
Un alt proiect important al perioadei 2019-2020 este construirea unei noi piețe zilnice cu o suprafață mai mare față de cea actuală, de peste 300 m². Proiectul este derulat prin hotărâre de Consiliul Local, suma fiind finanțată din bugetul local, respectiv 44.2000 de lei. Capacitatea acestei piețe este de 50 de standuri, unde vor fi vândute, în principiu, produse agroalimentare, în viitor avându-se în vedere dezvoltarea pieței cu produse de carmangerie și de lactate. Piața va dispune de o parcare proprie și grup sanitar.
Agrement și divertisment
Proiectul ”Amenajare spațiu de agrement multifuncțional în jurul Cinema Doina” prin Programul Operațional Regional 2014-2020 a fost câștigat în anul 2018, având valoarea de 6,5 milioane de lei, plus TVA. Scopul creării acestui amfiteatru este dezvoltarea infrastructurii de recreere și a potențialului turistic din stațiunea balneoclimaterică Sovata, prin reutilizarea și remodelarea spațiului public din jurul cinematografului Doina și valorificarea acestuia prin transformarea
într-un spațiu de agreement multifuncțional de aer liber. La momentul de față proiectul este în curs de desfășurare fiind deja în etapa evaluării ofertelor depuse de executanți.
Proiect pentru modernizarea iluminatului
public în stațiunea Sovata
În primăvara acestui an am început și în luna august am terminat executarea proiectului legat de modernizarea iluminatului public pe tronsonul cuprins între strada Vulturului și strada Bradului, pe strada Trandafirilor, respectiv schimbarea stâlpilor din beton cu stâlpi ornamentali, iar alimentarea surselor de lumină a fost realizată cu cabluri noi amplasate subteran. Principalul scop al acestui proiect constă în stabilirea posibilităților și mijloacelor de creștere a eficienței energetice în administrarea sistemului de iluminat public de pe raza orașului Sovata prin decongestionarea consumului de energie electrică, reducerea poluării luminoase și eliminarea problemelor de amorsare a surselor de lumină, astfel încât să se asigure un nivel corespunzător al iluminatului pe timp de noapte. Scopul trecerii în subteran a rețelelor de transmitere de informații este îmbunătățirea aspectului urban al stațiunii Sovata.
Lucrarea a fost realizata concomitent cu lucrări de reabilitare a trotuarelor/ carosabilului, astfel evitându-se situația desfacerilor/ refacerilor repetate a părții carosabile și trotuarelor. Proiectul a fost executat din fonduri proprii, suma fiind alocată din bugetul local, această ajungând per total cca 1.500.000 de lei.
Ultimul proiect câștigat, care se află în etapă precontractuală este proiectul ”Amenajare centru cultural și zona pietonală centrală în orașul Sovata”. Obiectivul specific al proiectului este îmbunătățirea serviciilor culturale, recreative și educaționale prin amenajarea unui centru cultural. Acest obiectiv va contribui la evitarea depopularii orașului Sovata, stimulând tineretul prin oferirea accesului facil la activități culturale în conditii acceptabile. Un alt scop este îmbunătățirea spațiilor publice urbane prin construirea unor zone pietonale centrale. Acest obiectiv va contribui la revitalizarea zonei centrale a orașului Sovata. Centrul cultural va avea două săli, una mare de 500 de locuri și una mica de 150 locuri. Acest centru cultural va avea funcțiuni specifice pentru a asigura numeroase activități culturale și recreative. Valoarea totală a proiectului este de 14.047.808,8 lei, din care 280.804,18 lei reprezintă contribuție proprie.
Rep.: Precizați un obiectiv/proiect pe care vi l-ați propus în 2016 și care nu a fost realizat, precum și motivele nerealizării acestuia.
F.L.Z.: Referitor la proiectul ”Amenajare spațiu de agrement multifuncțional în jurul Cinema Doina” prin Programul Operațional Regional 2014-2020, despre care am amintit mai sus ar fi de făcut câteva observații. Proiectul a fost câștigat în anul 2018, având valoarea de 6,4 milioane de lei. Pentru că la primele două demersuri de licitare nu s-a prezentat nimeni, nu am reușit să respectăm graficul propus. Ținând cont de timpul scurs de la momentul realizării studiului de fezabilitate și având în vedere modificările de ordin legislativ care au avut impact major asupra valorii estimate a proiectului, a fost necesară revizuirea financiară și actualizarea devizului general, în sensul majorării valorii totale a investiției. Valoarea totală a proiectului de investiții rezultată în urma reviziei financiare este de peste 8,5 milioane de lei. Totodată, este necesară și revizuirea perioadei de implementare a proiectului ținând cont de întârzierile apărute pe parcursul derulării achizițiilor, până la data de 31 octombrie 2022. Avem speranța că în cel mai scurt timp proiectul se va derula.
Rep.: Cum apreciați colaborarea cu Consiliul
Local în perioada 2016-2020? F.L.Z.: Colaborarea cu membrii Consiliul Local este forte eficientă, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Țelurile și așteptările noastre sunt comune, lucrul este unul în echipă ceea ce se poate observa în realizările făcute. Membrii Consiliului Local sunt persoane specializate din comisiile existente aferente, fapt care ne ajută mult. Suntem pe un drum bun și consider că impresiile celor care vizitează orașul Sovata sunt foarte bune. Acest lucru este dovedit și de numărul mare de turiști care ne vizitează în fiecare an. Chiar și în vara acesta, care a fost una
mai specială, numărul de turiști veniți în Sovata a fost foarte mare.
A consemnat Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE