Școală în pandemie. Cine va face triajul epidemiologic Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 304 Vizualizări

Școală în pandemie. Cine va face triajul epidemiologic

Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Mureș, dr. Iuliu Moldovan, a prezentat joi, 10 septembrie, informații despre modul în care va fi realizat, începând de luni, 14 septembrie triajul epidemiologic din școli pentru prevenirea infecției cu COVID-19.

”Trebuie să găsească școala împreună cu primăria un cadru medical”

Potrivit informețiilor furnizate presei de dr. Iuliu Moldovan, responsabilitatea asigurării triajului epidemiologic revine unităților de învățământ și autorităților locale.

”Acum, triajul epidemiologic trebuie făcut în fiecare zi. Fiecare școală împreună cu unitatea administrativ-teritorială trebuie să găsească o modalitate. Legat de asistența medicală școlară în general în județul Mureș unitățile de învățământ din mediul urban au medici și asistenți, în mediul rural nu există medici și asistenți angajați ca și personal școlar în unitatea de învățământ, cu o singură excepție, la Liceul Silvic din Gurghiu unde este un asistent medical. În rest, învățământul din mediul rural nu are cadre medicale și ca atare în perioada examenelor de evaluare și de bacalaureat era obligatoriu prezența unui cadru medical și fiecare unitate de învățământ a găsit o soluție pentru a avea pe percursul evaluării și bacalaureatului un cadru medical. Tot așa ar trebui să găsească o soluție și majoritatea cred că au găsit (…). Dacă am cadru medical, acel cadru medical face triajul epidemiologic zilnic. Dacă nu am, trebuie să găsească școala împreună cu primăria un cadru medical, fie apelând la medicul de familie din localitatea respectivă sau sunt asistenți medicali care au drept de liberă practică și pot să desfășoare această activitate de triaj epidemiologic. Ultima variantă era ca un cadru didactic desemnat să facă acel triaj epidemiologic zilnic”, a declarat dr. Iuliu Moldovan, cu prilejul unei conferințe de presă.

Recomandare pentru părinți

Totodată, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică a recomandat părinților să realizeze și un triaj observațional al elevilor, la domiciliu.

”Triajul observațional ar trebui să îl facă fiecare în familie, înainte de a merge copilul la școală. Regula e clară, sunt bolnav, sunt răcit, stau acasă, fie că sunt părinte, fie că sunt cadru didactic, fie că sunt elev. Stau acasă”, a menționat dr. Iuliu Moldovan.

Alex TOTH

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE